(P) O șansă la educație înseamnă o șansă la un viitor decent
Suntem obișnuiți să ne trăim viața într-un fel de bulă protectoare, în care aspectele cele mai crude și meschine ale societății pătrund destul de dificil și ne sunt în mare parte inaccesibile. Credem de multe ori că problemele noastre sunt cele mai apăsătoare, însă nu bănuim că există în jurul nostru, mai aproape decât ne-am putea aștepta, copii și adulți care își duc zilele în condiții greu de imaginat pentru Europa anului 2018.
De obicei, debutul în viață este cel care dictează și modul în care va decurge existența unui adult. Ca să avem un salariu decent, o locuință și o familie echilibrată, e necesar ca încă de mici să avem acces la educație și să beneficiem de condiții care să ne permită să ne dezvoltăm în direcția dorită. În lipsa acestora, viața devine mai mult o luptă pentru supraviețuire. O astfel de bătălie duc zilnic oamenii ce locuiesc în zone sărace ale țării, în cartiere mărginașe și condiții greu de suportat. Pentru un număr impresionant de copii, sărăcia, mizeria, violența și ignoranța sunt realități obișnuite, iar posibilitatea de a duce o viață normală este doar un vis inaccesibil.
Acest lucru se poate schimba – poate nu peste noapte, însă cu pași mici și siguri – prin implicarea noastră, a fiecăruia. Ajutând familiile sărace să aibă acces la hrana zilnică, la îmbrăcăminte și la produsele necesare unui trai decent, putem să le oferim posibilitatea unui viitor echilibrat. Implicându-ne în activități de voluntariat adresate copiilor din medii defavorizate, putem micșora considerabil rata abandonului școlar, ceea ce va duce cu siguranță la o șansă în plus pentru acei copii. Educația este în final factorul principal care poate face un copil, un adolescent sau chiar un adult să își lărgească orizontul, să aspire la mai mult și până la urmă, printr-o diplomă sau o calificare, să aibă șansa de a obține un loc de muncă bun și un venit lunar decent.
Implicarea individuală prin sprijin financiar și voluntariat poate fi completată cu ajutorul companiilor mari din țară, acestea având capacitatea de a fi alături de familiile nevoiașe cu bani și produse necesare vieții de zi cu zi, de cele mai multe ori mult mai eficient decât o pot face persoanele fizice. Astfel, donațiile marilor firme pot însemna o diferență reală în creșterea nivelului de trai și eliminarea treptată a sărăciei, scăderea abandonului școlar și creșterea calității vieții. Produse care nouă deja ni se par ceva de bază și nelipsit din locuință, cum ar fi un frigider, un aragaz, o mașină de spălat sau chiar un televizor, pot reprezenta pentru familiile nevoiașe un bun de mare preț, un început și un ajutor clar pentru o viață cu adevărat decentă și firească.
Un exemplu frumos și eficient de implicare este cel al grupului de voluntariat de la Școala 136, din cartierul Ferentari, unul dintre cele mai sărace cartiere din București, în care abandonul școlar cunoaște cote alarmante. Datorită activităților de voluntariat și donațiilor, rata de mers la școală a crescut uimitor de la 5% la 97%, ceea ce demonstrează clar că schimbarea este posibilă – trebuie doar să o dorim și să punem umărul din când în când, pentru ca viața unor micuți să se schimbe radical. Ce fel de activități organizează clubul de voluntariat? Au început prin a organiza meciuri de fotbal pentru copiii din zonă, iar în prezent ajută micuții cu temele în fiecare duminică, îi duc la film sau la piscină și strâng donații pentru familiile acestora. Aproape toți cei care beneficiază de program vin din familii disfuncționale, se luptă cu o sărăcie extremă, interacționează cu consumatori sau dependenți de alcool și sunt martori sau victime ale abuzului domestic. Cei mai mulți merg la școală, dar au mare nevoie să ajungă la zi cu procesul de învățare.
Îi putem și noi ajuta prin voluntariat sau donații, fiindcă au mare nevoie de rechizite, electrocasnice, echipament sportiv și biciclete, obiecte de uz casnic, cărți, haine și încălțăminte pentru copii. Pe Facebook găsim grupul sub denumirea de Voluntariat copii Ferentari – https://www.facebook.com/groups/voluntariat.copii.ferentari/?fref=nf.
Bineînțeles, există multe alte organizații cărora ne putem alătura și mulți copii care au nevoie de sprijin pentru a-și continua educația și a ieși din sărăcie. Ajutorul nostru, al tuturor, de la persoane fizice până la companii, este cel care poate reprezenta o șansă. O șansă la educație, la viitor, la normalitate. Printre companiile ce sunt alături de micuții defavorizați și familiile acestora se află și Altex, unul dintre principalii retaileri de produse electronice și electrocasnice din România, care își dorește să ofere o mână de ajutor celor mai puțin norocoși, punându-le la dispoziție produsele necesare pentru un viitor mai bun.