Inner Game Leadership
L-am descoperit pe Tim Gallwey si conceptele sale despre jocul interior și echilibrul mental cu mulți ani în urmă. Gallwey a fost un pionier în tehnicile de concentrare în momente critice. A început ca antrenor de tenis, dar și-a dat seama că ideile sale se aplicau mult mai mult decât sportului. Așa cum spune chiar el: „La acea vreme, mi-am dat seama că tehnicile și metodologia jocului interior descrise în seria Inner Game s-ar putea aplica în multe alte domenii decât tenisul, golful sau alte sporturi: s-ar aplica în afaceri, în muncă, în învățare, în leadership, s-ar aplica în viață în general”, ne spunea Tim într-unul din programele de formare de la Inner Game Institute.
Întotdeauna jucăm două jocuri – un joc exterior și unul interior. Cu tot ce se întâmplă în jurul nostru astăzi, este imposibil să nu te gândești la leadership și la consecințele sale.
Jocul exterior al leadership-ului constă în folosirea tuturor cunoștințelor și competențelor tehnice, manageriale și a experienței de conducere, pentru a obține rezultate. Jocul exterior este locul în care cei mai mulți lideri își petrec cea mai mare parte a timpului. Dezvoltarea capacității de a gândi și a acționa eficient, abil și competent în diferite situații este o cerință de bază pentru lideri. Astfel, abordarea dominantă a dezvoltării leadership-ului vizează un joc exterior bazat pe competențe. Măsurăm competențele, oferim feedback și creăm planuri de acțiune. Deși această abordare este utilă, rareori produce progrese reale, deoarece pune puțin accent pe jocul interior.
Citește articolul integral în ediția de aprilie a revistei Psychologies sau abonează-te și primește lunar cadourile pregătite.