Infernul este un tablou impresionant

Jacques André va veni la Colocviul International de Psihanaliza din 30 octombrie – 1 noiembrie, de la Bucuresti. El a vorbit revistei Psychologies despre raul lumii de azi, dar si despre salvare. Jacques André este profesor de psihopatologie la Universitatea „Denis Diderot“ Paris VII si membru direct al Asociatiei Internationale de Psihanaliza.

Psychologies: E tema acestui colocviu: „a gandi ura si violenta“ atat de fierbinte?
Jacques André: Uitati-va la societati extrem de civilizate in care se dezvolta noi forme ale violentei urbane sau teritoriale si veti vedea ca actualitatea temei la nivel social, colectiv e evidenta. A crede ca gradul de dezvoltare a unei societati duce la indepartarea germenilor urii, e fals.

Exemplul urii dintre valoni si flamanzi o demonstreaza. Nu e un subiect politically corect, e chiar violent, dar necesar, fiindca poate aparea oriunde, oricat de democratica sau de infloritoare economic ar fi societatea respectiva.

Spuneati ca intr-o relatie de iubire exista si o parte de ura…
Nu doar o parte, uram puternic doar pe cine iubim. Cum sa urasti pe cineva daca nu exista, si contrariul, adica sa iubesti? In unele cupluri, cele doua sunt conjugate. Exista ura si iubire de-a lungul aceleiasi zile. Cei doi se disputa, isi arunca unul altuia cuvinte care ranesc, si pe urma fac dragoste!

Jean Louis Sérvan Schreiber scria, in Psychologies ca o relatie armonioasa intre doua fiinte are virtuti similare cu ale unei analize terapeutice. Dvs. ce credeti?
Cand avem nevoie de un psihanalist, e semn ca ceva nu merge bine. Dar exista oameni pentru care totul merge bine, totdeauna? Suferinta, durerea, ura sunt foarte vii. Iubirea zilnica poate fi plictisitoare. Priviti marile tablouri renascentiste. Infernul e un tablou impresionant. Paradisul e o imagine fada.

Deci, alegem psihanaliza fiindca…
… psihanaliza e o chestiune de timp. Sa te poti intreba unde e partea ta personala de vina intr-o situatie, nu doar sa gasesti tapi ispasitori, e un drum care duce la o analiza. Dar ea nu debaraseaza de simptome. Pacientii intreaba ce e la capatul drumului. Un posibil raspuns ar fi: atunci cand dorim sa ajungem la castigarea libertatii interioare. Nu e simplu, nu e usor si nu toata lumea e dispusa s-o porneasca pe cale…

Azi, oamenii se indreapta mai curand spre terapiile scurte?
E doar o problema de moda, de curent. In anii ’80, in Franta toata lumea facea o analiza. Mai mult, medicii psihiatri faceau analize personale pentru a-si putea ajuta mai bine pacientii. A fost un reflux apoi, fiindca au aparut terapiile scurte, medicatiile. Acum oamenii se intorc spre psihanaliza.

De ce ati devenit psihanalist?
A fost, in acelasi timp, o pasiune, dar si o nevoie. Inconstientul este cel mai puternic lucru din noi al carui autor nu suntem. Visul, de pilda. Nimeni nu poate spune ca este autorul visului sau. Ceva in noi deruleaza un film. Descoperirea ca avem in interior aceasta forta necunoscuta care ne conduce a fost pasionanta. Apoi suferinta si dorinta de schimbare personala. Nu poti deveni psihanalist doar pentru frumusetea intelectuala a lucrurilor!

Care este fraza pe care o auziti cel mai des intr-o analiza?
Cred ca „am nevoie de dvs.“ revine pe cele mai diferite tonuri. Uneori – e o cerere vitala, alteori – bland, ca intr-o relatie amicala.

Ati condus dupa ’90 multe doctorate ale tinerilor psihanalisti romani. Ce credeti despre noul val?
Psihanaliza in Romania a avut acelasi parcurs ca in toate tarile totalitare, fasciste sau comuniste, care nu autorizau libertatea de gandire sau de creatie. Nici arta moderna, de altfel. Fiindca psihanaliza si libertatea sunt doua notiuni care merg impreuna.

De la cativa profesionisti „clandestini“ pe vremea lui Ceausescu, pana la un numar din ce in ce mai mare de tineri ale caror doctorate le-am indrumat cu mare placere la Paris VII, cred ca se dezvolta rapid. Sunt placut impresionat si entuziast. Acest colocviu e demonstratia vie a efervescentei din acest domeniu in Romania !

Interviu realizat de Adriana Mocca