Hipnoza este sora mai mare a relaxarii
Conceptul de hipnotizator s-a asociat de multe ori cu cel de manipulator al constiintei. Ce parere au oamenii care vin la hipnoza despre acest lucru?
I.H.: In general, oamenii vin la hipnoza cu doua tipuri de asteptari, de regula extreme.
Fie isi inchipuie ca hipnoza este un panaceu care rezolva tot (persoane schizofrenice sau cu deficiente mintale), dupa cum exista si persoane care se tem de hipnoza, fiindu-le teama ca sub hipnoza vor spune sau vor face lucruri inacceptabile.
O alta teama destul de comuna este situatia in care nu se vor mai trezi din hipnoza, ceea ce este fals; de pilda, daca hipnotizezi o persoana si nu reusesti sa o scoti din hipnoza, in mod normal, ea intra in somn natural si se trezeste la un moment dat.
Toate acele conceptii prezentate in filmele horror, in urma carora oamenii umbla hipnotizati pe strada, asemenea unor zombie, sunt eronate si apartin de domeniul fantasticului.
Stresul post-traumatic poate fi vindecat prin hipnoza?
I.H.: Hipnoanaliza este o combinatie intre hipnoza si psihoanaliza, in care sunt accesate aceste continuturi de natura inconstienta si aduse la suprafata.
Ea nu se aplica insa pe scara larga, deoarece avem nevoie de un grad inalt de hipnotizabilitate.
Pentru hipnoanaliza am nevoie de o persoana atat de inalt-hipnotizabila, incat sa poata ramane cu ochii deschisi si sa poata comunica verbal fara sa iasa din stare.
Procesul hipnoanalizei nu devine traumatizant?
I.H.: Nu, pentru ca se realizeaza in mod controlat, fiind, in acelasi timp, o tehnica ce necesita anumite abilitati din partea celui care o practica.
Dupa ce s-a retrait trauma respectiva, se dau sugestii de liniste, de calmare si de schimbare de semnificatie a traumei.
De exemplu, o trauma poate sa fie reetichetata ca o incercare a destinului, din care persoana a iesit victorioasa.
Hipnoza are contraindicatii?
I.H.: Contraindicatiile sunt relative, in sensul ca nu se poate face hipnoza pe pacienti psihotici, in boala afectiva bipolara – depresia profunda necesita tratament psihiatric, iar in stadiul maniacal, in care se afla clientul uneori, este imposibila fixarea atentiei; in epilepsie, iarasi, este contraindicat sa se aplice tehnici de fixare a privirii.
In general, nu exista contraindicatii, cel mai rau lucru care s-ar putea intampla este acela de a nu avea niciun efect.
Viciile pot fi combatute prin hipnoza?
I.H.: Se poate, cu conditia ca persoana sa fie cu adevarat motivata. Din experienta mea de multi ani, de cele mai multe ori, persoanele vor si, in acelasi timp, nu vor sa se lase.
In mod frecvent, alcoolicul vine la terapie adus de altcineva – o nevasta disperata, colegii de serviciu etc.
De obicei, el vrea sa invete sa bea ca toata lumea, insa pentru un alcoolic adevarat, probabil ca acest lucru este imposibil, singura solutie fiind abstinenta.
In cazurile severe de dependenta, precum cea de droguri, hipnoza functioneaza in anumite limite, insa poate fi ajutatoare pe langa terapia propriu-zisa.
Interviu realizat de Iuliana Alexa