Psihodrama si intalnirea cu sine

In ce consta efectiv psihodrama?

Psihodrama este poarta catre tine insuti/insati privind deopotriva dinauntrul si dinafara ta. Anca Nicolae, psihoterapeut si didact in cadrul Scolii Romane de Psihodrama considera ca „psihodrama se adreseaza fiecarei persoane aflata in dificultate, fiind o abordare adresabila terapiei copiilor, adolescentilor si adultilor. Este o metoda de actiune prin care individul pune impreuna corpul sau, emotiile sale, gandurile si actiunile sale, se exprima ca intreg, nu numai prin intermediul cuvintelor. In cadrul grupului fiecare se poate experimenta pe sine intr-un cadru securizant, avand ca reper alteritatea celuilalt.
In esenta psihodrama provoaca persoana sa descopere raspunsuri noi la o anume situatie si sa devina o fiinta autonoma si spontana.”

In principiu, psihodrama este o terapie de grup, dar se poate realiza si individual ca monodrama. Importanta grupului este de netagaduit, starea de martor fiind un factor cheie in dezvoltarea personalitatii umane. Rolurile psihodramatice se pot reduce la: protagonist, euri auxiliare, director si auditoriu.

Pe o scena specifica psihodramei, se produce intalnirea cu propria persoana: resurse, temeri, indoieli, vise, nevoi, blocaje etc. Totodata, dimensiunea relationala este foarte importanta, pentru ca fiecare dintre noi „este” in raport cu ceva. Descoperim astfel „bubele” relatiilor nostre si cum am putea sa ne vindecam, chiar noi insine, dar asistati intr-un mediu optim, devenind fiinte autonome, spontane, creative, deschise si capabile sa isi traiasca viata intr-un mod autentic.

Fiecare sedinta de psihodrama are 3 momente cheie: incalzirea, punerea in scena si impartasirea.
In urma unor jocuri si tehnici hotarate de director (psihoterapeutul) grupul intra in contact cu momentul si alege un protagonist. Protagonistul urmeaza sa fie propriul regizor, scenarist si actor prin reinvierea pe scena a unei situatii traumatice sau dificile cu care se confrunta sau s-a confruntat fara a o fi depasit. Isi alege euri auxiliare, acestea avand rolul de a intruchipa ceilalti membri actanti din viata protagonistului (mama, sotul, fratele, etc) si uneori un Alter Ego, in cazul in care va trebui sa participe la o inversiune de rol.

Ceilalti membri din grup raman auditoriu, iar directorul se va implica in momentele cheie pentru a-l provoca pe protagonist sa mearga cat mai adanc spre chiea problemei sale, elibernadu-se si eliberand totodata potentialul creativ pe care angoasa si durerea il incorsetasera.

Metodele cele mai folosite

Dublul: are rolul de a ne provoca la auto-observare prin intrebari care sa ne puna in functiune sentimentele, senzatiile starile blocate inauntrul nostru pana la acel moment.
Inversiune de rol: „o unealta dionisiaca pe scena psihodramatica” (Simon 1982, apud Zerka Moreno, Leif Dag Blomkvist and Thomas Rutzel, „Psychodrama, Surplus reality and the art of healing”) care are rolul de a-l face pe protagonist sa se vada pe sine din afara sa, din perspectiva unei alte persoane.

Oglinda: protagonistul este scos de pe scena psihodramatica si „inlocuit” de Alter Ego astfel incat el sa priveasca tot mai obiectiv situatie pe care o confrunta si sa inteleaga totodata cum este privit de ceilalti.

Solilocviul: Individul vorbeste cu el insusi, dand libertate de exprmare tuturor gandurilor care ii traverseaza mintea, fara a pune bariere logice. Emotiile sunt aduse in prim plan astfel incat persoana sa se poate conecta la ele.