Now Reading
Inteligența Artificială. Târnăcopul și lopata

Inteligența Artificială. Târnăcopul și lopata

Navigăm din nou în ape tulburi. Ușor debusolați, am părăsit deja portul în care ne-am străduit intens să ne refacem stocurile și energia. N-am avut încotro! Vântul schimbării ne-a împins hotărât din spate.

Marea digitalizare pare mult în urmă, acum trebuie să cucerim noi orizonturi, să îmblânzim alte mări necunoscute, tăind valuri tot mai îndrăznețe. Deși insuficient pregătiți pentru furtuna ce va să vină, e imposibil să evităm oceanul schimbării. Inteligența Artificială ne scrie deja harta.

E mult zgomot în jurul ei, dar asta e! Navigăm. Și chiar dacă azi se simte mai degrabă ca o briză, IA ne reamintește constant: acesta e drumul. Iar noi, vrem, nu vrem, îl urmăm. Din promisiunile ei ne luăm forța, din provocări, curajul, din speculații și dileme, înțelepciunea.

Navigăm din nou și tot spre necunoscut.

Pe când mouse-ul nu exista.

Eram în anul II de facultate când am avut acces la primul calculator. O cameră mică, transformată peste noapte în laborator de informatică, 5 calculatoare și noi vreo 25 de studenți în jurul lor.

MS-DOS mi s-a părut o mare pierdere de timp. Plictisitor, neproductiv! Un șir lung de comenzi introduse doar prin tastatură, litere, cifre și semne înșirate pe un ecran negru și care, după ce stabileai calea și apăsai Enter, se duceau sau nu unde doreai, se transformau sau nu în ceea ce așteptai. Pentru că, la MS-DOS și cele mai mici erori de tastare puteau compromite întregul proces. Uram directorul rădăcină și momentele în care, după ce te căzneai să construiești un fișier, când ajungeai cu discheta în calculatorul profesorului, ce să vezi, nu era compatibilă!

Primul 246, cu Windows și mouse, mi s-a părut o binecuvântare!

Astăzi, mă simt incomod să scriu de mână.

Eu și ChatGPT-ul.

Când ChatGPT a fost disponibil și în România, prima mea interacțiune cu el a fost prin intermediul unui chestionar: Riscul ca IA să-ți înlocuiască jobul. Pentru că da, recunoaștem sau nu, astăzi, cea mai mare îngrijorare legată de Inteligența Artificială nu este despre cum ne va schimba viața – toți adorăm confortul, ci despre cum ne va schimba munca.

Răspunsul lui a fost destul de generos, cu multe explicații, sugestii prin care să transform Inteligența Artificială într-un instrument de sprijin, dar și soluții practice prin care să reduc la minim acest risc, evaluat la un nivel de 5 pe o scară de la 1 la 10.

Concluzia lui: Găsește echilibrul între abilitățile umane și cele tehnologice, și vei putea profita de avantajele pe care le aduce această evoluție în profesia ta!

Târnăcopul și lopata.

Nu mai plouase de ceva vreme și tânărul fermier își privea cu tristețe legumele. Le udase de câteva ori cu găleata, dar rezultatele erau nesatisfăcătoare în comparație cu efortul. Așa că a decis să sape un șanț adânc din care să irige.

A luat un târnăcop, spera să lucreze foarte rapid, dar, pe măsură ce avansa, își dădea seama că târnăcopul săpa fie prea adânc, fie prea larg în anumite locuri, iar șanțul era strâmb și neuniform. A schimbat târnăcopul cu lopata. Noua porțiune de șanț arăta bine, doar că lopata era mult mai greoaie și, apoi, înainta tare lent!

Citește articolul integral pe Revista Cariere

Autor

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top