Atacul de panică, provocarea zilelor noastre

www.shutterstock.com

Alfred Adler a descris anxietatea ca pe un „sentiment de inferioritate sporit”, iar consecința sa este „ca și cum cineva ar trăi într-o țară inamică” și „sentimentul de nesiguranță și inadecvare”. Teama de înfrângere este singurul motiv pentru dorința de a evada.

În timpul unui episod de atac de panică pot apărea o multitudine de simptome: dificultatea de a respira, palpitații, amețeală sau senzație de leșin, tremurături, senzația de sufocare, transpirație, greață sau disconfort abdominal, senzația de ireal, amorțire sau furnicături, fierbințeală și fiori reci, durere în piept sau disconfort, teama de a înnebuni sau de a-ți pierde controlul, teama de a muri. Diagnosticul de atac de panică se poate pune doar după eliminarea unor posibile cauze medicale cum ar fi: hipoglicemie, hipertiroidism, reacție la exces de cafeină sau renunțarea la alcool, tranchilizante sau sedative. Cauzele atacurilor de panică sunt o combinație între: ereditate, dezechilibrele chimice din creier și stresul personal recent. O pierdere neașteptată și o schimbare majoră de viață pot declanșa atacuri de panică.

Tulburarea de panică este influențată parțial de activitatea excesivă din anumite zone ale creierului, și anume: amigdala și hipotalamusul. În atacul de panică, sistemul nervos simpatic declanșează mai multe reacții corporale. Glandele adrenale eliberează mari cantități de adrenalină, însoțite de groază și teroare. În câteva secunde excesul de adrenalină poate provoca: bătăi accelerate ale inimii, respirație rapidă și superficială, tremurături și frisoane, mâini și picioare reci. Sistemul nervos simpatic mai produce și contracții musculare care poate produce contracții în piept sau în gât, însoțite de teama că nu poți respira. De asemenea, se poate elibera și suc gastric în exces care produce probleme digestive. Reacțiile ating un nivel atât de intens încât persoana se poate simți copleșită și îngrozită, simțind nevoia urgentă de a fugi. Vestea încurajatoare ar fi că: adrenalina eliberată în episodul de panică va fi resorbită de ficat și de rinichi în câteva minute. Este important să încercăm să nu ne împotrivim simptomelor corporale și să ne spunem în sinea noastră cât de îngrozitoare sunt, ci să încercăm să nu reacționăm. Respirația conștientă și vorbirea cu sine încurajatoare, ajută la gestionarea panicii.

Tratamentul medicamentos poate fi benefic însă pe o durată limitată și, de aceea, este important să aducem schimbări și în rutinele din viața de zi cu zi, să integrăm tehnicile de relaxare, cele fizice, gestionarea mai bună a timpului, nutriția adecvată, atitudinea constructivă. O alternativă utilă reprezintă și participarea la ședințe de psihoterapie individuală. Cauzele care întrețin tulburarea de panică pot fi variate cum ar fi factori la:

nivelul corpului (respirația superficială, tensiunea musculară sau nutriția inadecvată);
nivelul emoțiilor (reprimarea sentimentelor);
nivelul comportamentului (evitarea situațiilor fobice);
nivel mental (monologul anxios și convingerile greșite):
nivelul „întregului sine” (stima de sine scăzută, lipsa abilităților de îngrijire personală).

Prin urmare, tratamentul și intervenția sunt orientate spre multiple direcții.

Magda Mînzatu

Magda Mînzatu este psihoterapeut adlerian și psiholog clinician. Crede cu tărie în deviza care susține că: ,,Fiecare Om servește unui Scop Etern pe Pământ”. În activitatea psihoterapeutică, îi însoțeşte pe clienți în propria lor călătorie lăuntrică, cu răbdare, acceptare necondiționată, empatie și încurajare. În acest demers holistic, clientul va înțelege într-o nouă lumină anii formatori din copilăria timpurie. Psihoterapia adleriană își propune să sprijine clientul în redirecționarea scopurilor și convingerilor care interferează cu creșterea sa, spre dizolvarea sentimentului de inferioritate, pentru a dobândi sentimente crescânde de apartenență și interes social. Scopul psihoterapiei este de a-l ajuta pe client să își dezvolte interesul social, să contribuie la binele omenirii și să dețină curajul de a întâmpina provocările care apar continuu, prin rezolvarea cu succes a sarcinilor vieții.