Psihanaliza

10 idei preconcepute despre psihanaliza

Tratament de soc pentru nevrotici sau moft pentru narcisistii prosperi… Pe tema psihanalizei se vehiculeaza vrute si nevrute, prin urmare se impune o clarificare a situatiei. Astazi, auzim peste tot de psihanaliza: la televizor, la radio, in presa… Cine poate spune ca n-a auzit niciodata vorbindu-se de complexul Oedip? Nimeni – sau aproape nimeni (cat priveste cine poate spune exact ce este el, e alta poveste…). Cu toate acestea, terapia analitica starneste o multime de convingeri si idei preconcepute. Or, aceste prejudecati izvorate din ignoranta, risca sa ii faca pe multi sa renunte la ideea unei terapii pe divan, desi le-ar putea fi de mare ajutor. Sa vedem cam care sunt cele mai frecvente prejudecati cu privire la psihanaliza.

Psihanaliza se adreseaza celor cu probleme.
Da si nu. Cei care se indreapta catre un analist sunt impinsi de nevoia de a intelege ce li se intampla si ce ii face sa sufere („De ce ratez ori de cate ori imi doresc foarte mult sa imi reuseasca ceva?” „De ce am durerile astea cronice, cu toate ca medicul sustine ca nu am nimic?” etc.). De ce sa mergi? O stinghereala inexplicabila, dar handicapanta, de care nu reusesti sa scapi singur… Or, o asemenea atitudine presupune tocmai acea doza de luciditate de care individul aflat in plin delir sau complet disperat nu dispune. De fapt, cei care se simt intr-adevar rau beneficiaza de tratament medicamentos sau sunt spitalizati. In cea mai mare parte a timpului, nici nu isi dau seama de gravitatea situatiei lor.

Stiu ce probleme am si pot sa mi le analizez singur(a).
Unii depun eforturi pentru a intelege singuri care sunt cauzele dificultatilor pe care le intampina. Este imposibil sa ai acces, de unul singur, la inconstient! A-ti cunoaste problemele nu inseamna a sti ce solutii au acestea. Dimpotriva: atunci cand reflectezi singur asupra propriei persoane, sau chiar in compania unui prieten, urmezi acelasi itinerar de reflectie. Rezultatul este ca te invarti in cerc. Pentru a iesi din acest cerc vicios si a-i permite materialului inconstient sa iasa la suprafata, este indispensabila prezenta analistului. In fond, nu te duci la analiza pentru a afla ceea ce stii deja, ci pentru a scoate la lumina adevaruri pe care le ignori.

Exercitiul acesta te face sa fii egocentric.
Da, este un exercitiu egocentric, dar care, in final, nu te transforma intr-un „egoist”. Putem avea impresia ca indivizii care se hotarasc sa recurga la o analiza sunt foarte axati asupra propriei persoane. Cu toate acestea, in majoritatea cazurilor, ei sunt victimele unor mecanisme inconstiente care ii determina sa caute mai degraba sa-i multumeasca pe ceilalti decat sa se ocupe de propria persoana: chiar asta este cauza principala a suferintei lor. Prin urmare, analiza le permite sa se ocupe in fine de ei insisi. Intr-o prima etapa, intr-adevar, nu sunt interesati de nimeni altcineva. Dar, odata ce vine momentul potrivit, depasesc aceasta etapa si dobandesc un fel de „egoism sanatos”, care presupune a invata sa ai grija de tine, fara ca asta sa insemne a uita de ceilalti.

E inutil sa vorbesti cu cineva care nu deschide gura.
Nu: niciodata nu e inutil sa vorbesti cu cineva! In plus, psihanalistul nu e „cineva care nu deschide gura”. Daca vorbeste foarte putin o face pentru a-l lasa pe pacient sa se exprime si pentru a-i permite sa isi configureze propriile solutii. Intreaga sa arta consta in a spune lucrul potrivit la momentul potrivit. Interventiile sale sunt calculate: analistul „deschide gura” pentru a puncta ceva, pentru a indica o directie, pentru a linisti un pacient prea angoasat. El e constient de faptul ca, daca spune prea multe, ii poate spori angoasa acestuia din urma. In plus, rolul sau nu este acela de a poza in consilier, in maestru, in model: acest tip de demers este constrangator si deloc util. Totusi, nu toti analistii – in virtutea formatiei sau a personalitatii lor-trateaza „tacerea” aceasta in acelasi fel: unii sunt mai „vorbareti” decat altii, dar in final motivatiile interventilor raman aceleasi.

Este rezervata celor bogati
Dimpotriva: cei care sunt foarte bogati sunt defavorizati in ce priveste psihanaliza. Un miliardar atins de delirul persecutiei nu se duce la consultatii, ci isi ia o garda de corp… Un alt obstacol: analistul obisnuit nu indrazneste sa ceara un onorariu de 300 de euro pentru o sedinta (astfel e infirmata o alta idee preconceputa, conform careia psihanalistii sunt interesati in primul rand de portofelul pacientilor). Si totusi, exact asta ar trebui sa faca in cazul pacientilor extrem de bogati. Fiindca numai o pierdere financiara importanta il poate motiva pe un individ sa inceteze sa isi mai fabrice simptome, altfel spus sa nu mai „faca atatea eforturi de a se imbolnavi”. De fapt, nevroza este o forma de organizare mentala care te determina sa iti faci rau singur. A-i cere pacientului sa plateasca il scuteste de aceasta conduita masochista. Totusi, trebuie sa fie o suma importanta… Prin urmare, in ciuda faptului ca exista cabinete de consultatii in dispensare si spitale, psihanaliza tinde sa ramana, intr-adevar, inaccesibila celor saraci. Chiar daca, tinand cont de inflatie, psihanalistii sunt adesea nevoiti sa isi modifice tarifele in functie de castigurile pacientilor, terapia aceasta continua sa se adreseze in principal clasei de mijloc.

Este normativa si afecteaza creativitatea
Fals, analiza este subversiva! Ea le permite oamenilor sa isi afle drumul in viata si in societate, desigur, dar in functie de propriile dorinte si de ceea ce sunt ei cu adevarat. Foarte multi pacienti, a caror creativitate era blocata, au reusit sa capete acces la ea gratie terapiei. Cand ai intr-adevar ceva de spus, analiza te ajuta sa te exprimi mai bine. In schimb, ea risca sa puna capat unei pseudo-creativitati care nu era decat expresia nevrotica a unei suferinte psihice. De exemplu, cineva care scrie sau picteaza pentru a lupta cu haosul launtric – lipsindu-i cuvintele care sa exprime acea stare de neliniste – va abandona, de multe ori, tipul acesta de activitate atunci cand analiza ii va fi permis sa se exprime altfel.