Eșecul: cum facem față rezultatelor negative
Mi-am propus și mi-am dorit foarte mult să realizez un anumit proiect, să obţin un anumit job, să am o relație armonioasă și de durată cu un partener, s.a. Dar alegerea mea nu m-a dus la rezultatul scontat: proiectul nu a dat roadele anticipate sau chiar s-a finalizat lamentabil, job-ul a fost o dezamăgire sau o provocare prea mare căreia nu i-am făcut față, relația mi-a adus mai mult suferință şi s-a terminat prea curând, pe când eu speram să dureze o viață, etc. Toate acestea sunt situații cu care poate că fiecare dintre noi s-a confruntat la un moment dat în viața sa; le denumim generic eșecuri şi avem tendința să le trăim dramatic.
Fie că e profesional sau relațional, identificarea cu eșecul riscă să-mi scadă serios încrederea și stima de sine, să-mi blocheze accesul la resursele de care am nevoie pentru a mă remonta și să-mi pericliteze implicarea în alte proiecte, relații care au șanse mai mari să fie de succes.
Există trei reacții principale atunci când ne confruntăm cu eșecul: fuga de responsabilitate, autoculpabilizarea și autocompătimirea, asumarea responsabilă si constructivă.
Pasarea responsabilității s-ar concretiza sub forma unor gânduri de genul: e vina lor, așa a fost soarta, nu am putut face altfel, nu puteam face nimic diferit, nu am avut încotro, dacă nu ar fi fost X mergea bine, e doar din cauza lui, s.a.
Autoblamarea și rumegarea greșelilor (să mă tot gândesc obsesiv la ce erori am facut, la ce aș putut face mai bine reproșându-mi că nu am făcut așa ), asociată cu identificarea cu eșecul: sunt un ratat și absolutizarea lui: nu-mi iese nimic, nu sunt în stare de nimic, am eșuat și de data asta ca de obicei, nu voi avea succes niciodată, etc. reprezintă cea mai negativă atitudine. Toate aceste gânduri sunt o otravă care mă împiedică să am o imagine de sine sănătoasă și realistă, care diminuează curgerea energiei vitale prin corp și mă blochează să acționez constructiv. Şi reprezintă niște „programe” mentale prin care mă “asigur” că nu voi avea succes nici în viitor.
Atitudinea sănătoasă constă în asumarea consecințelor acțiunilor și deciziilor care au dus la acel rezultat, discriminarea factorilor necontrolabili de cei care puteau fi influențați de propriile acțiuni, responsabilizarea în vederea reproiectării viitorului și inițierea acțiunilor care mă vor duce în acea direcție.
E firesc ca față-n față cu o pierdere să traversez o perioadă de travaliu de doliu în care să-mi trăiesc suferința și să mă desprind treptat de atașamentul față de o reprezentare, dorință, plan, relație, să îi dau un nou sens și să o includ într-o nouă perspectivă asupra vieții mele. Importante în acest proces sunt: iertarea de sine, recontactarea resurselor mele de forță interioară și creativitate, asumarea responsabilității pentru alegerile și acțiunile realizate și neidentificarea cu eșecul. Eu nu sunt rezultatul acţiunilor mele, ci mult mai mult, și am libertatea de face noi alegeri care să mă ducă în direcția și către împlinirea scontată.
E posibil ca eșecul să ne învețe lucruri pe care nu le-am fi putut învăța altfel. Să ne uitam la ceea ce noi (sau alţii!) considerăm eşec și să-i dăm dimensiunea și greutatea adecvată în contextul mai larg al vieții noastre. Să ne punem următoarele întrebări : Care e lecția de viață în ceea ce am trăit ? Ce mă poate învăța acest eșec ? Ce aș fi câștigat dacă nu eșuam ? Ce aş fi pierdut dacă reușeam? Ce cred eu că am pierdut eșuând? Ce beneficii am/aș putea avea din acest eșec? Să ne formulăm o viziune și un scop care să dea sens vieții noastre: Ce îmi doresc să creez în acestă lume pentru mine și comunitatea în care trăiesc?
Am putea să privim eșecul ca pe o bătălie pierdută dintr-un șir care ne va conduce la victorie. Am putea să-l vedem ca pe un moment în care viața ne invită să luăm o pauză și să medităm la sensul alegerilor noastre (conștiente sau inconștiente). Am putea să considerăm alternativele și noile opțiuni care se deschid în fața noastră odată ce s-a închis doar una din miile de uși existente.
E important să mă accept și să mă iubesc aşa cum sunt; pentru că sunt viu și am primit darul vieţii, pentru potențialul pe care îl am și îl pot aduce la lumină, pentru cei din jur care au încredere în mine sau au nevoie de mine – întreg și vital.
Dacă nu reuşesc să fac aceste lucruri de unul singur și nu reușesc să-mi revin din depresia cauzată de acel eșec, atunci e cazul să apelez la suportul unui specialist: psihoterapeut sau coach, care să mă susțină și ghideze în acest proces de reconectare cu resursele, resemnificare a evenimentului și definire a sensului și scopului vieții mele.
Gândiți-vă că Walt Disney a dat faliment de trei ori înainte să creeze un adevat imperiu media și o lume mirifică a desenelor animate, că Edison a făcut mii de teste eșuate până când a găsit „formula luminii” de care ne bucurăm și astăzi, că Einstein a fost corijent și a primit recunoașterea binemeritată mult mai târziu în viață, s.a.
Confruntaţi cu un eșec ne-ar fi util să meditam la una dintre afirmațiile de bază din NLP (numite presupoziţii): „nu există eșec, ci feedback”. Ce ar fi dacă aș privi/ primi orice eveniment din viaţa mea, pe care eu îl etichetez ca eșec cu mintea mea, ca pe o informare menită să corecteze sensul și direcția acțiunilor mele, ca pe o șansă de a-mi schimba perspectiva asupra propriei vieți? Să ne amintim una din reflecțiile importante ale lui Richard Bach „Ceea ce omida numeşte sfârșitul lumii, maestrul numește fluture”.
