Now Reading
Monica Măgureanu: „Referențialul mi-a oferit cadrul în care să adun și să dau sens căutărilor mele.”

Monica Măgureanu: „Referențialul mi-a oferit cadrul în care să adun și să dau sens căutărilor mele.”

alexandra-tudor
Monica-Măgureanu-Referențialul-mi-a-oferit-cadrul-în-care-să-adun-și-să-dau-sens-căutărilor-mele-să-îmi-găsesc-răspunsurile-în-mine-și-să-îmi-dau-voie-să-îmi-pun-întrebările-care-trebuie

Psychologies: Monica, aş vrea să aflăm mai multe despre tine. Pornind de la copilăria ta, ce visai să devii când erai mică?

Monica Măgureanu: Am avut multe vise, ca orice copil probabil. Îmi aduc aminte că până pe la vârsta de 8-9 ani o exasperam la propriu pe mama cu „profesia” mea cu care eram foarte serioasă. Eram doctor de plante și animale și ca atare strângeam pui de vrabie, de găină sau de curcă, pisici sau căței (am avut norocul sa cresc „la țară”), orice plantă mi se părea mie că s-a ofilit puțin, le ascundeam prin bagaje și le aduceam „la oraș” când începea școala sau grădinița ca să le îngrijesc mai departe. Evident că, la un moment dat, erau descoperite și eu îmi luam cearta și pedeapsa de rigoare. Da, voiam să fiu vindecător, spun eu astăzi, la peste 30 de ani atunci.

Dragostea pentru natură și animale a rămas însă visele s-au schimbat o data cu vârsta, sau cel puțin așa credeam atunci. Atât de mult mi s-a spus să termin cu „nebuniile” mele, că trebuie să fac asta sau alta, că am ajuns și eu să cred că trebuie. Am schimbat visul de vindecător pe visul de a fi neurochirurg (pe la 12-13 ani, doar despre asta vorbeam), dar pe care nu am ezitat să îl schimb în anii mei de adolescență și revoltă cu management financiar și piețe de capital pentru ca apoi să lucrez în Publicitate și Comunicare, iar astăzi să simt, în sfârșit, că am găsit într-adevăr ceea ce este aproape de sufletul meu – coaching și dezvoltare personală cu ajutorul Referențialului Arhetipurilor Personale și a Tarotului de Marsilia, simbolurilor sau, uneori, inspirată de tot ceea ce mă inspira când aveam 7 ani, și nu era bine se zicea. Așa de multe călătorii pentru a ajunge în sfârșit aproape de sufletul meu și poate, de aceea, mă consider extrem de norocoasă astăzi. Într-un fel sau altul, în fiecare etapă din acești ani, mi-am trăit visul.

Psychologies: Cum ai resimţit trecerea de la mediul corporate la cel antreprenorial? Ce te-a determinat să faci această schimbare?

M. M.: Trecerea de la mediul corporate la cel antreprenorial a reprezentat pentru mine recuzita, hainele de scenă pentru, cred eu astăzi, una dintre conștientizările acelea care încep cu „AHA”…asta era. De fapt, mediul corporate l-am părăsit de 2 ori, poate era nevoie să îmi termin lecția. La momentul respectiv, cred că aveam 29 de ani; aș putea spune că după standardele impuse de societate, mă regăseam în poziția în care reușisem social – activam în poziția de CEO al unei companii internaționale, aveam în portofoliu realizarea unei fuziuni operaționale, răspundeam de peste 200 de persoane, o cifră de afaceri de peste 10 milioane EUR la acea vreme, nu ratasem masterul şi MBA-ul internațional, eram independentă din toate punctele de vedere, mi se acorda încredere și suport în realizarea proiectelor dar, da, ziua avea 18 ore de lucru pe atunci. Dar simțeam eu oboseala, nu?

Dar totuși simțeam că nu acolo este locul meu… aveam foarte des discuții cu mine pe tema asta, mai ales că toți prietenii, părinții, cunoștințele (aveam deja-vu din copilărie) îmi spuneau – „ești nebună, totul e perfect, ce loc mai cauți!”… și mă gândeam și eu că poate sunt… Dar am plecat să îmi caut locul după ce am avut o „discuție” cu calul meu, într-o duminică, pe marginea unui câmp de grâu… Eram foarte obosită în acea zi încât nu îmi doream decât să stau cu soarele şi Sieger la o poveste, el să alerge liber, iar eu să mă bucur de libertate alături de el… și da aici a venit AHA-ul – o dorință atât de mare de libertate, de autenticitate, de ieșirea din norme și tipare, de conveniențe încât mi-am dat seama că trebuie să schimb locul. Și l-am schimbat chiar a doua zi… a durat vreo 3 luni perioada de preaviz, dar, eu simbolic, în acea zi am schimbat și ce am știut atunci să fac a devenit Pandorra, cu doi „r” – pentru că al doilea „r” va deschide întotdeauna cutia 😊

Cum am resimțit trecerea… ca pe o mare eliberare, bucurie, entuziasm și pace. Simțeam, în sfârșit, că sunt la locul meu..

Psychologies: Ce aduce echilibru în viaţa ta?

M. M.: Îmi place să mă gândesc la echilibru ca la un cocktail super special al cărui inventator sunt eu, și fiecare dintre noi. După gust și preferințe, avem fiecare, cred eu, rețeta cocktail-ului secret. A mea include puțin pământ și iarbă proaspătă, necuvântătoarele din jurul meu, dar care au atât de multe să îmi aducă aminte când mai uit, oameni frumoși pe care îi întâlnesc pe drum, soțul meu și prietenii, ceea ce fac în fiecare zi, asezonate cu deschiderea de a mă lăsa surprinsă de ce are ziua să adauge rețetei.

Psychologies: Eşti consultant și formator agreat în Metoda Referențialulul Arhetipurilor Personale (RAP). Cum te influenţează acest aspect în viaţa personală?

monica-magureanu-psychologiesM. M: Până să devin consultant și formator agreat am fost și eu, la rândul meu, un începător în tainele acestei metode pe care am avut norocul să o întâlnesc alături de o persoană extrem de specială, creatorul metodei, Georges Colleuil căruia îi voi rămâne mereu recunoscătoare pentru această ocazie și șansă. Motivul pentru care am plecat la drum în această metodă, acum mai bine de 6 ani, a fost să îmi ofer posibilitatea de a mă cunoaște mai bine, de a lucra cu mine și aplicând-o încă de atunci în viața mea, trăind pe pielea mea procesul, am hotărât să împărtășesc și altora.

Pe scurt, ceea ce vreau să spun este că RAP nu mai influențează, ci este parte din viața mea personală și profesională deopotrivă. Ca să îți dau un exemplu amuzant, ce crezi că discutam cu actualul meu soț la prima întâlnire „oficială”? Referențialul lui, bineînțeles 😊 La restaurant, pe masă, la prima întâlnire… Însă pentru amândoi, mai în glumă, mai în serios, Referențialul a fost cadrul în care ne-am stabilit dicționarul și traducerile: ce înseamnă pentru el iubirea și ce însemna pentru mine, total diferit. Ne-a ajutat să clarificăm cu ce venim în relație, cu resurse, cu predispoziții sau programe, cu imaginație, dar cu dorința de a le exprima mereu autentic. Și a venit și el la curs 😊

Psychologies: Ce anume este Metoda RAP şi cum este legată de procesul de psihoterapie personală? Cum ai descoperit metoda şi ce te-a atras la ea?

M. M.: Referenţialul Arhetipurilor Personale este o metodă analiză personală şi sondare a inconştientului elaborată şi rafinată de peste 30 de ani de către autorul ei, Georges Colleuil – psihoterapeut, filozof, cercetător şi scriitor francez de renume internaţional. Pasionat de ştiinţele sufletului, Georges Colleuil a scris numeroase cărţi despre funcţiile terapeutice ale simbolurilor şi a dezvoltat idei originale, precum „Référentiel de Naissance” (Referenţialul Arhetipurilor Personale), „Onomasofia” (procedeu de decodare a simbolisitcii numelor şi prenumelor) sau „Mitograma” (metodă de explorare şi consolidare a mitului personal). Firul roşu care uneşte metodele pe care le-a dezvoltat Georges Colleuil, constă în faptul că a reuşit de fiecare dată să convertească fundamentele unor cunoaşteri străvechi în instrumente de explorare şi dezvoltare personală puse în slujba oamenilor de azi. La ora actuală, această metodă este practicată cu succes de mii de specialiști din țări precum Franța, Belgia, Elveția, Maroc, Spania, Italia, Canada si, mai nou, România, găsindu-şi locul în domenii precum psihoterapia, consilierea psihologică, coaching-ul şi resursele umane.

Această metodă de explorare a sufletului omenesc oferă o oglindă fascinantă de autocunoaştere prin intermediul arcanelor din Tarot şi un nou prilej de aprofundare a necunoscutului din noi care se vrea a fi adus la lumină: potenţialităţi, resurse, umbre, blocaje, ezitări, chemări, amprente ancestrale, binecuvântări, călăuziri, speranţă. Referenţialul Arhetipurilor Personale este o metodă care ne reconectează limbajul simbolurilor şi arhetipurilor ce locuiesc în sufletul uman din vremuri imemoriale. Fiecare arcană din Tarot reprezintă o poartă de iniţiere, în pragul căreia ne aşteaptă un maestru care ne ghidează spre nevăzutul din noi înşine prin întrebările sale pline de sens. Cu blândeţe, precizie şi claritate, aceste întrebări îşi croiesc cărări către adâncul sufletului nostru. Ne oferă astfel ocazia să ne amintim lucruri despre noi de mult uitate sau pe care nu le-am conştientizat poate niciodată.

Cum am descoperit metoda? Cred că ea m-a descoperit… Povesteam mai sus la una dintre întrebări că nu îmi găseam locul… și ce faci când nu îți găsești locul? Cauți. În paralel cu viața profesională, clar delimitată la acel moment, îmi petreceam nopțile și orice timp liber căutând răspunsuri… șamanism, reiki, simboluri, astrologie, I Ching, Rune, cărți sacre, și alte cărți, dans, echitație… și Tarot. Întotdeauna am fost atrasă de cărțile de Tarot, dar nu reușeam nici acolo să îmi găsesc locul mai ales că nu rezonam, paradoxal având în vedere că eu căutam răspunsuri, cu ideea că acestea (cărțile de Tarot) îmi pot da răspunsurile. Într-o zi prietena mea ce mai bună care se înscrisese la facultatea de psihologie mă anunță: „Vine cineva la noi cu o formare în tarot și psihologie, vrei să vii?”. Tarot și psihologie mă gândeam eu… hai să vedem. Și am văzut, și am rămas pentru că în sfârșit găsisem o modalitate să asamblez puzzle-ul și toate elementele culese pe drum. Eu căutam răspunsuri, dar ca și în cunoscutul mit al Graal-ului nu puneam întrebările care trebuie… Referențialul mi-a oferit cadrul în care să adun și să dau sens căutărilor mele, să îmi găsesc răspunsurile în mine și să îmi dau voie să îmi pun întrebările care trebuie.

Psychologies: Care este cartea din tarot care te reprezintă şi ce spune despre tine?

M. M.: Întotdeauna am simțit-o foarte aproape de mine pe Nenumită, Arcanul cu numărul XIII din tarot, fără să am în mod necesar o explicație. Cumva, înainte de Referențial, o simțeam foarte aproape de ceea ce am simțit de când eram mică – moartea nu e decât o trecere, o eliberare, un pas pe un alt drum chiar dacă el nu se arată ochilor noștri așa cum poate ne-am dori. Dar arcanul XIII nu este moartea, este Nenumita, este marele arcan al identității, al nașterii și renașterii – ce surpriză la primele cursuri de Referențial să aflu că este chiar resursa mea. Mă pricep foarte bine, simbolic, să mor și să renasc și într-un fel sau altul mereu a fost cu mine.

Am simțit mereu nevoia de autenticitate, de esență, de exprimare fără roluri, jocuri de culise, sau, cum se spune în limbaj corporate, organizational politics. De altfel, principalul motiv conștient pentru care am făcut toate schimbările majore din viața mea. Iar Nenumita este marele arcan al autenticității, printre altele.

Atunci când am avut nevoie, am simțit energia ei, ușurința cu care face schimbări, pasiunea cu care începea sau experimenta orice era nou iar astăzi, înțeleg, că de fapt îmi căutam un nume… Mi l-am găsit la aproape 40 de ani… Eu sunt, spune nenumita, și atât. Într-un final, marele arcan al prezenței m-a făcut să înțeleg şi să integrez faptul că, pur și simplu, sunt.

Psychologies: Cum arată anul 2021 din perspectiva Hierofantului/ Papei, cartea de tarot care reprezintă anul în curs?

M. M.: În spiritul metodei Referențialului Arhetipurilor Personale, în cadrul căreia trăirea personală este pe primul loc, cum arată 2021 depinde de ochelarii prin care privim – ai mei, ai tăi, ai altora. Însă din perspectiva Papei, arcanul V, putem avea diferite perspective la care să reflectăm în raport cu contextul nostru personal:

  • Papa – marele arcan al alianțelor – la nivel macro putem reflecta la alianțele necesare pentru a ieși din limitele pe care 2020, un al Împăratului, ni le-a impus. La nivel personal, ne-am putea întreba ce alianțe am putea încheia în contextul nostru personal care ne-ar putea conduce spre realizarea obiectivului propus, alianțe pe care poate nu le-am avut în vedere sau ce alianțe există și nu am avut ochelarii potriviți să le vedem? La nivel psihologic, al cunoașterii de sine și al dezvoltării personale, poate că Papa ne va provoca să găsim alianțe între ceea ce intelectul, raționalul ne spune și ceea ce inima noastră își dorește. De altfel, Papa trăit în vibrația înaltă a arcanului ne invită să ne ascultăm inima.
  • Dintr-o altă perspectivă putem reflecta asupra capcanei de a deveni prizonierii dogmei, regulilor, de a ne rigidiza – Papa aduce cu el cuvântul blând, binecuvântarea și ne invită să fim deschiși, fără judecăţi sau norme, chiar și atunci când nu suntem de acord sau nu înțelegem.
  • Papa, marele arcan la căsătoriei, mai are întrebări în pachet. Un sfat al arcanului invită să reflectăm asupra ideii de căsătorie cu sine însăşi, o căsătorie în sensul dat de vechii alchimiști, pentru că dacă această uniune nu a avut loc, cum ar putea avea ea loc cu o altă persoană. Echilibrarea masculinului și femininului, la orice nivel, reprezintă o preocupare actuală, atunci 2021 poate fi un an bun pentru începerea sau avansarea procesului.

Ar mai fi multe de spus despre Papa, dar am să închei cu o părere personală – Papa este și marele pedagog și orator al tarotului. Mă întreb oare dacă am învățat ceva din lecția Împăratului din 2020 sau poate e nevoie să fim mai blânzi cu noi înșine, să ne devenim proprii profesori înainte de a căuta alții? O părere.

monica-măgureanu

Psychologies: Eşti pasionată de simboluri. Ce putem învăţa de la acestea şi cum putem fi mai atenţi la ele?

M. M.: Pe de o parte, putem privi simbolul așa cum privim cuvântul și sensul acestuia, drept un semn pentru ceva semnificat. Alegerea semnului poate fi arbitrară, chiar convențională și acest lcuru pune în legătură două lumi care devin prezente în conștiința noastră. Din greaca veche syn bollein, a pune împreună, acest cuvânt era utilizat în vechime pentru a desemna un obiect tăiat în două, fiecare persoană păstra una dintre părți ca pe un simbol al unui legământ sau al unei datorii. Posibil ca aceste părți să fi fost transmise urmașilor păstrând amintirea unui angajament străvechi. Venea momentul când părțile erau reunite, iar persoanele reluau contactul ca și cum ar fi avut o parolă. Mai târziu, obiectele au fost înlocuite cu semne, figuri sau imagini desenate sau sculptate, căpătând un sens heraldic. Simbolul este deci un semn de recunoaștere, dar și de reconciliere.

Simbolul ne trimite la altceva decât el însăși, dar nu este, în mod necesar, simbolul a ceva. Prin natura sa, simbolul are o funcție de reparație, de restaurare a ceva ce a fost tăiat, spart și nu doar de a desemna ceva din realitate, un concept sau o idee. Georges Colleuil spune că acolo unde apare simptomul lipsește simbolul. Înscrierea sau reînscrierea simbolicului în viața noastră ne ajută să scăpăm fatalității simptomului. Terapia cu simboluri recomandă calea simbolului pentru a dezactiva calea simptomului.

Cum putem fi mai atenți la ele? În primul rând, cred că trebuie să ne asumăm că suntem pe un drum, pe un drum în care, așa cum spune Georges Colleuil, toată suferința reprezintă creativitatea blocată și că autovindecarea începe odată cu eliberarea acesteia din urmă. Ne putem propune, în mod conștient, să ne notăm visele, să ținem un jurnal al zilei, să reflectăm asupra lor și să integram simbolul în viața noastră. Dar să nu picăm în capcana în care vedem semne peste tot. Este foarte interesant cum noi acționăm înspre propria vindecare și nu suntem conștienți de acest lucru – vă pot da un exemplu personal. Acum 10 ani nu aprofundasem atât de mult simbolistica Tarotului și nu auzisem măcar de Referențialul Arhetipurilor Personale, dar am ales pentru compania mea numele Pandorra. 5 ani mai târziu, într-un stagiu internaţional susținut de către Georges, Mitograma, îmi calculez cele mai mari provocări – sincronicitate sau nu – cele mai mari provocări își găseau pistele în Mitul Pandorei. Interesant în travaliul meu cum am ales inconștient să numesc compania Pandorra, să îmi înfrunt practic cele mai mari temeri pentru a putea debloca creativitatea.

Psychologies: Dar tarotul? Cum poate acesta să ne ghideze în aprofundarea cunoaşterii personale?

M. M.: Sunt atât de multe variante și modalități, unele pe care poate nu le-am întâlnit sau intuit, încât ar trebui să pregătim o carte. Din perspectiva practicantului, dar și a consultantului și a formatorului, cred că esența acestui ghidaj este corelată cu ce povesteam mai sus legat de simboluri. Povestea pe care o spune Tarotul este însăşi povestea călătoriei sufletului omenesc aflat pe calea iniţierii mai întâi în plan lumesc, apoi în plan psihologic şi spiritual. Povestea Nebunului plecat în căutarea propriului sens traversează toate etapele specifice călătoriei eroului, aşa cum ne este ea înfăţişată încă din vremea celor mai vechi mituri.

Cunoașterea, în sens etimologic (cognoscere), înseamnă „a se naște cu”, o invitație de a descoperi ceea ce știm încă dinainte de a învăța. Tarotul și cadrul oferit de metoda Referențialului Arhetipurilor Personale reprezintă o modalitate intuitivă de a ne proiecta în arcanele majore, de a ne oglindi și de a descoperi, cu ghidajul practicianului, valențe ale sinelui nostru cel mai profund, dar ne oferă și instrumente valoroase pentru coaching. În general, ședințele de coaching sunt centrate pe obiectiv, iar proiecția obiectivelor, resurselor pentru atingerea acestuia și a obstacolelor de depășit în arhetipurile prezente în arcanele majore reprezintă, cel puțin pentru mine, o sursă inepuizabilă pentru a hrăni cunoașterea existentă în fiecare dintre noi.

Am învățat sau, mai bine zis, mi-am adus aminte cu ajutorul lui Georges Colleuil, Alain Cardon, Jodorowski, Marie von Franz, pentru a numi câteva dintre călăuzele mele pe acest drum, că toate lucrurile, elementele, ideile, întâmplările, experiențele, oamenii care apar în viața noastră sunt interconectate, sunt parte dintr-un sistem dinamic la care fiecare dintre noi participă activ și din care facem parte mai mult sau mai puțin conștient.

Un coach antrenat îmi va răspunde… „Clar! Deci?”. Deci, vă invit la un exercițiu de imaginație.

Suntem obișnuiți să căutăm răspunsuri la întrebările noastre fie la persoane avizate, fie la prieteni, familie, colegi sau superiori ierarhici, pe Google sau în cărți, dar suntem mai puțin obișnuiți să le căutăm în noi. De aceea, indiferent de întrebare sau obiectiv, astăzi vă invit să adresați întrebarea Hermit-ului din Tarotul de Marsilia, Arhetipul Înțeleptului, acest căutător și explorator al profunzimilor sufletului omenesc.

Poate că la întrebarea voastră vă va invita să petreceți un timp în solitudine, să reflectați de unde vine această întrebare, care este contextul, sursa sau originea obiectivului pe care vi l-ați propus.

Pelerinul tarotului poartă în felinarul din mâna sa soarele, un soare interior pe care îl împărtășește cu cei care au nevoie de ghidajul său. Este posibil ca dincolo de întrebarea sau obiectivul propus să căutați o validare a ceea ce știți deja? Există o temere de izolare în contextul vostru profesional sau personal pe care o asociați cu întrebarea sau obiectivul propus?

Dacă astăzi ați avea o baghetă magică și ați deveni Merlin, sfătuitorul regelui Arthur, celebrul vrăjitor înțelept sau contemporanul Merlin din serialul ce rulează pe Netflix, care ar fi răspunsul pe care vi l-ați da la întrebarea voastră sau primul sfat pentru atingerea obiectivului propus?

Marele Arcan al Cuplului, Hermit-ul ne invită, înainte de a face cuplu cu altcineva, să facem cuplu cu noi înșine. În contextul întrebării sau obiectivului, există poate un cuplu ideal? Și dacă da, și dacă puteți să vi-l imaginați, ce este necesar să faceți astăzi pentru a vă apropia, încet, dar sigur, de această imagine ideală? Și pentru că Hermit-ul iubește natura vă invit să faceți o plimbare, să admirați frumusețea dintr-un fir de iarbă, să ascultați simfonia vieții și să vă gândiți că poate aveați deja răspunsul la întrebarea de la începutul acestui exercițiu.

Psychologies: Georges Colleuil afirmă că „Nu ne purtăm numele, ci numele sunt cele care ne poartă pe noi.”. Ce reprezintă onomasofia şi cum ne pot influenţa numele noastre, misiunea pe care o purtăm cu noi?

M. M.: «De ce porți acest nume? » este una dintre cele mai pertinente întrebări pe care i le poți pune oricui este angajat într-un  travaliu de dezvoltare personală și cunoaștere de sine.

Cine ți-a dat acest prenume?, Cu ce scop?, Unde în istorie își are rădăcinile numele tău de familie?, Știi care este semnificația acestui prenume și a acestui nume?

Această cunoaștere este înnăscută la popoarele care au păstrat vie memoria originilor lor, în India, Africa, Asia etc. Pe de altă parte, „occidentalul” , de cele mai multe ori, nu numai că nu știe să răspundă, dar găsește întrebarea absurdă.

Onomasofia (înțelepciunea numelor și prenumelor) se adresează societăților moderne care s-au separat de aceste cunoștințe. Ea completează și extinde practica și cercetarea terapeutului orientând arta sa către o nouă experiență de lucru asupra identității. Onomasofia este o abordare energetică și transgenerațională adaptată vibrației particulare a prenumelor și numelor noastre. Această metodă este un instrument auxiliar în terapie, contribuind la individualizarea persoanelor în raport cu descendența lor. Onomasofia ne învață, de asemenea, locul pe care îl dețin numele și prenumele noastre în inconștientul familial sau colectiv.

În perioada 02-04 Aprilie a acestui an, Georges va susține în premieră în Romania acest stagiu, on-line datorită condițiilor actuale, un stagiu la care oricine aflat pe drumul cunoașterii de sine poate participa. În cadrul acestui stagiu, vom lucra cu următoarele noțiuni desprinse din analiza numelui, prenumelui și literelor din alfabetul latin:

  • Problematica individului, misiunea spirituală, provocarea fundamentală a acestuia, potențialul personal și lecțiile de învățat.
  • Etapele de decodare utilizate în onomasofie – deviza, simbolistica literelor din alfabetul latin.

Psychologies: Ce proiecte urmează în viitor?

M. M.: Raportat la activitatea mea și la proiectul reIMAGINE HUB, un spațiu dinamic, extrem de adaptabil la nevoile individuale sau colective ale celor care îl accesează, fiind inspirat de trăirile fiecăruia dintre noi, sper că multe proiecte. În acest „alter ego” al platformei reIMAGINE, publicul are acces la o serie de cursuri practice și ședințe de coaching și cunoaștere de sine, construite riguros și cu grijă de echipa de traineri și facilitatori, coordonată de subsemnata – absolvent Fundamentals of Systemic Coaching Class, organizat de Metasysteme Coaching, Alain Cardon & practician și formator agreat de Școala Internațională Georges Colleuil  în metoda Referențialului Arhetipurilor Personale.

Pentru cei dornici și pregătiți să-și asume rolul de explorator în drumul autocunoașterii se oferă sesiuni 1-1 de coaching sistemic, în urma cărora beneficiarul își va găsi rezolvarea problemelor de relaționare, construindu-și ghidat o sănătate emoțională proprie. Cei orientați spre cunoașterea complexă a științelor sufletului specifică Referenţialului Arhetipurilor Personale (RAP) – metodă de analiză personală şi sondare a inconştientului elaborată şi rafinată de peste 30 de ani de către autorul ei, Georges Colleuil – psihoterapeut, filozof, cercetător şi scriitor francez de renume internaţional – vor găsi în reIMAGINE Hub o serie de activități extrem de atractive. Pot opta pentru sesiunile 1-1 RAP sau pot participa la unul dintre workshop-urile deja programate.

Ca și noutate suntem deja în discuții pentru extinderea gamei de cursuri și ateliere în zona de spiritualitate – reiki, qigong, dezvoltare personală prin dans, pictură, clase de yoga etc. alături de oameni frumoși care m-au călăuzit, dar și, sperăm în curând, alături de persoane din peisajul internaţional.

De asemenea, continuăm organizarea stagiilor internaționale susținute de Georges Colleuil în România, în luna aprilie, în afară de Onomosofie despre care am povestit mai sus, avem planificat un stagiu on-line de 3 zile dedicate Arcanelor Minore. Ambele stagii vor fi deschise tuturor doritorilor, indiferent de cunoștințele în metoda Referențialului Arhetipurilor Personale.

Și, nu în ultimul rând, vă aștept cu drag și inspirație în perioada 19-21 Martie la o nouă grupă de inițiere în metoda Referențialului Arhetipurilor Personale și a simbolisticii Tarotului de Marsilia.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top