World Vision România lansează un proiect de prevenire a abuzurilor sexuale asupra minorilor
Fundația World Vision România, alături de Asociația Voci pentru Democrație și Justiție – Vedem Just și ECPAT Norvegia, lansează proiectul JUSTinACT, care își propune să contribuie la prevenirea și combaterea abuzurilor sexuale asupra copiilor. Aceasta în contextul în care, conform datelor oficiale furnizate de instituțiile juridice pentru anii 2019-2021, a crescut îngrijorător numărul agresiunile sexuale asupra minorilor: peste 2000 de minori au fost victime ale infracțiunilor privind viața intimă.
Viol asupra minorilor (art. 218 C.pen): În fiecare an crește cu o cincime numărul minorilor violați, în raport cu anul precedent. Astfel, în ultimii trei ani, numărul fetelor violate a urcat cu 24%: de la 170 de cazuri raportate în anul 2019 până la peste 221 în anul 2021. Numărul cazurilor de băieţi violați a crescut cu 70%: de la 36 în anul 2019 la 61 în anul 2021.
Act sexual cu minor (art. 220 C.pen): Legea interzice relațiile intime cu minorii ce nu au împlinit încă vârsta de 16 ani, chiar dacă există acordul acestora. Numărul minorilor care au consimțit la astfel de acte, urmate de dosare penale pentru adulții autori, a crescut cu 70%: de la 285 de cazuri acum trei ani, la 428 de cazuri în anul trecut.
Agresiunile sexuale asupra minori (art. 219 C.pen): A crescut cu 60% numărul minorilor implicați ca victime în astfel de infracțiuni: de la 93 de minori acum trei ani, la 138 minori în anul trecut.
Pornografia infantilă (art. 374 C.pen) înregistrează cea mai mare creștere. Dacă în anul 2019 numărul minorilor victime ale acestei infracțiuni a fost de 67, în anul trecut numărul a fost de trei ori mai mare. Este de remarcat că o șesime din victime sunt băieți, numărul lor crescând de la an la an.
Precizăm că datele privesc doar cauzele formulate în urma unor sesizări din oficiu sau prin denunțuri ori plângeri. Numărul real al infracțiunilor comise și, deci, a minorilor victime, este mult mai mare.
JUSTinACT: Educație împotriva abuzului sexual pentru 10.000 de copii și părinți de la sat
În acest context, anunțăm lansarea proiectului „JUSTinACT- Justiție, acțiune socială și consolidarea capacității civile pentru combaterea abuzului sexual asupra copiilor”.
Proiectul derulat de Fundația World Vision România în parteneriat cu asociațiile Vedem Just și Ecpat Norvegia, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul principal al proiectului este combaterea abuzului sexual asupra copilului prin creșterea nivelului de conștientizare a publicului privind drepturile copiilor și a capacității unor segmente-cheie (profesori și părinți) de a identifica diferitele forme de abuz la adresa copiilor. Publicul-țintă constă într-un număr de circa 10.000 de copii și părinți din mediul rural, acolo unde informațiile despre abuzurile sexuale și conștientizarea acestei probleme sunt la un nivel scăzut.
Proiectul își propune să formeze 300 de specialiști pentru a aborda astfel de cazuri. Vor fi operaționalizate două centre regionale (în Cluj și Iași) care vor oferi servicii de prevenție și asistență socială, precum și instruire pentru combaterea abuzului asupra copiilor și tinerilor.
În același timp vor fi monitorizate modul în care sunt prezentate în mass-media și se derulează procedurile judiciare în 10 cazuri de violență sexuală asupra minorului. Vor fi realizate ghiduri de bune practici și de jurisprudență în privința acestor infracțiuni, care vor fi distribuite jurnaliştilor şi autorităților judiciare din România.
„În spatele fiecărui caz care ajunge să fie raportat, se află alte sute de cazuri neraportate. Abuzul sexual rămâne de cele mai multe ori în spatele uşilor închise din cauza ruşinii pe care, culmea, o simte victima. Avem, pe de-o parte, percepția publică asupra violenței sexuale îndreptate împotriva fetelor minore; în special în unele comunități rurale, aceste acte nu sunt întotdeauna considerate drept ceea ce sunt, respectiv infracţiuni deosebit de grave. Prin acest proiect ne dorim schimbarea mentalităţilor prin educaţie şi acces la informaţii. Peste 10.000 de persoane vor afla care sunt efectele abuzului sexual, de orice natură ar fi acesta, asupra victimei, precum și consecințele juridice ale acestor infracțiuni.”, spune Mihaela Nabăr, director executiv al World Vision România.
Despre Programul Active Citizens Fund România
Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățenieiactive și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.
DESPRE PARTENERI:
World Vision România este o organizație care desfășoară programe de educaţie, intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 30 de ani de prezență în România a ajutat peste 500.000 de copii și adulți, din aproape 500 de comunități situate în 18 județe.
Detalii la www.woldvision.ro și http://fb.com/WorldVisionRomania
Asociația Voci pentru Democrație și Justiție – VedemJust este o asociație neguvernamentală alcătuită din juriști, cadre didactice și elevi, al cărei proiect principal este educația juridică a copiilor și tinerilor.
Detalii la www.vedemjust.ro și www.educatiejuridica.ro.
ECPAT Norge (ECPAT Norvegia). ECPAT este o rețea internațională de organizații care lucrează împotriva exploatării sexuale a copiilor. Rețeaua a fost înființată în Thailanda în 1990 și a marcat cea de-a 30-a aniversare în 2020. ECPAT Norge și-a început activitatea în 2015.
Detalii la https://ecpatnorge.no