Programarea Neurolingvistica – NLP
*
* *
Un intelept calatorea printr-un sat situat in desert intr-o seara, exact la asfintit. Coborand de pe camila, a cerut apa unuia dintre sateni.
„Cu mare placere“, spuse sateanul si i-a dat o cana cu apa.
Calatorul a baut toata apa din cana.
„Multumesc, zise. Pot sa te ajut cu ceva inainte sa pornesc din nou la drum?“
„Da, raspunse tanarul. Avem o neintelegere in familie. Noi suntem trei frati si eu sunt cel mai tanar. Tata a murit de curand, Dumnezeu sa-l odihneasca, si tot ce avea era o mica cireada de camile. Saptesprezece, mai exact. A hotarat in testament ca jumatate din cireada sa-i revina fratelui cel mai mare, o treime fratelui mijlociu si a noua parte mie. Dar cum am putea imparti o cireada de saptesprezece camile? Nu vrem sa taiem vreuna, sunt mult mai valoroase vii.“
„Du-ma la tine acasa“, spuse inteleptul.
Cand a intrat in casa, a vazut pe ceilalti doi frati si pe vaduva stand in jurul focului si certandu-se. Fratele cel mic i-a intrerupt si l-a prezentat pe calator.
„Stati putin, zise inteleptul. Cred ca va pot ajuta. Poftiti, va dau camila mea drept cadou. Acum aveti optsprezece camile. Jumatate din ele merg la fratele cel mai mare, adica noua camile. O treime din cireada merge la mezin, adica sase camile. Iar a noua parte revine prietenului meu de aici, fiul cel mai mic. Asta face doua camile.“
„Dar impreuna nu fac decat saptesprezece“, raspunse acesta din urma.
„Da. Printr-o fericita coincidenta, camila ramasa este cea pe care v-am dat-o chiar eu. Daca aveti amabilitatea sa mi-o returnati, o sa-mi continui calatoria.“
Lucru pe care l-a si facut.
Este NLP la fel ca a optsprezecea camila? Este, de vreme ce se poate recurge la ea cu ajutorul unui intelept, care rezolva problema repede si apoi dispare de parca n-ar fi fost niciodata acolo.
Stalpii NLP
NLP are sase principii de baza, cunoscute sub numele de „stalpii NLP“.
1. Tu – starea ta emotionala si nivelul competentelor tale
Tu esti cea mai importanta parte din orice interventie NLP. Tu faci ca orice actiune NLP sa devina reala prin ceea ce realizezi, la fel precum o unealta poate fi folosita pentru a crea un obiect de arta sau, dimpotriva, ceva total lipsit de valoare si frumsete. Asadar, NLP poate fi utilizata bine sau rau. Succesul tau depinde de cat de ingenios si capabil esti. Adecvarea la obiectivele propuse garanteaza reusita. Adecvarea se produce atunci cand scopurile, parerile si valorile tale se aliniaza cu actiunile, dar si cu propriile tale cuvinte, cand „faci ce spui, dar si spui ce faci“.
2. Prezumtiile – principiile NLP
Prezumtiile NLP sunt principiile calauzitoare, acele idei sau credinte despre care se presupune de la inceput ca sunt adevarate si pe baza carora se actioneaza ulterior.
3. Raportarea – calitatea relationarii
Raportarea este data de calitatea relationarii si genereaza incredere reciproca si intelegere. Raportarea are loc atunci cand intelegi si respecti felul in care alti oameni vad lumea. Este ca si cum ai vorbi limba lor. Raportarea este esentiala pentru o buna comunicare. Cand te raportezi la ceilalti, acestia vor intelege ca sunt recunoscuti ca parteneri de comunicare si vor deveni imediat mult mai receptivi. Este posibil sa initiezi raporturi la multe niveluri, dar este permanent nevoie sa acorzi atentie si respect celui¬lalt. Raporturile pot fi construite instantaneu, iar raporturile de durata dau nastere la incredere.
4. Rezultatul – sa stii ce vrei
O calitate de baza in NLP este sa stii clar ce vrei si sa poti afla de la ceilalti ce vor. NLP se bazeaza pe o gandire construita pe rezultate in orice situatie, asa incat actionezi intotdeauna cu un scop precis. Un rezultat este ceea ce vrei; o sarcina este ceea ce indeplinesti pentru a ajunge la acel rezultat.
Gandirea in termeni de rezultate contine trei elemente de baza:
- Sa cunosti situatia ta prezenta – unde esti acum.
- Sa stii clar situatia pe care o doresti – unde vrei sa fii.
- Sa pui la punct o strategie – cum sa ajungi dintr-un punct la celalalt, folosind resursele pe care le ai sau creand altele noi.
5. Feedback – cum vei sti ca primesti ceea ce vrei?
De indata ce stii ce vrei, trebuie sa fii atent la ce primesti, astfel incat sa stii ce ai de facut in continuare. La ce esti atent? Feedbackul tau este precis si adecvat? De cele mai multe ori, asta inseamna sa fii foarte atent la simturile tale – sa vezi, sa asculti si sa simti ce se intampla de fapt. Simturile tale sunt singura metoda prin care primesti un feedback direct. Doar ele te ajuta sa intelegi ce se intampla in jurul tau. Informatia pe care o primesti cu ajutorul simturilor iti spune daca esti pe calea cea buna catre scopurile pe care ti le-ai propus.
6. Flexibilitate – daca ce faci nu da rezultate, incearca altceva.
Cand stii ce vrei si stii si ce primesti, cu cat utilizezi mai multe strategii pentru a-ti atinge obiectivele, cu atat este mai mare sansa ta de reusita. Cu cat ai mai multe optiuni — care tin de stare emo¬tionala, stil comunicational si perspectiva –, cu atat rezultatele tale vor fi mai bune. NLP incurajeaza optiunile care pornesc de la o buna cunoastere a obiectivelor si care se incadreaza in relatia dintre constientizare si raportare.
Prezumtiile NLP
NLP se bazeaza pe 13 prezumtii care reflecta filozofia ei calauzitoare, „credintele“ ei. Nu pretindem ca sunt universale. Nu trebuie sa crezi ca sunt adevarate. Sunt prezumtii intrucat presupunem ca sunt adevarate si apoi actionam ca si cum chiar ar fi. In esenta, ele formeaza un set de principii etice pentru viata.
1. Oamenii reactioneaza la experientele lor, nu la realitatea in sine. Nu stim care este realitatea. Simturile, credintele si experientele noastre trecute ne ofera o harta a lumii pe baza careia operam, dar o harta nu poate fi niciodata pe de-a-ntregul precisa, altminteri ar fi similara cu teritoriul pe care-l reprezinta. Nu cunoastem teritoriul, asa incat, pentru noi, harta este teritoriul. Unele harti se dovedesc mai bune decat altele cand vine vorba sa te orientezi. Navigam prin viata ca o corabie printr-o mare plina de pericole; atata vreme cat harta indica zonele cu risc major pe care le putem evita, vom fi in siguranta. Cand hartile sunt eronate, riscam sa esuam pe uscat. NLP este arta de a schimba aceste harti pentru a avea o mai mare libertate de actiune.