Pasiunile nu au termen de expirare
Niciodată nu e prea târziu să îți urmezi pasiunile pentru că ele nu au termen de expirare.
De unde știu? Din propria-mi experiență.
Trăim într-o lume adesea grăbită, în care viața pare să fie un maraton neîntrerupt spre succes, carieră, responsabilități și obligații de tot felul. În această goană continuă, pasiunile și dorințele noastre autentice sunt, de multe ori, lăsate deoparte sau chiar uitate complet. Credințele limitative încep cu „nu se cade”, „de unde să am timp și pentru așa ceva?”, „e prea târziu, am o vârstă”, „e imposibil să pot eu așa ceva” și lista poate continua.
Pasiunile nu au termen de expirare!
Mai mult decât atât, ele aduc mult mai multă împlinire, iar rezultatele lor sunt purtătoare de un altfel de fericire, profundă, unică, specială. Fie că ești la 30, 40 sau peste 70 de ani, pasiunile tale nu devin mai puțin valoroase odată cu trecerea timpului. În realitate, ele pot deveni chiar mai importante, oferindu-ți energie și un scop clar în momente de incertitudine. Că este vorba de artă, dezvoltare personal, sport, literatură, muzică, călătorii sau orice alt domeniu, pasiunea oferă o formă absolut unică de satisfacție și creștere personală.
De-a lungul istoriei, dar și în jurul nostru putem găsi numeroase exemple care dovedesc că vârsta nu este un obstacol. Spre exemplu, Colonelul Harland Sanders, fondatorul lanțului de restaurante KFC, a început afacerea de succes la vârsta de 65 de ani. Scriitoarea Laura Ingalls Wilder a publicat prima sa carte la 65 de ani, devenind ulterior cunoscută pentru seria „Căsuța din prerie”. Campioana mondială la înot, clujeanca Judith Orosz, la 81 ani doboară recorduri. De asemenea, mulți oameni obișnuiți au găsit curajul să își urmeze visurile după decenii în care s-ar fi putut crede că „trenul lor a trecut”.
Desigur, există multe obstacole atunci când încerci să îți urmezi o pasiune mai târziu sau chiar mai devreme în viață: frica de eșec, îndoiala de sine, presiunea socială și lipsa de timp sau de alte resurse. Totuși, multe dintre acestea sunt doar percepții ce pot fi depășite prin curaj, voință și multă perseverență. Primul pas este cel mai greu, dar o dată făcut, vei descoperi că drumul devine din ce în ce mai incredibil.
Urmărirea unei pasiuni aduce o mulțime de beneficii: reduce stresul, îmbunătățește încrederea și creează oportunități pentru a se dezvolta abilități noi. Pentru mulți, a începe să se dedice unei pasiuni mai târziu în viață le oferă șansa de a se redefini și de a-și rescrie povestea, îmbogățindu-le viața și contribuind la o stare generală de bine. Experiența de viață aduce mereu un plus de valoare! Oamenii rămân tineri pentru că au poftă de viață. Pofta de viață se va regăsi în modul de viață de la nutriție, la o atitudine pozitivă și o gândire inovatoare până la modul de îngrijire și de prezentare în lume.
Pași pentru a-ți urma pasiunea, indiferent de vârstă:
1. Identifică ce te face fericit. Poate că ai uitat sau ai ignorat ceea ce îți aducea bucurie cândva. Privește în trecut și redescoperă ce te făcea să simți entuziasm. Privește adânc în sufletul tău și observă ce îți aduce bucurie chiar în prezent. Nu trebuie să fie lucruri complicate! Poate îți place să faci prăjituri frumoase, să tricotezi bluze colorate, să crești flori, sau să faci poze, să construiești policioare, să repari tot felul prin casă, iar ideile sunt până la infinit!
2. Învață și explorează. Nu-ți fie teamă să devii „începător” din nou. Există nenumărate resurse, cursuri online și comunități gata să te sprijine.
3. Alocă timp. Fie și 30 de minute pe zi pentru pasiunea ta pot face diferența.
4. Găsește o comunitate. Alătură-te sau inițiază chiar tu un grup care îți împărtășește interesul. Astfel, vei fi inspirat și sprijinit. Fii împreună! Însingurarea deteriorează dorința, puterea, zâmbetul.
5. Fii perseverent. Obstacolele vor apărea, dar amintirea motivului pentru care ai început te va ajuta să le depășești.
Lumea, în general, valorizează tinerețea și succesul rapid, astfel încât, curajul de a-ți urma pasiunile mai târziu în viață era privit ca un act revoluționar, dar tot mai posibil azi. Aceasta este, de fapt, esența unei vieți împlinite: să îți oferi permisiunea de a-ți urma inima, indiferent de momentul în care alegi să o faci. Așadar, nu ești niciodată prea bătrân sau prea „ocupat” pentru a începe să îți trăiești visurile. Ai curajul să faci primul pas – vei descoperi că niciodată nu e prea târziu!
Și pentru că dincolo de teorie cele mai elocvente sunt exemplele reale iată câteva dintre pasiunile mele, pentru că dincolo de vorbe sunt chiar faptele:
La 38 ani mă licențiam în a doua facultate. La 45 am obținut o licență ca nutritionist (technician pentru că nu sunt medic), initial, doar pentru știința mea, apoi am înființat Nutrialkalin.
La aproape 50 de ani am învățat să cânt la pian.
Apoi am trecut printr-un cancer pe care l-am învins cu ajutorul doctorilor, nutriției învățate și pianului care îmi înlocuia orice gând negativ.
Mai târziu am zburat la manșa unui avion Cessna, apoi cu un Tecnam cu care am trecut Carpații, survolând vârful Omu.
De curând am început să îmi îndeplinesc visul de a deveni scriitor câștigând concursuri de scriere nonfiction cu povești terapeutice și, nu în ultimul rând, îmi împlinesc chiar în prezent cea mai nouă pasiune: am ajuns la al cincilea spectacol pe scenă ca actor amator, urmând în mod continuu cursuri de improvizație, teatru, dicție. Lucrez necontenit la încrederea în mine. Studiez, mă aliniez cu noutățile în ceea ce mă interesează și sunt sigură că ”a învăța” nu are final cât timp trăiesc.
Anul trecut am transformat atât pasiunea în dezvoltare personală cât și un voluntariat vocațional în profesie. După un lung process de învățare, practică și examene, am deschis propriul birou de consiliere și coaching, cu o metodă proprie, o abordare tridimensională prin dezvoltare personală și vocațională, life-coaching și stil de viață sănătos. Mi-ar plăcea să vorbesc cu cât mai mulți oameni să le spun că: SE POATE!
Și să nu uit! Când am timp merg la cursuri de dans salsa și bachata pentru armonia corpului cu sufletul, iar în stilul meu de viață sunt incluse minim trei antrenamente la sală pe săptămână! Îmi place mult și înotul pe care l-am perfecționat pe la 43 de ani. Ca urmare a unui accident la genunchi, pentru care am fost operată și am stat ceva timp în cârje, recuperarea a însemnat și înot pentru care mi-am luat antrenor personal să reușesc într-un mod corect.
Mă binedispune să fac prăjituri și mâncare reinventată, mai sănătoasă și întotdeauna frumoasă pentru cei dragi. Îmi desfășor activitatea între plante crescute și îngrijite de mine. Și toate acestea după ce fiii mei au plecat la casele lor pentru viețile lor de succes.
Azi sunt consilier și coach și pentru a deveni un bun ghid am trecut prin multe formări. Ce mă reprezintă pe mine și numai pe mine? Temeinicia, curajul și dedicarea pentru ceea ce mi-am dorit! Simplitatea în care transform tot ce am învățat, numitorul comun la care am adus studiile și experiența mea de viață, dorința de a trăi cu toții o viață cu viață, bucuria de A FI pur și simplu, capacitatea de a aduce bucurie, armonie, echilibru. Succesul tău este succesul meu!