Paradoxul vacanțelor și frica de schimbare în carieră

Plătim pe vacanțe cât muncim un an întreg, uneori ies dezastruos, dar continuăm să le așteptăm cu sufletul la gură. Și dacă ies prost, nu renunțăm la vacanțe: mergem în altă parte anul viitor și gata.

De ce? Pentru că știm că avem nevoie de o pauză, de odihnă, de varietate, ca să rezistăm în continuare cu tot ce avem de făcut, la muncă și în viață.

Vacanțele sunt uneori chiar o formă de răzbunare pe rutina zilnică și pentru cât îndurăm la job un an întreg – ”Pai cum, măcar atât, nu?!” ne zicem cu năduf, justificând sacrificiile pe care le facem zilnic, pentru ca să ne fie bine în cele din urmă (adică în vacanță).

Cu toate acestea….

Când vine vorba de schimbări în carieră, mai mici sau mai mari, atitudinea noastră se schimbă radical. Frica de necunoscut, de eșec și de nesiguranță ne paralizează, împiedicându-ne să facem vreun pas spre o ”viață de muncă” mai bună. De ce această discrepanță? De ce suntem atât de dornici să ne aventurăm în vacanțe, dar atât de reticenți să ne aventurăm în carieră?

Am putea spune – ”păi dacă tot trăiesc o viată întreagă la birou măcar să fie bine, nu?!” Și totuși, în cazul acesta, nu e nici urmă de curaj și răzvrătire reală. Cel mult bombănim și ne lamentăm mai mult sau mai puțin zgomotos.

Convingeri complet bizare care ne sabotează?

O fi cazul să analizăm ceva convingeri limitative pe aici, pe undeva, prin punctele esențiale? Da, răspunsul ar putea sta fix acolo.

Ne-am obișnuit să credem că un job trebuie să fie neplăcut, iar vacanța plăcută. Că un job ok sau chiar succesul profesional sunt o chestiune de noroc, iar o vacanță eșuată este doar o chestiune de ghinion pasager.

Jobul nu-l schimbăm, destinația de vacanță, da. Acolo suntem deschiși să învățăm imediat din greșeli. Nu ne facem un obicei din a vedea, din 10 în 10 ani măcar, dacă prioritățile noastre se mai regăsesc în modul cum arată cariera noastră. Dar când cresc copiii, imediat alegem destinații de vacanță fără ”loc de joacă”, pentru că așa ni se pare firesc: îmbrățișăm schimbarea natural.

De fapt, aceste obiceiuri și convingeri aparent inofensive ne împiedică să ne asumăm responsabilitatea pentru viața noastră, pentru cariera noastră, și ne mențin într-o zonă de confort care, deși familiară, ne sufocă.

Nu reflectăm suficient asupra acestor chestiuni, nu cerem ajutorul, le luam de bune și navigăm prin viață mirându-ne de norocul altora și ghinionul nostru.

Vacanțele ca reflexie a relației noastre cu cariera?

Modul în care ne petrecem vacanțele poate fi și un indiciu al stării noastre interioare, al fricilor noastre. În special a celor mai profunde și greu de detectat sau de acceptat.

Cei care merg în vacanțe extreme, pline de adrenalină, sau care cheltuie mulți bani pe ele, compensează adesea frustrarea și neîmplinirea pe care le simt la locul de muncă. Uneori, e o frustrare pe care nu o recunosc nici față de ei înșiși, pentru că … ei își iubesc cariera, asta îi face super-performanți și le permite vacanțe de vis, nu? Uneori, duc în vacanțe chiar dependența de adrenalină cu care s-au obișnuit în job-uri super-stresante, la limita burnout-ului.

În schimb, cei care preferă vacanțele suuper-liniștite, predictibile până la ”moartea pasiunii”, ar putea fi de fapt paralizați de teama de a ieși din zona de confort și de a se confrunta cu necunoscutul. Își spun că vor măcar atunci să se odihnească puțin, să își tragă sufletul, să nu aibă nicio urmă de risc și necunoscut, pentru că nu îi mai pot face față la cat îndură in restul timpului. Dar… poate aleg acesta vacanțe și pentru că le este frică să știe cum ar fi sa simtă altceva.

De ce ne este atât de frică de schimbare?

Frica de schimbare este o emoție naturală, dar pare să își facă apariția în legătură foarte strânsă cu convingerile noastre. Convingeri care ne spun când și unde e normal (”ar fi bine”) să ne fie frică de schimbare și unde nu.

Nimeni nu spune – ”știi, nu fac pasul spre jobul pe care mi-l doresc pentru că am 3 convingeri care mă blochează”.

Toți spun – ”știi, mi-e frică, e prea riscant”. Sau cel mai adesea: ”ești nebun?! Cum să fac asta?!”

Ne temem să ne confruntăm cu o realitate care s-ar putea dovedi mai bună decât ne imaginăm. Pentru că ni se fac praf convingerile care ne țin captivi în cariere nepotrivite.

Dar asta nu ne-a împiedicat vreodată să revenim din vacanță spunând: ” a fost supeeer, nici nu ne-am imaginat când am ales acest sejur”. Brusc, ego-ul nostru nu mai este zdruncinat de așteptări contrazise.

De ce facem toate acestea? Iată o temă de reflecție care poate schimba vieți, mai ales cu sprijinul necesar.