Tu și banii tăi
„- Adrian, de multe ori rămân cu prea multă lună la sfârșitul salariului!”
E una din expresiile pe care le aud frecvent la cursurile de educație financiară pe care le țin în diverse companii. Statistica arată că aproximativ 70% dintre români abia se descurcă de la un salariu la altul. Și procentul crește în condițiile actuale de inflație mare și dobânzi în creștere.
Terminarea banilor înaintea lunii e de fapt simptomul. Cauzele sunt două: ieșirile haotice și intrările insuficiente. Principalele greșeli pe care le facem sunt: dezorganizarea, sistemul financiar incorect, prioritățile, impulsivitatea și veniturile mici. Iată câteva recomandări:
1. Fă-ți un buget
E primul pas și cel mai important în controlul banilor. Doar 15 – 20% dintre români au un buget al familiei pe care îl urmăresc constant. Bugetul îți arată, pe de o parte, pe câte „picioare” financiare stai și cât sunt ele de solide și sigure. Stai cumva într-un singur picior subțire, ca o barză? Ce poți face pentru a adăuga încă unul, două puncte de sprijin?
Când vei înmulți veniturile pe 12 luni, vei descoperi, poate cu surprindere, că într-un an de zile îți trec prin mână niște sume interesante și ar fi cazul să le gestionezi mai bine. Când vine vorba de cheltuieli, tot bugetul îți va arăta pe ce se duc banii, deci viața ta. Înmulțind pe 12 luni vei descoperi, poate, că muncești două luni pentru coafor sau masa de prânz și patru luni pentru mașină. Micile cheltuieli zilnice vor căpăta adevărata dimensiune. Iar dacă muncești până pe 15 ale lunii doar ca să plătești rata la apartament și utilitățile, nu e de mirare că salariul se termină prematur.
Citește continuarea articolului în ediția de octombrie 2022 a revistei Psychologies sau abonează-te și primește în dar cartea „Mă doare portofelul”, de Marie-Noëlle Maston.