Importanța cronologiei asupra dezvoltării noastre
Așa cum prezentarea evenimentelor atunci când scrii despre ele este important să fie făcută în ordine cronologică, cronologia are importantă ei în viețile noastre.
În lucrul cu toți oamenii care m-au ales că facilitator în dezvoltarea lor personală în această perioada ne-am întors la momente din trecut, emoții netrăite sau neexprimate, la părinți, bunici, la originile lor.
Dincolo de rolul de facilitator am fost în rol de soră, mamă, tată, frate, partener de viață. Am fost acel om pe care ei și l-ar fi dorit atunci alături de ei. Acel om către care ar fi vrut să își verse oful sau de la care să primească afecțiune, alinare.
Oameni care au nevoie de acele părți din ei că să poată fi întregi din punct de vedere emoțional. Am fost împreună în călătoria vieții lor pe tărâmuri noi pentru mine și demult uitate pentru ei. Tărâmuri de care unii nu își mai doresc să își amintească pentru că suferință este mult prea mare. Cu mintea de acum și emoțiile de atunci, într-un fel anacronic ne-am uitat împreună la ce este acolo. Cu inima sărind din piept, câteodată cu lacrimi în ochi, cu emoții pe care le putem numi astăzi și acum ne împăcăm cu ce a fost. Integrăm poveștile noastre așa cum au fost și o dată cu asta, liniștea coboară în inima. Întrebări de genul “de ce” sau “cum de mi s-a întâmplat mie asta” dispar. Nu mai avem nevoie să înțelegem mental de ce-ul pentru că nu este nici unul. Mai degrabă se îndreaptă spre a înțelege “pentru ce” am avut acea experiență. Cum anume mi-a impactat transformarea?
Oricât de mult ne-am dori să nu ne întoarcem la noi viață ne arată că doar așa putem fi intregiti: minte, suflet și corp. Abia atunci când apare acea congruentă între ce spun, ce fac și ce simt cu corpul pot spune că am progresat. Atâta timp cât mental, emoțional sau fizic nu suntem aliniați pe un subiect înseamnă că mai este ceva ce are nevoie de timp că să se vindece.
În special în perioada de COVID-19 m-am bucurat să observ oameni care își doresc să se reîntoarcă la ei. Au conștientizat că doar fiind recunoscători pentru Viața care le-a fost dată de părinții lor își pot descoperi autenticitatea și își pot revela individualitatea lor în toate aspectele vieții lor. Atunci când au înțeles că așa cum sunt aici și acum este un punct extraordinar de a porni în călătoria lor de descoperire, au pututu fi onești cu ei înșiși. Doamnele au realizat că chiar dacă nu sunt că mamele lor sunt o parte din ele. Că orice ar face nu le pot salva așa cum multe dintre noi ne dorim. Domnii au înțeles că tații lor sunt o parte din ei așa cum și copii lor băieți sunt o parte din ei. Până și la relația cu originile noastre există o cronologie. Cu toții avem părinți, bunici, străbunici, stră stabunici. Există o ordine în toate. Atunci când nu există acea congruentă între minte, suflet și corp putem spune că este “dezordine”. Câte persoane nu ați auzit spunând că este “haos” viață lor? De unde vine acest haos? Câteodată poate veni din faptul că nu au făcut ce au simțit/crezut la momentul potrivit și câteodată vine din faptul că ne luptăm cu noi și originile noastre, negându-le neînțelegând că atunci când facem asta defapt ne negăm pe noi înșine.
Părintele Teofil frumos spunea “să ne coboram mintea în inima”. Să simțim mai mult. Să încercăm să înțelegem mai puțîn. Să ne conectăm cu sinele nostru care ȘTIE fără să înțeleagă. Să învățăm să trăim aici și acum pentru că este tot ce avem. Să ne facem astăzi timp să ne jucăm cu copiii noștri. Să purtăm astăzi rochia frumoasă pe care o “ținem” pentru ocazii “speciale”. Să ne sunăm astăzi părinții pentru că mâine nu știm cum va arată. Să zâmbim mai des din suflet. Să fim mai buni și răbdători cu noi înșine că să putem fi și cu ceilalți. Să ne dezvoltăm o filosofie de viață proprie bazată pe principii sănătoase, etice și ecologice (atunci când facem ceva să ne gândim care va fi impactul asupra celorlalți din viață noastră).
Să acționăm din bucurie și dragoste. Să știm că orice ar fi și orice s-ar întâmplă eu cu mine sunt ok și am resursele necesare să pot traversa perioade mai provocatoare. Să învățăm să ne bucurăm de micile daruri ale vieții. Să fim recunoscători pentru că avem tot ce avem nevoie și chiar mai mult decât atât.
Să avem încredere în procesul vieții, pentru că viața este cel mai frumos dar pe care l-am primit.
