Literatura: Prieten şi terapeut în timp de pandemie

Momentele de solitudine şi izolare pot fi dificil de suportat. Îniţial ne consolăm cu gândul că acum avem – în sfârşit! – suficient timp pe care să îl devotăm lecturii, în absenţa altor lucruri care ne-ar putea distrage atenţia.

Paradoxal, situaţia actuală poate fi văzută ca o binecuvântare. Cititul nu este doar un mod de a face timpul să treacă mai plăcut sau, aşa cum se mai întâmplă, de a ne impresiona prietenii cu o listă de cărţi bine închegată, iar followerii cu o fotografie estetică în feed-ul de social media. Simt şi cred, prin toţi porii şi până în adâncul sufletului, că cititul este o formă de cultivare, evoluţie, terapie: o modalitate de a procesa experienţe, gânduri, trăiri prin intermediul cuvintelor altora. Nu este simplu escapism.

Citim dintr-o abundenţă de motive, unele mai rele decât altele şi multe reciproc contradictorii. Citim ca să nu simţim cum trece timpul. Ca să savurăm existenţa timpului. Să evadăm în lumea creată de altcineva. Să ne exersăm capacităţile intelectuale. Să ne ţinem la distanţă de nevoia unor explicaţii raţionale. Când mă întreb de ce citesc (ficţiune, de cele mai multe ori), nu îmi pun cu adevărat problema motivaţiei. Mă întreb, de fapt, ce primesc, ce obţin prin intermediul actului lecturii: ce încântări şi revelaţii am trăit de-a lungul anilor, ce recompense pot întrezări la finalul bibliotecii mele, ce plăceri, plictiseli, iritări sau stări transcedentale voi fi simţit.

Cărţile există pentru a ne ajuta să dăm sens experienţelor noastre. Există pentru a ne ajuta să aducem claritate unor situaţii şi stări care ne sunt familiare, dar pentru care nu am avut instrumente de analiză. În cele mai bune dintre ele, ne re-găsim: ne înţelegem pe noi înşine, pentru prima dată.

citește continuarea în ediția specială Psychologies: Împreună