Apropierea dintre literatură și psihologie

Cele două jumătăţi ale inimii mele sunt literatura și psihologia. Din perspectiva filologului m-am gândit la sensurile termenului logos, care fac evidentă interconectarea celor două domenii sub principiul ordonator al cuvântului. Literatura și psihologia au în centru sufletul omului, iar relaţia dintre acestea este una dinamică, de potenţare reciprocă, pentru că sufletul omului zămislește literatura, iar literatura hrănește sufletul uman. Din cele mai vechi timpuri, naraţiunile au valorizat fiinţa umană. Istorisite mai întâi în jurul focului, în cadrul ritualurilor de agregare, poveștile auavut un rol semnificativ în cadrul comunităţilor arhaice. Valorile perene și semnificaţiile profunde ale vieţii erau transmise, din generaţie în generaţie, prin intermediul naraţiunilor. Erau astfel învăţate noţiunile de viaţă și moarte, ordine și haos, bine și rău, răsplată și pedeapsă, dreptate și nedreptate, început și sfârșit și altele.
Albert Einstein spunea că „Dacă vreţi să aveţi copii inteligenţi, citiţi-le basme. Dacă vreţi ca ei să fie și mai inteligenţi, citiţi-le și mai multe basme”. Iar înţelesul vorbelor sale subliniază ideea că basmele reprezintă prima formă de literatură cu care intrăm în contact. Mai târziu, ca adulţi, ne raportăm tot la contextul poveștilor pentru a găsi răspunsuri.
Uneori ne identificăm cu personajele din basme, ne confruntăm cu același tip de experienţe și sperăm să atingem fericirea. Din punct de vedere psihologic, este important că întâlnim în cărţi atât Ilene Cosânzene și Feţi-frumoși, cât și zmei, balauri și vrăjitoare.
Învăţăm că personajele negative pot fi înfrânte dacă suntem neînfricaţi și perseverenţi. Astfel, poveștile devin adevărate lecţii de viaţă.

Citește continuarea articolului în ediția aprilie 2024 a revistei Psychologies sau abonează-te și profită de ofertele speciale!