Ce ne învață durerea

Am cunoscut durerea în toate formele sale. Durerea surdă, mută, înțăpătoare, perfidă și adâncă.
Mai veche și mai nouă.
Am încercat să o îngrop și să o ignor, să o pansez și să o acopăr. Am cheltuit timp, energie, ani mulți doar ca să o ascund.
Am învățat să mă culc și să mă trezesc cu ea. Este o familiaritate aproape duioasă între noi. Ne-am obișnuit așa.
M-a durut trupul, dar mai ales m-a durut sufletul. Și am învățat greu să o las să doară.
Acum o las să fie și să muște din mine. O privesc în ochi și o expun, prea multă energie să o mai acopăr.
Mulți au încercat să tragă de mine, să mă dezlipească de durere, să mă facă să o uit. Dar cu ce preț?
Doar amânam momentul când durerea reapărea. Și mă sleia și mai tare de putere. Până nu am înfruntat-o, până nu am trăit-o și nu m-am uitat curajos la ea, nu a vrut să dispară.
Sau să se îndepărteze măcar.

Ce mă învață durerea? Că sunt Om și că am o experiență pe Pământ. M-a învățat ce este fericirea și cum o recunosc.
M-a învățat să o recunosc și la alții și să o onorez în viețile lor. M-a învățat ce au simțit și strămoșii mei.
Că și ei au fost oameni ca mine și au trăit cu durere și cu bucurii.

M-a învățat că scopul meu nu e să nu mă doară, ci să fiu cât mai vie: să simt la intensitate maximă și durerea și fericirea.

Cât avem de suferit și cât avem de sărbătorit în viață? Numai Dumnezeu știe. Și de aceea, le mai las în viață și să se mai întâmple, adică doar să treacă pe lângă mine. Fiindcă toate trec.
Când o situație ține de mine acționez, dar când nu e în controlul meu ce pot face? Nimic.

Tu recunoști ce te doare cu adevărat? Și dacă nu poți identifica încă, sunt aici să te ajut.

Cunoașterea de sine este cheia. Iar eu te pot aduce mai aproape de sufletul tău.

Recomand și cartea mea, Trezită la viață. Jurnalul unei supraviețuitoare.