Valoarea psihologica a muzicii

Loredana Mitrut este muziciana cu studii ulterioare de psihologie si in special de meloterapie. In textul urmator ea face lumina asupra unor idei putin discutate, dar cu mare valoare psihologica a muzicii. Reiese ca muzica e un balsam pentru orice suflet si ceva esential in educatia copiilor.

 

Principiul identitatii sonore

Exista in muzicoterapie un principiu esential, numit principiul identitatii sonore. Astfel, fiecare fiinta umana are o identitate sonora (ISO) proprie, care o caracterizeaza si o diferentiaza de ceilalti. Nu este vorba doar de o singura caracteristica, ci de un ansamblu de energii care face parte din inconstientul individului, energii pe care acesta le exprima in mod constant si natural.

Pornind de la acest principiu de baza, realizam ca nu putem discuta despre retete muzicale universal valabile, nu putem discuta despre X compozitor/muzician terapeutic la scara larga. Pentru cineva, Bach poate fi extrem de echilibrant, reasigurant, iar pentru altcineva, poate fi extrem de angoasant sau enervant. Muzica preferata a cuiva poate fi, in acelasi timp, muzica detestata a altcuiva, de aceea trebuie sa avem mare grija in privinta folosirii muzicii.

In plus, avem cu totii nevoie sa acceptam ideea ca muzica este ceva extrem de subiectiv si ca nimeni nu poate fi judecat ca (nu) agreeaza un stil sau altul. Alegerile nu sunt deloc intamplatoare, muzica are o enorma valoare emotionala, iar istoria personala joaca un rol esential.

Pentru a va da un exemplu, exista un caz celebru in muzicoterapie, in care o femeie devenea isterica in momentul in care auzea Mozart (considerat, nu unul dintre compozitorii cei mai terapeutici). In istoria ei personala, marcata de trecerea printr-un lagar nazist, a fost expusa acestei muzici in mod repetat, atunci cand unul dintre ofiterii nazisti, mare meloman de altfel, obisnuia sa puna muzica lui Mozart in difuzoare.

Pentru aceasta femeie, fiecare noua reintalnire cu muzica mozartiana insemna reintoarcerea intr-o istorie personala terifianta si, deci, intr-un astfel de caz nu mai putem vorbi despre starea luminoasa si de deschidere indusa de aceasta muzica extraordinara, fiindca pentru aceasta femeie ea era aducatoare de moarte.

Depinde, de asemenea, ce anume intelegem prin „terapeutic“, fiindca acest cuvant are valente multiple. O muzica poate avea valente terapeutice fie prin faptul ca trezeste emotii puternic negative (de catharsis), fie prin faptul ca alina, relaxeaza, dinamizeaza, repara. Depinde foarte mult in ce moment ne aflam si ce aspect vrem sa lucram.

Intr-o sesiune de muzicoterapie se lucreaza initial cu muzica detestata, pentru a lucra problemele din spatele acestei intolerante sonore, si abia apoi cu o muzica ce repara, pentru ca astfel clientul sa poata pleca intr-o stare de echilibru. O muzica terapeutica nu este doar ceva ce ne face bine, ce ne relaxeaza, ci este si acel ceva care ne face sa plangem, sa simtim durerea, sfasierea. Asa se produce deblocarea, asa dam drumul emotiilor reprimate, urmand ca, ulterior, sa le prelucram si apoi sa le integram. Procesul muzicoterapeutic este unul treptat si de durata.

 

Terapeutica si stimulanta

Muzica clasica, intelegand aici muzica culta, are multiple calitati terapeutice, nu doar gratie efectelor dinamizante sau relaxante de moment, ci si prin caracterul evocator, ce permite numeroase asociatii libere de idei. Este o muzica ce solicita si dezvolta enorm intelectul, fiindca presupune o ascultare pe mai multe planuri: melodic, ritmic, armonic, timbral. Muzica lui Beethoven, de pilda, poate fi extrem de mobilizatoare si poate genera noi resurse interioare de a iesi dintr-o situatie nu tocmai favorabila momentului.

In momentul in care muzica este ascultata predominant cu emisfera dreapta (adica analogic, emotional), calitatile terapeutice apar neintarziat. Bogatia ritmico-melodico-armonico-timbrala a muzicii culte permite fiecaruia sa se ancoreze in ceva, sa-si dea drumul la fantezie, sa purceada in istoria personala gasind noi sensuri si intelegeri ale unor evenimente trecute.

Orice linie melodica poate sugera un anume personaj din viata noastra, orice instrument poate evoca vocea sau atitudinea cuiva din trecutul nostru. Fiecare dintre noi aude muzica in felul sau propriu, in functie de istoria personala. Nu exista un mod bun sau rau de a auzi muzica, exista doar un mod autentic si real, in concordanta cu propria viata.

 

Experimente cu muzica clasica

Exista experimente care atesta calitatile terapeutice ale muzicii clasice. Efectul Mozart a fost studiat inca din anii ’50 de catre Alfred Tomatis, in Franta, cand, in urma experimentelor, s-a constatat ca audierea muzicii mozartiene dezvolta foarte mult gandirea spatiala si aptitudinile matematice. Neurofiziologii au demonstrat (prin intermediul prelucrarii activitatii neuronale pe calculator) ca exista o sincronizare intre activitatea ritmica a creierului si ritmicitatea muzicii mozartiene.

Un studiu experimental animal facut pe soareci (studiu realizat de Rauscher) a aratat ca cei care au ascultat „Sonata in re major pentru pian“ de Mozart, timp de doua luni, si-au imbunatatit cu aproape 30% capacitatea de a parcurge un labirint. A existat chiar un program special conceput pentru copii, numit Keyboard Music, un experiment desfasurat pe o durata de cinci ani si soldat cu progrese evidente in domeniul gandirii, in general, si a celei spatiale, in special.

Evident, dozarea trebuie facuta cu mare grija si alternata cu muzica de alta factura, fiindca poate aparea suprasaturatia si, astfel, efectele pozitive se pot transforma intr-o aversiune fatisa.

Nu numai muzica mozartiana are calitati terapeutice demonstrate, ci si muzica baroca, in special cea cu un tempo lent si interpretata de un ansamblu de coarde (psihologul Lozanov este autorul care a studiat acest efect).

Aceasta muzica lenta favorizeaza aparitia unei stari de relaxare foarte speciale, numita si „relaxare activa“, stare in care corpul intra intr-o stare de calm, consumand foarte putina energie (se regleaza tensiunea arteriala, scad hormonii de stres, creste activitatea sistemului imunitar), in timp ce creierul beneficiaza de un plus de energie obtinuta tocmai din economia de energie a corpului.

In acest fel, se remarca aparitia unei imbunatatiri rapide a capacitatii de invatare, un soi de supermemorie. Ascultarea muzicii baroce lente (compozitori precum Bach, Vivaldi, Telemann etc.) atunci cand vrem sa invatam ceva, nu poate decat sa ne ajute foarte mult.

 

Benefica pentru autisti

In cazul copiilor autisti, muzica este extrem de benefica. Muzicoterapia, in cazul acestor copii, poate fi considerata prima modalitate de abordare terapeutica, deoarece cadrul non-verbal, cel ce caracterizeaza muzicoterapia, este cel care permite copilului sa deschida noi canale de comunicare cu cei din jurul sau (intr-o prima faza, terapeutul).

Pentru a lucra cu astfel de copii, trebuie create situatii ambiante si stimuli sonori care sa produca reminiscente ale perioadei de gestatie, deci elemente cu efect regresiv. Astfel, intr-o prima etapa, se poate lucra cu sunete care sa imite bataile inimii, respiratia, sunetul apei.

Astfel de sunete pot fi unele inregistrate sau unele create prin intermediul instrumentelor de percutie. Prin intermediul unor astfel de momente extrem de intime, intr-un cadru continator, se pot deschide noi canale de comunicare intre terapeut si copilul autist. Intr-o etapa urmatoare, se introduce un instrument, ca obiect intermediar, pentru a reproduce sunete care pot atinge eul copilului.

Un instrument precum fluierul, folosit nu ca producator de melodie, ci pentru a inspira si expira prin intermediul lui, poate schimba multe in dinamica relatiei. Incet-incet, relatia terapeutica incepe sa se stabilizeze si incep sa se modifice/elimine anumite „chisturi“ de comunicare ce faceau imposibila relatia copilului cu ceilalti. Nu exista un traseu fix, cu pasi egali si bine determinati, ci avem de-a face cu un proces unic fiecarui copil, care are ritmul sau propriu, ce trebuie respectat.

Muzica inregistrata, de asemenea, poate fi foarte benefica in aceasta patologie. Pentru unii copii, o muzica cu elemente repetitive poate fi continatoare, asiguranta. Pentru altii, dimpotriva, o muzica free jazz poate avea valente terapeutice. De asemenea, multi copii raspund bine la audierea muzicii indiene, gen Raga, intrand intr-o stare de liniste interioara.

Nu exista retete, exista doar unicitatea fiecarui copil in parte si cautarea neintrerupta a ceea ce copilului i se potriveste. Avem nevoie sa pornim la drum complet deschisi si dezbarati de orice fel de asteptari, avem nevoie sa lasam spatiu interior suficient pentru a primi tot ce vine din directia copilului autist, care deja traieste o realitate coplesitoare, prin neputinta sa de a intelege si de a se integra lumii noastre.

 

Terapia universala

Muzicoterapia se adreseaza unui camp foarte larg de probleme, atat pentru copii, cat si pentru adulti. S-au constatat efecte benefice evidente in terapia unor persoane afectate de depresie, obsesii si fobii, anxietate, tulburari de comunicare, tulburari motorii, handicap fizic de tip senzorial, retard mental, surditate, autism infatil, toxicomanie, alcoolism, Alzheimer etc. Muzicoterapia nu este indicata in cazul epilepsiei, fiindca o poate agrava (asa-numita epilepsie muzicogena) si nici in cazul episoadelor delirante specifice anumitor patologii.

De asemenea, anumite tehnici, numite si „psihomuzicale“, sunt foarte utile in reducerea durerii si in scaderea dozei de anestezic in cadrul operatiilor chirurgicale. In Occident, exista anumite programe muzicale de relaxare profunda, special concepute pentru cei aflati in interventie chirurgicala. Muzica se asculta in casti, si programul sonor este conceput strict in concordanta cu clientul respectiv. Gratie relaxarii profunde induse de un anumit tip de muzica, doza de anestezic poate fi redusa.

 

Educatia muzicala a juniorilor

Cred ca fiecare copil ar trebui sa fie expus anumitor sunete sau elemente sonore, in functie de varsta si contextul in care traieste. Dincolo de anumite prejudecati, ca muzica X sau Y este extrem de buna pentru dezvoltarea copilului, eu, personal, cred ca ar trebui sa existe un echilibru in dozarea acestui sonor. Exista muzica culta, ce se remarca printr-o bogatie si o complexitate sonora extraordinara, ce parca ne impregneaza pana la nivel de celula.

Exista muzica etnica a diverselor popoare, ce ne face sa simtim trasaturile specifice ale zonei respective si, cumva, sa calatorim mental in zone/timpuri inaccesibile fizic. Exista muzica de jazz, unde improvizatia libera pur si simplu sparge tiparele mintii.

Exista curentele pop-rock, unde cuvantul capata o forta extraordinara, fiindca exprima inexprimabilul, inadmisul, inacceptabilul, de foarte multe ori. Exista muzica experimentala, unde aproape orice este posibil si acceptabil, prin sensul/nonsensul pe care il genereaza.

Fiecare muzica are ceva. Fiecare muzica este valoroasa prin mijloacele sale specifice de exprimare. Daca un copil ar putea fi expus, treptat si cu grija, la toata aceasta multitudine sonora, cred ca ar avea parte de o foarte buna dezvoltare globala. Fiecare etapa de dezvoltare este importanta in sine si are caracteristicile ei proprii.

Cred ca este important sa respectam ritmurile proprii copilului si sa le dam dreptul (asigurand un mediu sonor propice) sa opteze pentru ceea ce ei au nevoie. Cred ca e nevoie ca, inainte de toate, sa lucram noi insine cu fiinta noastra, sa largim spatiul interior pentru a putea „auzi“ ce anume se transmite prin fiecare muzica. Ce impact are asupra noastra ceea ce o anume muzica transmite si ce este cu aceste emotii aparute.

 

Copiii si instrumentele

Copiii ar trebui sa ia contact cu sonorul, sub forma de joaca, inca de la cele mai fragede varste. Exista tot felul de percutii din materiale naturale, cele mai multe fiind instrumente ritmice, care ajuta enorm copilul sa-si simta propriul ritm interior. Nu sunt de acord cu acele jucarii care emit automat sunete, ele sunt foarte tentante, prin faptul ca fac totul, insa pe copil nu-l prea ajuta.

Cred, mai degraba, ca un instrument simplu, gen maraca, un xilofon/metalofon sau o tobita veritabila, il ajuta pe copil realmente sa intre in contact cu sine, sa simta materialul sub degete, sa simta corespondenta dintre propria miscare si sunetul aparut.

Cred cu tarie ca, pana in jurul varstei de sapte ani, copilul ar trebui sa se joace sonor, sa exploreze si nicidecum sa intre in sfera intelectuala si sa deprinda cantatul riguros la un instrument (mai ales instrumente complexe, pian sau vioara). Copilul foloseste instrumentul ca pe o prelungire a propriului corp si il investeste cu tot felul de atributii in jocul sau liber.

Instrumentul are o forma, o textura, o culoare, un gust si, in plus, are propria sa voce. Toate simturile copilului intra in actiune daca i se da voie sa exploreze liber si total calitatile instrumentului. Imaginatia copilului este stimulata, iar sursa sonora il poate, realmente, purta catre lumi extraordinare si dezvoltatoare. Spiritul ii este antrenat, curiozitatea – stimulata, increderea in sine – consolidata.

Instrumentele pentatonice sunt extrem de valoroase pentru aceasta varsta. Fie ca e flaut, lira, xilofon sau metalofon, instrumentele acordate intr-o astfel de scara permit copilului sa aiba incredere in sine, sa cante fara frica disonantelor (scara pentatonica este alcatuita din cinci sunete diferite si are virtutea ca suna bine oricum ai canta, fiindca nu exista semitonuri care sa creeze disonante. Muzica chineza se bazeaza pe un astfel de sistem pentatonic).

Muzica pentatonica, alaturi de ritmurile date, fie de tobe sau alte instrumente ritmice din materiale naturale (lemn, bambus), poate fi o buna baza de introducere in lumea muzicii. Ulterior, dupa varsta de sapte ani, in functie de anumite preferinte ale copilului, se poate trece la un nivel superior, cand se poate avansa catre deprinderea tehnica a unor instrumente complexe.

Deci copiii ar trebui sa invete sa cante la un instrument (ba chiar la mai multe), fiindca asta le sporeste enorm increderea in ei si le dezvolta capacitatile cognitive, creativitatea, toleranta etc. Ei invata sa se asculte, invata sa-i asculte pe ceilalti, ajung incet-incet sa se acordeze cu ceilalti, sa exploreze liber teritoriul sonor.