Evoluția, un cuvânt frumos
Toată lumea vrea evoluție atâta timp cât aceasta nu presupune efort.
Un soi de confort cu condiții bune.
“Vreau să evoluez” este un gând măreț, foarte rar susținut de o dorință reală
Ceea ce omul își dorește, este să aibă de toate fără a depune efort sau cu minim de efort, acela pe care vrea el să îl facă.
Gândurile prevalente se învârt în jurul verbelor a avea și a simți. Omul fuge de durere, este obsedat de plăcere și vrea să adune posesiuni.
Atunci când întâmpină probleme, merge la medic, la terapeut, în funcție de circumstanțe. Aici el caută rezolvarea și nu soluția. Consideră că plătind, s-a degrevat de orice responsabilitate a procesului. Dacă terapeutul îi spune că afecțiunea/problema de care se plânge este efectul unui stil de viață, a unor atitudini și comportamente distructive, omul refuză să accepte. Mai degrabă se va îndrepta spre altul care să îi dea un medicament minune sau să îi facă o terapie extraordinară, prin care să scape într-o ședință de tot aportul lui din ultimii zece ani. Și desigur, fără să se aducă în discuție caracterul lui, atitudinile, obiceiurile și necesitatea schimbării acestora.
Mulți oameni merg la specialist ca să caute alinare, să găsească înțelegere, să aibă un aliat, să se plângă ori să facă pe deștepții
Alții caută rezolvare pentru anumite situații și sunt dispuși să încerce un nou mod de viață, care să le facă viața mai bună.
Cei mai rari sunt oamenii evolutivi. Ei vor să experimenteze versiuni din ce în ce mai bune ale lor și sunt dispuși să facă efort. În cazul lor nu este despre obiective, ci despre experiențe în care ei devin indivizi noi, în care înregistrează progres.
Societatea este construită ca și o mamă cloșcă, acea mamă toxică, distructivă, care nu își lasă copilul să crească, face ea totul în locul lui, anticipează ea tot, gândește în locul lui, alege în locul lui, dintr-un aparent exces de afecțiune. Rezultatul este dezastruos.
Legătura societate-individ este similară, cu mențiunea că individul trebuie să plătească pentru răsfăț. Relația de dependență este însă aceeași, copilul respectiv întorcându-se într-o zi împotriva figurii dominatoare despre care simte că l-a știrbit de puterea personală și de evoluție. În această situație, realizând ce a pierdut, omul riscă să se lase acaparat de ranchiună și ură, făcându-și rău în continuare, singur de data aceasta.
Astfel de blocaje sunt des întâlnite iar singurele soluții sunt acceptarea și conștientizarea că trecutul nu mai poate fi modificat; clipa prezentă este resursa de care omul are nevoie ca să înceapă propriul drum. Este necesar să precizez că evoluția este precum mersul la sală, este nevoie de antrenament constant, perseverență și un mediu constructiv. Orice stagnare, rătăcire te pot aduce înapoi de unde ai plecat.
Tu unde te întorci când renunți?
