Granițe (nu limite) sănatoase în relații

Aud frecvent termenul de limite în relații, mai ales în contextul în care trebuie să știi să spui „nu” atunci când valorile și interesele tale nu sunt respectate de cealaltă parte. Deși sunt de acord cu acest principiu, am realizat că limbajul pe care îl folosim are putere, iar majorității oamenilor nu le place să li se impună limite.

În rândurile următoare, voi explora importanța stabilirii granițelor sănătoase, diferențele dintre diverse modele de stabilire a granițelor (în special în relațiile profesionale) și modul în care Comunicarea Nonviolentă (CNV) poate deveni un instrument eficient pentru acest proces.

De ce ”granițe” și nu ”limite”?

Mă gândesc la metafora spațiului de separare dintre două țări, pe care, deși îl putem numi limită, preferăm să îl numim graniță. Îmi place mai mult termenul graniță atunci când vorbim despre relații personale, deoarece, spre deosebire de limitele care pot fi percepute ca rigide, granița pare mai fluidă, mai pașnică și oferă loc pentru adaptabilitate și creștere.

Prefer termenul „graniță” deoarece acesta sugerează o delimitare clară a ceea ce este important pentru mine, fără să te afecteze pe tine. În același timp, implică o doză de flexibilitate și posibilitatea de ajustare în funcție de context și nevoile ambelor părți. O limită pare mai degrabă impusă celuilalt, indicând unde să se oprească sau unde „greșește” fără să realizeze că mă afectează. Direcția exprimării face diferența: este cu totul altceva să spui „Ești liber să faci ce vrei, atâta timp cât știi că după acest punct eu nu sunt ok” (o graniță respectuoasă) decât „Ce faci tu mă deranjează, așa că pleacă de aici” (o limită impusă celuilalt).

Pe de altă parte, granițele între state pot evolua (cum este cazul UE sau Schengen). Deși granițele fizice rămân nemișcate, semnificația și impactul lor se pot schimba odată cu relațiile dintre țări. La fel se întâmplă într-o relație: dacă stabilim o limită rigidă de la început – cum ar fi să lucrăm doar între 9 și 18 – ne putem priva de flexibilitatea dorită în anumite contexte. De exemplu, în vacanța de vară a copiilor am putea prefera să lucrăm între 7 și 16 (profitând de răcoarea dimineții și având timp să luăm copilul de la tabără).

Îmi place mult cercetarea lui Jacob B. Priest (2021), care subliniază că, pe lângă rolul sănătos de separare, granițele pot fi spații unde oamenii se întâlnesc, se cunosc și se conectează. A vorbi despre granițe, a le stabili și a le respecta sunt activități esențiale pentru menținerea unei comunicări eficiente și a unei relații sănătoase.

Granițele la locul de muncă

Deși granițele se aplică în orice relație, ele sunt esențiale la locul de muncă pentru prevenirea burnout-ului, menținerea echilibrului între viața personală și profesională și crearea unui mediu respectuos. Studiile (Vanderbilt University și Cincinnati Center for DBT – Boundaries vs Limits, 2025) arată că stabilirea unor granițe clare la locul de muncă reduce stresul, crește productivitatea și îmbunătățește relațiile interpersonale. Printre cele mai frecvente exemple se numără:

• Orele de lucru: Este important să delimitezi clar timpul dedicat sarcinilor profesionale. De exemplu: „Lucrez între 9:00 și 18:00. În afara acestui interval nu voi răspunde la e-mailuri.”
• Gestionarea volumului de muncă: Refuzarea sarcinilor suplimentare poate fi formulată astfel: „Am deja sarcini la capacitate maximă. Mă poți ajuta să decid ce să amân, ce să pun deoparte sau ce să deleg altui coleg pentru a face această nouă sarcină?”
• Spațiul personal: Respectarea spațiului fizic și mental la birou este esențială. De exemplu: „Îmi dau seama cât de entuziasmat ești de noua motocicletă, dar în timpul programului prefer să discutăm subiecte profesionale. Ai fi de acord să-mi povestești mai multe în pauza de masă?”

Astfel de exprimări pot părea inițial rigide sau neprietenoase, dar ele contribuie semnificativ la îmbunătățirea satisfacției în muncă, reducerea conflictelor și promovarea unei culturi organizaționale pozitive. Granițele sănătoase sunt flexibile și adaptabile, permițând negocierea atunci când circumstanțele o cer. Ele protejează bunăstarea emoțională și mentală fără a controla sau manipula pe ceilalți.

Comunicarea nonviolentă în stabilirea granițelor

Comunicarea Nonviolentă, creată de Dr. Marshall B. Rosenberg, este un instrument ideal pentru exprimarea granițelor într-un mod empatic și clar. Modelul CNV se bazează pe patru componente esențiale: observații, sentimente, nevoi și cereri.

Iată un exemplu practic, frecvent întâlnit la birou: ai un coleg care te întrerupe constant în timpul ședințelor și discuțiilor. O setare de granițe folosind Comunicarea Nonviolentă ar putea fi formulată astfel:

1. Observație: „Când vorbești în ședințe fără să-mi fi terminat ce am de spus…”
2. Sentiment: „… mă simt frustrată și iritată…”
3. Nevoie: „… pentru că am nevoie de respect și apreciere ca membru a unei echipe.”
4. Cerință: „Ai putea, te rog, să aștepți până termin înainte să îți aduci tu contribuția?”

Acest tip de comunicare se concentrează pe propriile nevoi și pe modul în care acestea pot fi împlinite, fără a recurge la constrângeri sau presiuni emoționale (cum ar fi rușinea sau învinovățirea). Prin acest mod de exprimare, riscul conflictelor este redus, iar cooperarea este încurajată.

Concluzie

Așa cum între state granițele clare sunt esențiale pentru pacea pe termen lung, între persoane stabilirea unor granițe sănătoase este crucială pentru eficiență, cooperare și conectare. Granițele nu trebuie să fie cu bariere sau sârmă ghimpată; ele pot deveni spații unde oamenii se cunosc și se conectează cu respect reciproc. Prin utilizarea Comunicării Nonviolente ca model practic, putem seta aceste granițe într-un mod empatic și clar, contribuind la bunăstarea tuturor celor implicați.