Meditatie si psihologie

Linistea este atat baza, cat si scopul meditatiei, precum si spatiul in care se desfasoara sufletul; din aceasta provine orice cuvant adevarat fie ca se refera la meditatie, fie la suflet. Ma inclin in fata acestei taceri.

Dar ce reprezinta sufletul? Iubesc acest cuvant, poate din cauza ca este subtil, dificil de descris, greu de circumscris. O definitie libera a sufletului ar putea fi, de altfel, urmatoarea: Aceasta parte din fiinta omeneasca, pe care nu reusim s-o definim. Notiunea suflet pastreaza o anumita prospetime: ea a avut sansa sa fie respinsa a priori de psihologii care se doreau stiintifici si nu a putut fi cu adevarat delimitata de definitiile metafizice, pe care au incercat sa le ofere pe marginea sa teologii. Totusi, un sens al sufletului este indispensabil unei reale sanatati psihice si spirituale.

Am putea, cu toate acestea, aminti cateva distinctii ce ne vor permite sa cunoastem mai bine diferitele niveluri in care poate fi situat sufletul. Exista mai intai distinctia anima/spiritus sau psukhª/nous din traditia crestina, unde sufletul reprezinta baza corporala si efectiva a persoanei, in opozitie cu un spirit responsabil cu intuitiile superioare. Aceasta distinctie ar putea corespunde schematic diferentei dintre manas si buddhi in gandirea indiana. De alfel, exista distinctia dintre anima si animus la Jung, anima reprezentand feminitatea interiorizata a barbatului. In acest sens vorbeste Thomas Moore , el insusi influentat de James Hillman intr-o lucrare recenta. El a dezvoltat, in cartea mentionata, o filosofie a vietii, ce permite adaugarea intr-o masura mai mare a unui sens si a unei profunzimi in existenta noastra cotidiana, dar poetul irlandez nu era preocupat deloc de meditatia care reprezinta tema principala a lucrarii de fata.

Un ultim sens al cuvantului „suflet” poate fi Atman – din antologia de texte sacre hinduse scrise in sanscrita, Upanisadele – care inseamna Absolut. In acest context, expresia „a ne ingriji sufletul” isi pierde sensul, deoarece Absolutul se ingrijeste pe sine insusi, sau el este cel care poate sa ne ingrijeasca daca avem inteligenta de a-l lasa sa actioneze.

Aceste definitii ale sufletului pot conduce la doua interpretari foarte diferite ale cuvantului psihologie. Daca intelegem prin „suflet” notiunea Absolut, iar prin „logos” – discurs, acest discurs avand ca tema sufletul, despre care se presupune ca ar fi psihologia, este aproape o imposibilitate, intrucat Absolutul se afla dincolo de orice discurs. Dimpotriva, daca atribuim termenului „suflet” sensul de anima si desemnam prin „logos” semnificatie, psihologia, adica faptul de a da o semnificatie sufletului, ar fi posibila; in plus, ea va avea in mod obisnuit o orientare spirituala. Cu toate acestea, adevarata meditatie se refera la ceva dincolo de anima si de discurs; in acest sens, titlul acestei carti ar fi putut fi „Meditatie si metapsihologie”.

Sa discutam, in continuare, despre diversele sensuri posibile ale cuvantului meditatie. Verbul latin meditatari este un deponent, un fel de mod intermediar intre activ si pasiv: consider ca e bine ales pentru acest gen de interiorizare ce corespunde unei activitati in receptivitate. Meditatie si medicatie au aceeasi radacina: vom studia aceasta apropiere aparte in capitolul consacrat atentiei.

Mentalul este un pendul care oscileaza indefinit intr-un spatiu cu trei dimensiuni, teama, furia si dorinta. Meditatia ofera o a patra dimensiune, care nu este timpul si pe care am putea-o numi, pur si simplu, dimensiunea meditativa.

Am putea defini termenul a medita printr-o singura fraza: A opri mentalul pentru ca Divinul, sau Sinele sa poata fi descoperit. Daca preferati o definitie mai psihologica, am putea vorbi de o familie de tehnici ce au in comun practicarea unei atentii stabile, non discursive si non analitice.

Mai multe despre meditatie, in cartea