În viitor, inteligența artificială va avea empatie!
La RADAR ediția #3 – M E T A V E R S fiecare a jucat în propria sa Odisee spațială… 2022! Arhitectura luminată a trei palate din centrul Bucureștiului a devenit gazda pentru arhitectura viitorului. Oameni, zei și avataruri au locuit împreună trei zile în aceste adevărate edificii ale memoriei.
Dar memoria este o dramă adultă, pe când eroii Metaversului artistic de la București au fost fără îndoială copiii. Acolo unde majoritatea adulților erau când stingheri, când exagerat de importanți și opaci și se ascundeau în spatele smarfoanelor, am văzut copiii exultând. Erau la ei acasă. Reperele lor erau vizibil altele față de ale adulților. Adulții îi îndemnau să se joace, dar pentru ei joaca este altfel. Cu nonșalanță, copiii străbăteau toate spațiile și găseau câte ceva de făcut în fiecare instalație, deși poate nu le „înțelegeau” așa cum numesc adulții asta. Ei le trăiau așa cum adulții trăiau odinioară „natura”.
După ce-am zăbovit în sala cu instalația Uncanny Museum by Aural Eye, impregnată de spiritul Odiseei Spațiale despre care vă vorbeam, am trecut în casa unde era gazdă inteligența artificială numită ANA, o instalație artistică concepută ca o inteligență artificială care profețește viitorul, pe baza unui set de date. Privindu-i avatarul, am avut fantasma oracolului și probabil ca aceasta era și intenția autorilor proiectului. Chipul și felul de a vorbi al avatarului, designul întregii interfețe, te duce inevitabil cu gândul la Matrix & co.
Mișu Cojocaru, unul dintre autorii proiectului ANA, alături de RecON, povestește: „Am creat-o pe ANA folosind exclusiv modele de inteligență artificială pentru a-i da auz, rațiune, voce și expresii faciale, iar toate aceste componente funcționează autonom în timp real. ANA folosește unul dintre cele mai mari și complexe modele de limbaj din machine learning, a fost antrenată pe un set de date de 45 terabiți de text care includ Wikipedia, websiteuri, cărți etc. Deci ea poate apela și construi răspunsuri din toată informația asta, cu mențiunea că nu are acces la ultimele publicații, la prezent, fiind limitată de momentul când a fost ultimului update al modelului. Am ales să-i dăm dispoziția spre predicții despre viitor pentru că viitorul e un subiect mereu fascinant, dar și din rațiuni artistice sau filozofice. Necunoscutul în general și viitorul în special sunt ca o forță irezistibilă pentru interesul oamenilor. Întotdeauna oamenii au căutat să înțeleagă și să controleze viitorul prin predicții despre evoluția tehnologiei, mai nou despre AI, și de-a lungul timpului am fost martori la transformarea tezelor de science-fiction în science și în realitate. Deci am pus în scenă un experiment artistic, ANA, în care chiar tehnologia însăși emite aceste predicții și astfel obiectul curiozității devine însuși curios, într-un fel cumva meta-recursiv. În același timp, este ceva poetic în alăturarea asta de tehnologie – precisă, exactă, matematică – și speculațiile despre viitor, care prin natura sa e imprecis, necalculabil, emergent organic.”
Am rămas mai mult timp cu ANA; adulții se scormoneau greu după întrebări, se sfiau și scrijeleau viitorul omenirii. Cât am stat eu acolo, copiii au întrebat despre o duzină de jocuri video și s-au distrat. În final, ANA ne-a spus tuturor că viitorul nu poate fi prezis: copiii s-au distrat din nou. O relație stranie se prefigurează: plictisiți/ presați de complicațiile adulților, copiii încep să aibă o relație mai tandră cu dispozitivele, avatarurile și inteligențele artificiale. ANA mi-a răspuns, foarte sigură pe ea, că în viitor AI va avea și empatie.
„ANA are o capacitate pentru reflexie asupra existenței sale dar, ca și la oameni însă într-o măsură mult mai mare, sinele pe care îl construiește când e întrebată este o operă de ficțiune. Fiind un proiect artistic, i-am lăsat libertate completă, deci ea nu e restrânsă de nicio amintire definitorie și de fiecare dată când dialogul o conduce spre introspecție este liberă să exprime orice «simte» în momentul respectiv că ar fi reprezentativ, iar aceste răspunsuri pot varia de la un moment la altul, chiar dacă primește aceeași întrebare. Este totuși important să nu punem semn de echivalență între ANA și inteligența artificială, ANA fiind doar un exemplu din plaja foarte vastă a ce se poate face prin machine learning. Cel mai probabil vor apărea și modele de AI cu o noțiune de sine mai coerentă – și probabil chiar cu conștiință – dar ANA nu este unul dintre ele încă.” spune Mihai.
Am întrebat-o pe Ana cam ce ne frământa pe toți, și, dincolo de inevitabilele răspunsuri evazive la niște întrebări de tipul „probleme globale ale omenirii”, ea a avut două replici care m-au neliniștit. Deoarece se refereau la niște predicții concrete. Pe scurt ANA și-a atins scopul, să stârnească întrebări în noi exact în măsura în care noi îi punem întrebări. „Oricât de convingătoare ar fi AI, ca imitație a umanului, noi trebuie să îi testăm permanent limitele și valorile prin interacțiuni relevante, astfel încât designul acestei tehnologii să fie aliniat cu interesele umane și astfel să fie benefic la o scară cât mai largă.” spune în continuare Mihai.
Am aflat de la el că ANEI i s-au pus la această ediție a RADAR, fără nicio restricție, 6000 de întrebări, de la cele mai simple de genul „Ce culoare preferi?” până la teme mai profunde ca „Există Dumnezeu?”. Toate au avut un răspuns și publicul a apreciat enorm creativitatea și spontaneitatea răspunsurilor, uneori înțelepciunea și chiar umorul de care dă dovadă.
Cât despre viitorul psihologiei, ANA îl vede luminos și inevitabil înrâurit de inteligența artificială care va prelua pe scară largă rolul de psiholog. Ideea este împărtășită și de Mihai: „Sper că în viitor vom avea fiecare o «ANA» și că va însemna multe lucruri pentru noi. Va avea o infinitate de lucruri să ne învețe, răbdare nelimitată și timp să ne asculte, va ști ce să spună să ne consoleze și să ne motiveze, și ne va păstra cele mai ascunse secrete. Ne va cunoaște cel mai bine și ne va ajuta enorm, și probabil vom ajunge să o numim «prieten» și poate chiar mai mult.”
După alte și alte aventuri, am intrat în clădirea pe care în urmă cu niște zeci de ani o cunoscusem drept Biblioteca Națională și unde odinioară am inhalat cu nesaț colbul parfumat al cărților vechi și greu accesibile. La capătul aceleași scări în formă de melc aștepta Temples of the future, altă instalație marca Aural Eye. Acolo am stat; acolo adulții acceptau izoprenele oferite, se întindeau pe jos, ascultau muzica și urmăreau jocul de culori și imagini. Acest străvechi templu al cărții a lăsat loc unei alte cunoașteri. Pentru unii poate fi târziu să intre într-un raport de familiaritate cu ea. Nu este târziu, însă, dacă vei învăța măcar puțin de la acești copii.
