Valorile și împlinirea de sine

Ce sunt valorile? Și care sunt valorile mele? Le pot defini eu sau ele mă definesc, de fapt, pe mine? Învățăm, interiorizăm prin educație aceste principii în acțiune sau omul, ca valoare în sine, aduce în interacțiunile sale cotidiene acest specific uman?

O introducere cu tentă filosofică, firească din punctul meu de vedere într-un discurs despre valori, despre valorile mele. Și da, ați ghicit, este vorba despre autenticitate care, pentru mine, înseamnă curajul de a-ți asuma propria vulnerabilitate. Un pedagog american vorbea despre imaturitate ca nevoie de creștere. Aceasta incumbă un potențial uriaș de devenire. Tot așa, asumarea propriei vulnerabilități este șansa pe care ne-o oferim de a ne dezvolta în continuare. Suntem copii, adulți sau seniori ca vârstă biologică, însă, planul intern, psihologic are pentru fiecare vârstă amintită o surpriză, anume conținem un Eu copil, un Eu adult și un Eu părinte. Aceste fațete pot fi oportunități sau, dimpotrivă, bariere pentru propria evoluție.

Libertatea de manifestare a propriei autenticități este dată de integrarea tuturor stărilor Eu-lui, de vindecarea tiparelor mentale pe care interacțiunile cu persoanele semnificative din primii ani de viață ni le-au creat și care, deși ne-au servit în acele momente, astăzi, de multe ori, ne stau în cale. Vorbesc aici despre libertatea de a trăi dincolo de scenariile de viață disfuncționale despre care vorbesc și Freud, și Berne, și Erskine.

Am învățat din basmele copilăriei mele că binele învinge răul. Am crescut și întrebările nu au întârziat să apară. Ce este binele? Ce este răul? Bine pentru cine? Cine decide ce este bine și ce este rău? Avem o certitudine! Beneficiarul direct al acestor dileme este omul, despre binele lui vorbim, despre bine în viziune personală care învinge răul în perspectivă personală. Și atunci nu ne rămâne decât să recunoaștem ca valoare „dincolo de bine și de rău”, cum spune filosoful, speranța că binele învinge răul.

Fie că vorbim din perspectivă psihologică, pedagogică, filosofică sau spirituală, de plus valoare, de autoactualizare, de consiliere în carieră sau de a deveni ceea ce ești de fapt și ceea ce poți fi, recunoaștem importanța omului potrivit la locul potrivit atât pentru societate, cât și pentru individul uman ca „unitate monetară” pentru planul social. Pedagogul român C. Narly sintetiza prin conceptul „profesie-vocație” cele de mai sus.

Am prezentat câteva dintre  valorile care îmi animă existența:

• autenticitatea,
• libertatea de manifestare a acestei autenticități,
• speranța că binele învinge răul,
• omul potrivit la locul potrivit.

Toate aceste valori gravitează, cumva, în jurul unei valori centrale pentru mine, anume încrederea în capacitatea de dezvoltare a potențialului uman.

În psihoterapie, se obișnuiește să i se ceară clientului să spună o metaforă pentru povestea sa, cea cu care vine în cabinet. Dacă aș răspunde acum la această provocare, care este metafora mea pentu problema cu care am venit, valorile mele, aș răspunde: „Eu, prin lume, cu toiagul meu” și aș continua să povestesc despre puterea interioară pe care aceste valori, „toiagul”, o accesează în mine. Fiecare valoare conține în sine căi de acțiune. Acestea sunt proprii pentru fiecare dintre noi atunci când suntem „omul potrivit la locul potrivit”, „liberi să ne manifestăm autenticitatea”, când pentru fiecare dintre noi „binele învinge răul” și, nu în ultimul rând, când avem încredere în capacitatea de dezvoltare a potențialului uman”.

Care este rolul educației în a cultiva valorile? Vorbim despre „cei 7 ani de acasă”, despre copii cuminți sau nu, despre educatori motivați sau cu vocație. Ce pot face cei din jurul nostru pentru fiecare dintre noi în acest sens? Nimic mai mult decât să ne ofere șansa unei călatorii spre propria interioritate pentru a ne conecta cu ceea ce suntem, de fapt.

Se spune că odată, un om sărac a visat că la umbra unui copac, într-o țară îndepărtată, se afla o comoară. A doua zi dimineața a plecat în această călătorie lungă. Însă, după multe zile și multe nopți de drum, aflându-se într-o țară străină, sărac, măcinat de nevoi, de griji, a fost prins și dus la împăratul locului drept răufăcător. Împăratul i-a ascultat povesteas și a râs: „Om prost ce ești! Și eu am avut un vis asemănător, însă nu am plecat pe drumuri pentru așa o prostie.” A poruncit să i se aplice 100 de lovituri de bici și să fie lăsat să plece acasă. Întors la casa lui sărăcăcioasă, după drumul lung pe care l-a parcurs și întâmplările prin care a trecut, omul din poveste recunoaște în curtea propriei lui case copacul din vis. Începe să sape și la rădacina acestuia găsește comoara pe care o visase.

Da, întotdeauna avem resurse la îndemână, în noi sau în jurul nostru! Este important să avem mintea suficient de clară, de liberă, astfel încât să le vedem, să le intuim potențialul. Chiar dacă uneori drumul este lung și conține și întâmplări mai puțin plăcute, călătoria spre sine, spre autenticitate, spre libertate, speranța că binele învinge răul ne aduce în contact cu comoara lăuntrică, cu propria valoare. Călătoria prin lume cu toiagul propriilor valori este o călătorie inițiatică spre noi înșine și, în același timp, spre ceilalți, ca oglinzi ale propriului sine. Omul fără însușiri este numele unui roman celebru. Omul fără valori am numi noi o altă ipostază existențială. Educația în afară valorilor este un nonsens! Omul care trăiește ghidat doar de valori exterioare lui este o variantă „în lucru” am spune.

Psihologul Arnold Modell sugerează că nevoia de a proteja miezul interior al sinelui vulnerabil de intruziuni este universală. El citează din relatarea unei paciente de-ale sale care „se retrăsese ca într-un cocon” într-o lume alternativă ca să amplifice contactul cu sinele ei intim fiindcă pierduse legătura cu acesta. Acest sine autentic captiv al pacientei sale „aștepta să fie găsit”. Crearea unui astfel de climat alternativ interior ar putea fi singura modalitate prin care sinele poate fi păstrat în siguranță (Kalsched, D. Trauma și sufletul). Tot astfel, să știi cine ești, ce valori te ghidează, să le recunoști a fi ale tale și să identifici valori similare în oamenii din jur creează un sine colectiv care facilitează sentimentul împlinirii personale.

Care sunt valorile tale? Dar ale tale? Le putem armoniza pentru a crea o comunitate de valori? Și de aici, abia, începe drumul autentic spre ceilalți pentru a putea crea unitate de acțiune pentru propria împlinire și, în același timp, pentru împlinirea celor din jur.