Unde-i lege, nu-i tocmeală! Spor la învăţare, cu Legisman!
În luna decembrie primesc, de obicei, cele mai multe solicitări pentru a desfășura în școli și grădiniţe ateliere de educaţie juridică dedicate
copiilor. Este luna în care multe unităţi școlare își programează săptămâna „Școala altfel” sau, pur și simplu, găsesc resurse de timp pentru a le dedica aspectelor complementare educaţiei tradiţionale. Am aflat din discuţiile cu cadrele didactice că realitatea din școli „bate” statisticile, numai dacă urmărim creșterea fenomenului de bullying, apariţia agresivităţii fizice și verbale și acceptarea acestor forme de abuz, de multe ori, ca normale. Pentru a le cere copiilor să respecte legea, este esenţial ca aceștia să înţeleagă nu doar regulile, ci și consecinţele acţiunilor lor, luând decizii bazate pe liberul arbitru. Iar la baza respectării regulilor stă stabilirea rutinelor sănătoase, formate încă de la grădiniţă.
Tot din feedbackul oferit de profesori am înţeles că, din păcate, orele de dezvoltare personală sau de educaţie civică nu sunt suficiente pentru a acoperi măcar o parte din noianul de informaţii oferite de cele peste 11.500 de legi și de ordonanţe și este nevoie de o programă dedicată, structurată și aplicată, cu referire la viaţa de zi cu zi a copiilor. Așadar, pornind de la cartea pe care am scris-o cu multă empatie pentru copii, „Învaţă cu Legisman. Care-i treaba cu regulile”, apărută la Editura Solomon, împreună cu specialiști în educaţie și în design de învăţare, am dezvoltat o astfel de programă dedicată învăţământului primar și am tipărit „Caietul elevului” și „Ghidul facilitatorului”.
Citește continuarea articolului în ediția decembrie-2023-ianuarie-2024 sau abonează-te și profită de ofertele speciale!
.
BIANCA OPRIȘ este avocat și autor de cărţi pentru copii. Este președinta Asociaţiei Legisman pentru Educaţie și Dezvoltare - asociaţie care are ca scop creșterea nivelului de conștientizare și înţelegere a importanţei formării, a educării copiilor de timpuriu în spiritul unei societăţi guvernate de reguli și de legi, dar care să promoveze în același timp liberul arbitru. Totodată, Bianca este fondatoarea și promotoarea primului program de educaţie juridică pentru elevii din învăţământul primar, ,,Învaţă cu Legisman”.