Nu există lumină. Noi creăm lumină.
„ Veniți să primiți lumina!”. Cuvintele oficiantului au răsunat ca în fiecare an în noaptea de Paște și, în ciuda restricțiilor pe care ni le impune situația actuală, milioane și milioane de credincioși din lumea ortodoxă au reușit – printr-un lanț incredibil și minunat de voluntari și vecini – să aducă în propria casă flacăra sfântă, ceea ce este considerat unul dintre cele mai sacre simboluri ale creștinismului și a evoluției spirituale: lumina este simbolul puterii divine deja din momentul creației (“să se faca lumină!”); Isus se definește pe sine ca „lumină a lumii” și lumina a fost întotdeauna considerată simbolul clarității, creșterii, cunoașterii.
„Totul este vibrație. Cred într-o vibrație cosmică centrală și cred că suntem în permanent contact cu ea. Puteți să-i spuneți Dumnezeu.Muzica trebuie înțeleasă exact în acest fel, este cea mai scurtă cale a omului către revelație și existență a vibrației centrale.”
Sergiu Celibidache, dirijor și compozitor
Pe de altă parte, întunericul reprezintă negativitatea, ignoranța, îndepartarea de la sursa de lumină, iar dihotomia lumină/întuneric are un sens profund și ancestral: nu este întâmplător că Satana este definit ca „Prințul Întunericului”, deși înainte numele lui era Lucifer, ceea ce înseamnă „purtător de lumină”.
Evident, valoarea simbolică a luminii nu aparține numai creștinismului, dimpotrivă: în orice cultură, lumina reprezintă creștere spirituală, cunoaștere, contact cu divinitatea; cei care evoluează sunt „iluminați”, există școlile luminii, fiinte de lumină, războinicii luminii, forțele luminoase care luptă împotriva întunericului și a obscurantismului. Chiar și într-o saga hollywodiană cum ar fi „Star Wars”, maleficul Darth Vader reprezintă „partea întunecată a forței” și nu este necesar să ne amintim valoarea arhetipală a luminii și întunericului ca simboluri psihologice și psihanalitice.
Având în vedere toate acestea, cum reacționați la afirmația potrivit căreia pur și simplu LUMINA NU EXISTĂ?
Că soarele nu luminează lumea, că stelele nu strălucesc, că luna nu reflectă nimic, că în univers este doar întuneric?
Poate părea paradoxal, dar ajunge să ne gândim un moment și afirmatia devine evidentă: tot ceea ce există în univers sunt pur și simplu vibrații electromagnetice emise de diferite corpuri la diferite frecvențe. Ceea ce numim „lumină” nu este altceva decât o secțiune microscopică a spectrului frecvențelor la care ochiul nostru reacționează chimic producând semnale electrice pe care creierul le recompune apoi să le ofere sens. Dacă ochiul nostru ar fi doar ușor diferit, ceea ce am „vedea” ar fi de un cu totul alt fel (și de fapt animalele au o percepție foarte diferită asupra lucrurilor și culorilor față de cea a noastră). Și dacă am avea organe senzoriale structurate într-un alt mod, am putea percepe și decoda infinitatea frecvențelor din care suntem înconjurați, dar pe care nu le „vedem”: nu știu dacă v-ați gândit vreodată, dar aerul care vă înconjoară este saturat de sunete, imagini, filme, cântece etc., pe care nu le „vedeți”, dar care devin reale odată ce porniți televizorul sau radioul și faceți sincronizarea pe un anumit canal.
Și la fel cum nu există lumină, nu există niciun sunet: aceasta este pur și simplu o altă parte – incredibil de limitată – din spectrul frecvențelor mai joase, la care timpanul reacționează creând „sunet”. Tot restul, din nou, nu există pentru noi. Și totuși, animalele o aud: cântecul privighetorii– care deja ni se pare minunat – este compus două treimi din ultrasunete, pe care nu le auzim; în timp ce cântecul balenelor este compus din vibrații de frecvență mult prea joasă ca noi să le putem percepe.
Aș putea continua să dau exemple, dar cred că am lămurit ideea: trăim într-un univers întunecat și tăcut, înconjurat de vibrații din care putem da o semnificație doar unei mici părți, pe care le numim lumină și sunet.
Din acest punct de vedere, ceea ce a fost susținut de mistici de-a lungul mileniilor, faptul că noi suntem cei care ne creăm realitatea, nu mai este doar un clișeu banal, ci dobândește valoarea adevărului științific:
Nu există lumină. Noi creăm lumină.
Nu există sunet. Noi creăm sunet.
Dar atunci, dacă lucrurile ca lumina și sunetul – pe care probabil că le-am considerat întotdeauna drept realități externe – sunt doar creația noastră proprie (sau, mai corect, un răspuns fiziologic particular la o vibrație externă), ce se întâmplă cu restul?
Căutăm în permanență dragoste, sens, fericire, frumusețe… și nu ne dăm seama că și aceste lucruri sunt create de noi.
Vrem dragoste, dar numai noi o putem crea.
Vrem fericire, dar este doar decizia noastră.
Vrem frumusețe, dar noi creăm frumusețe (cum se spune în mod obișnuit, frumusețea este în ochiul privitorului).
Căutăm sensul vieții („sens”, în dubla sa accepțiune de „sens” și „direcție”), dar noi suntem răspunsul.
Deci, e bine să primești lumina. Este un simbol frumos. Dar amintește-ți că această lumină nu există independent de tine: este doar o vibrație la care reacționezi: tu ești cel care care crează lumina.
Dacă decizi să te întorci în cealaltă parte, o să refuzi lumina. Și o să ai parte de întuneric. Este alegerea fiecăruia.
Dragostea, creșterea, fericirea, sensul, … chiar și acestea nu sunt altceva decat frecvențe, care există doar dacă decizi să le „vezi”, ele există doar dacă „nu te întorci în cealaltă parte”, dacă te „sintonizezi” pe canalul corespunzător.
Și, mai ales, din moment ce este Paștele, caută această „vibrație centrală”, această „lumină”, independent de cum o concepi. Și aliniază-te cu această frecvență.
Toate celelalte lucruri vor căpăta „sens” imediat, în dubla sa accepțiune de „semnificatie” și „direcție”.
