Interviu Marc Levy: Sunt un om prea discret ca sa scriu despre mine insumi

Mai e important sa scrii despre dragoste in zilele noastre? Sau sa spui o poveste pentru a supravietui, ca in 1001 de nopti?

Marc Levy: Pentru ca viata e, in mare parte, despre iubire, pentru ca nimic n-a fost creat fara dragoste (sau fara sentimente, chiar daca e vorba de ura), n-as simti niciun fel de placere in a spune povesti daca asta ar insemna doar sa relatez o simpla succesiune de evenimente.

In zilele noastre e suficient sa urmaresti stirile si deja esti agresat de toate aceste imagini ale catastrofelor, ale nenorocirilor. Imagini care tin de latura intunecata si distructiva a naturii umane.

Pentru ca-mi place sa privesc partea luminoasa a lucrurilor, incerc sa ma concentrez pe ce e bun in oameni.

Iubirea, prietenia, fraternitatea sau tandretea reprezinta niste sentimente si niste valori foarte importante pentru mine si-mi place sa le evoc in romanele mele.

Dar asta nu inseamna ca personajele mele sunt perfecte sau ca nu au slabiciuni sau defecte. Toti avem asa ceva.

Despre cate tipuri de iubire e vorba in Hotul de umbre? Exista o alegorie, o fabula acolo?

M.L.: Am vrut sa scriu despre o prietenie puternica, despre acea prima dragoste pe care, orice s-ar intampla, o vei tine minte toata viata, despre iubirea unei mame pentru fiul ei si despre iubirea copilului pentru mama lui.

Am citit pe multe forumuri de cititori ca oamenii au plans citindu-va cartea. Cum v-a venit ideea acestei carti?

M.L.: Stateam pe o banca in parc, in fata mea era un baietel cu o fata foarte serioasa, alaturi de bunicul lui, care era foarte jovial. Se simtea ca era multa dragoste intre ei si mi s-a parut atunci ca vad aceeasi persoana in doua momente existentiale diferite. Si m-am gandit cum ar fi sa scriu o poveste despre adultul care il intalneste pe copilul care a fost odinioara.

E vreo urma autobiografica in vocea acestui baietel care fura umbrele celor din jur?

M.L.: Sunt un om prea discret ca sa scriu despre mine insumi, dar, ca orice scriitor, cred ca exista intotdeauna elemente autobiografice, mai mult sau mai putin constiente, care se strecoara in romanele mele.

Cu siguranta, exista ceva din propria mea copilarie in protagonistul din Hotul de umbre, dar am realizat asta abia dupa ce am terminat de scris cartea.

Si, ca sa fiu sincer, nu-mi amintesc sa fi fost un elev atat de silitor ca naratorul din romanul meu. Probabil ar trebui s-o intreb pe mama…

V-ati simtit vreodata un expat in New York? De ce ati plecat din Franta?

M.L.: Traiesc in strainatate de mai mult de zece ani, intai la Londra, apoi la New York. A trai printre oameni care nu vin din aceeasi cultura si nu vorbesc aceeasi limba ca tine e intotdeauna o experienta care te implineste si te poate imbogati.

Si, evident, e un exericitiu cotidian de umilinta: zi de zi, trebuie sa renunti cate putin la obiceiurile tale si sa le adopti pe cele ale tarii in care ajungi sa traiesti.

Chiar daca uneori e greu sau chiar daca traditiile lor nu au niciun sens pentru tine. Mi-a placut intotdeauna New York-ul pentru energia lui, pentru eclectismul si dinamismul lui…

Dar tin in continuare legatura cu tara mea. Cred, de fapt, ca acum sunt mai conectat cu ce se intampla in Franta decat eram cand ma aflam acolo. Asa ca nu prea ma simt un „expat“, ma simt un om norocos.

Vi se pare ca Franta e un mediu nepotrivit, neprietenos pentru un scriitor ca dumneavoastra?

M.L.: Sigur ca nu, de ce ar fi? Dar cred ca a trai departe de casa iti da o viziune mai larga, mai ampla asupra lucrurilor, asupra scopului tau in viata.

Aveti scriitori preferati, care va alina, care va inspira?

M.L.: As putea sa fac o lista uriasa, sunt sute. Preferatul meu e Romain Gary.

Unul dintre cele mai frumoase pasaje din carte e acela in care Cléa, fetita surdomuta, il intreaba pe hotul de umbre daca umbra ei are o voce frumoasa. Ce semnifica „umbra“ in romanele dumneavoastra?

M.L.: Un suflet, cred, sau oglinda unui suflet, o voce capabila sa spuna toate lucrurile pe care noi nu le-am spus niciodata.

Baietelul din carte are vreo legatura cu eroul lui Salinger din De veghe in lanul de secara? Uneori, cei doi „vorbesc“ la fel…

M.L.: Daca vi se pare asa, ma bucur. E un mare compliment, pentru ca eu il admir mult pe Salinger.

Interviu de Florina Parjol

HOTUL DE UMBRE