„Învață să spui nu”

www.pixabay.com

Fie ai auzit și ai citit asta de 1.000 de ori, poate deja te irită mesajul ăsta, fie a trecut pe lângă urechile tale și nu s-a lipit de tine până acum.

Ai tot dreptul să te enervezi și să-l ignori. Pentru că, pe bună dreptate, la prima vedere e absurd: „cum adică să învăț să spun nu, ce-ar fi de învățat aici? Nu. Gata, l-am zis.” Și cu siguranță spui „nu”. Toți spunem „nu”. Te invit să faci chiar acum un mic exercițiu și să-ți amintești de momentele din viața ta în care, în diverse feluri, ai spus „nu”. Pornește de la a valida ceea ce este deja – sigur ai ce valida.

Dacă îți pui problema de „a învăța” să spui nu sau ți s-a sugerat asta de către cineva apropiat, înseamnă că există în viața ta momente în care nu îndrăznești să refuzi ceva ce nu ai vrea să primești, ce nu ai vrea să faci, ce nu-ți priește. Dacă ai sesizat că se întâmplă suficient de des cât să-ţi producă un disconfort semnificativ, e posibil să fi fost și tu unul dintre milioanele de copii cuminți din țara noastră, crescuți de părinți cu cele mai bune intenții dar, din necunoaștere, cu insuficientă atenție la nevoile tale emoționale.

Acestor copii – ca mine, ca tine, ca mulți alții – li s-a transmis din mica copilărie, poate dinainte de a avea amintiri, că părinții nu pot fi contraziși, că un astfel de act ar fi foarte riscant pentru ei.

Citește articolul integral în Ediția Specială Psychologies, IUNIE 2020: Ce spui în loc de stres?.

Vistiana Long

Acum doisprezece ani mi-am amintit de mine. Și, ușor-ușor, mi-am readus privirea în interior, plină de curiozitate și dorința de a mă cunoaște. A fost un proces lung și adesea anevoios dar am avut parte de îndrumare și de suport valoros de la oameni care au crescut înaintea mea… Ghizi prețioși mi-au fost și îmi sunt și copiii mei; diferiți, toți trei mi-au pus în față oglinzi care m-au provocat zdravăn să mă văd. Cabinetul s-a născut, din tot acest proces, parcă de la sine… Un adevărat atelier de transformare, unde se descurcă ițe pentru a fi armonios reîmpletite, unde se respiră mai mult decât oriunde pentru a reîmprospăta aerul din poveștile noastre, acest loc îmbogățește, oră cu oră, viețile clienților mei și pe a mea. Eu cred în transformările care se petrec încet-încet până la temelia ființei, care devin „o fire” sau „un fel de a fi”. Acestea se întâmplă atunci când ne simțim văzuți, acceptați și iubiți cu tot ce suntem noi la un moment dat, fără să ni se ceară să fim altfel sau altcineva. Când ne simțim respectați, valorizați și primiți fără a fi niciun pic judecați, ne relaxăm. Când îndrumarea e blândă și binevoitoare, când granițele sunt propuse si nu impuse, când ni se pun întrebări calde, cu interes sincer și când emoțiile ne sunt acceptate şi conținute, creștem.