Maslow despre creativitate
Contributia cea mai cunoscuta a lui Maslow ramane ierarhizarea trebuintelor umane. Desi au existat imputari pe marginea acestui subiect, precum si afirmatii conform carora sistemul alcatuit de Maslow contine prea multe hibe pentru a fi folositor (acesta aratand ca omului ii pasa, in primul rand, de necesitati fiziologice si apoi de stima de sine), Douglas Kenrick a reconfirmat meritele descoperirii maslowniene.
Autorealizarea alcatuieste varful piramidei lui Maslow. De asemenea, reprezinta genul de concept care ii innebuneste pe aristotelici (a caror gandire functioneaza prin categorizari si prin eliminarea contradictiilor) intrucat implica atat notiuni de spontaneitate tipic infantila, cat si de dezvoltare progresiva. Pentru Maslow, aceste integrari in conceptul de autorealizare au reprezentat inclusiv provocarea de a combate logica aristotelica. Ori, poate, a vrut doar sa-i enerveze pe aristotelici.
Creativitatea este una dintre fatetele autorealizarii, dupa cum o descrie Maslow intr-un eseu scris in 1968. Aici, el trece de barierele traditionale, care limiteaza creativitatea in functie de strictetea produselor sale. Cei mai multi considera ca procesul de creatie se asociaza, exclusiv, cu obtinerea a ceva nou si util. Maslow se opune, afirmand ca in experienta sa nu a recunoscut corelatii intre creativitate si sanatatea psihica.
In schimb, exista legaturi intre normalitatea psihica si productivitatea obisnuita. Maslow defineste creativitatea in termeni caracteriologici – ea tinand de deschiderea fata de experiente noi si de buna dispozitie. Maslow aseamana oamenii creativi cu copiii veseli si siguri pe ei. De asemenea, el vede societatea ca pe un factor major de inhibitie, care altereaza personalitatea creativa.
Indivizii creativi depasesc aceasta inhibitie si evita pericolul de a colapsa din cauza ei. „Ei au o imunitate mai mare fata de procesul de enculturatie, le pasa mai putin despre ce cred ceilalti, nu se tem de propriile lor impulsuri si stiu sa se accepte asa cum sunt. Sunt dezinhibati, putin nebuni.”
Totusi, Maslow nu se dovedeste satisfacut doar de aceasta analiza, lasandu-se ademenit, in cele din urma, si de conceptiile aristotelice. Astfel, el adauga : „oamenii creativi vad, de asemenea, si abstractul, generalul, sistemicul, sinopticul si categoriile”.
Exista, asadar, un tip primar de de creativitate, spontana, inspirata, neorganizata, si un tip secundar de creativitate, care implica ordinea si planificarea. Disjunctia respectiva este calibrata chiar de gandirea aristotelica.
Aproape de situatia de a se contrazice, Maslow nu da inapoi. Ajunge la concluzia ca tipul real de creativitate (meta-creativitatea) consta puterea de a depasi dihotomiile (si, subsecvent, ratiunea aristotelica) si de a integra desfasurarea primului proces in cel de-al doilea.
In cele din urma, creativitatea „construieste, sintetizeaza, unifica si integreaza” dupa acelasi model in functie de care ea insasi se integreaza in personalitate. Chiar daca se ramifica intr-o valoare uriasa, creativitatea poate fi socotita si un epifenomen al unui proces mai important, si anume cunoasterea si acceptarea de sine.
In mintea omului concret, ideile maslowniene sunt aplicabile numai in urma disocierii de criticismul scolastic. Altminteri, vom observa ca teoria „creativitatii ca autorealizare” intra in contradictie cu teoria piramidei trebuintelor.
Potrivit acesteia, necesitatea autorealizarii poate fi satisfacuta poate numai daca cele inferioare ei au fost satisfacute in prealabil. Printre acestea se numara trebuintele de respect si de aprobare. In acelasi timp, teoria creativitatii respinge preocuparea fata de ecuatia sociala, in cazul personalitatii creative.
Contributiile lui Maslow raman sisteme in functie de care personalitatea si creativitatea pot fi privite in maniere originale. Desi exista aspecte contradictorii, afirmatiile sale isi pot gasi confirmarea intr-o cazuistica faptica relativ larga.
Autor: Tudor Logofatu
Sursa: Psychologytoday.com
Foto: Shutterstock
