Influenta in Gestalt terapie – Donald W. Winnicott

Dupa Marie Delacroix „apare clar in opera lui Winnicott ca:

– este influentat de fenomenologie.

– isi bazeaza practica clinica pe raporturi intre copil si mediul inconjurator.

– acorda un loc mai important nevoilor decat impulsurilor.

– acorda o anumita valoare experientei, derularii sale si deci procesului.

– acorda un loc corpului real si ca nu considera neaparat ca o „trecere la act” o actiune realizata in contextul terapeutic.

– utilizeaza interpretarea cu prudenta si parcimonie.

– privilegiaza jocul si creativitatea, si prin aceasta, un anumit tip de relatie intre el si clientul sau;

– nu face niciodata referire la mitul lui Oedip”

Delacroix subliniaza paralela intre „self”-ul propus de Goodman si Perls si cel al lui Winnicott: „In Gestalt, -ul este un proces temporar implicand un organism si mediul sau, interactiuni care alimenteaza cresterea unuia sau a altuia.

Acest proces se desfasoara de-a lungul unui ciclu de contact – retragere in cadrul caruia organismul isi gaseste frontiera /…/ La Winnicott, -ul este nucleul central al fiintei, care se constituie datorita contactului cu mediul, de care trebuie sa se diferentieze pentru a-si gasi limitele…”

Winnicott subliniaza nevoia primordiala de securitate si de aprobare, prealabila oricarei aspiratii la interdependenta si care precede „capacitatea de a fi singur”.

Regasim adesea, in grupurile terapeutice Gestalt-iste, grija de a constitui, un climat calduros de incredere si securitate, care sprijina ulterior o mai mare „asumare a riscului”, in terapie dar si in viata personala.

Dupa cum subliniaza si Ginger „punctele de convergenta dintre Perls si Winnicott sunt multiple, atat pe plan teoretic, cat si metodologic sau tehnic si putem considera ca Winnicott a stabilit o punte intre psihanaliza si Gestalt.”

De Mihai Albu, “Folosirea corpului in Gestalt terapie”, 2007.