Clara Toma: Când scriu, Sunt Acasă
Pasiunea pentru scris, pentru lumea cărților, manifestată încă din copilărie, începe să se exprime tot mai mult începând cu anul 2005, când înființează prima sa editură, Ascendent. Editură la care, printre cărțile unor autori pe care îi descoperă și îi publică, începe să își scoată la lumina tiparului și propriile scrieri, în principal cele de poezie.
Autoarea experimentează scrisul într-o varietate de forme: texte motivaționale, povești, povestiri, proză autobiografică, eseuri, romane, cărți în domeniul dezvoltării personale și al comunicării.
Din 2023, prin Proiectul ”Femeie, scrie-ți Povestea!”- curs de scriere autobiografică urmat de publicare, suține femeile care doresc să inspire alte femei prin propriile povești de viață.
Oferă de peste 15 ani mentorat și îndrumare celor care scriu și doresc să își publice cărțile.
Psychologies: Ce te-a motivat să alegi această profesie și să lucrezi în mod direct cu oamenii?
Clara Toma: Pentru mine, să scriu, să fiu creator de cărți, nu este o profesie, este o stare a ființei. Este, cum spun adesea, ca o respirație, ca o continuă reîntoarcere Acasă.
În schimb, să ofer mentorat și îndrumare celor care vor să scrie (o poezie, o povestire, o carte) și au temerea că nu știu cum să facă asta, ori nu au îndrăzneala, aici simt că îmi asum o misiune, un rol.
Și recunosc că este o misiune pe cât de frumoasă pe atât de provocatoare: să îi pot ghida pe cei care își doresc să călătorească în lumea din interiorul lor, prin intermediul cuvintelor așezate pe hârtie.
Psychologies: Din experiența ta, care consideri că este cea mai mare provocare pe care oamenii o întâmpină în dezvoltarea lor personală sau profesională?
Clara Toma: Nu aș putea spune care este cea mai mare provocare, însă, ce am observat în primul rând la mine, dar și la mulți din cei cu care am lucrat, a fost mai degrabă un cumul de tendințe cu potențial de îngreunare și adesea de întârziere a procesului de dezvoltare personală. Aș face referire aici în primul rând la tendința către perfecționism. Apoi, tendința de împrăștiere în prea multe direcții de dezvoltare. Dezvoltarea pe orizontală, desigur, are valoarea ei, însă, dacă e corelată și cu transformarea în profunzime, valoarea crește. O a treia tendință pe care eu o consider o provocare este aceea de a acumula excesiv teorie, cunoștințe, cursuri, amânând astfel momentul de început al practicii, al practicării a ceea ce învățăm.
Psychologies: Cum te asiguri că rămâi obiectiv și imparțial atunci când lucrezi cu clienții tăi, având în vedere diversitatea problemelor cu care se confruntă?
Clara Toma: Aș minți să spun că am căutat vreodată să ating acest obiectiv al…obiectivității, pentru că în actul scrisului, al autocunoașterii prin scris, al transformării prin scris, al ameliorării unor aspecte interioare sau relaționale problematice prin scris, eu îmbrățișez subiectivitatea. Atât subiectivitatea personală cât și pe cea a celor cu care lucrez.
Psychologies: Există vreo tehnică sau abordare pe care o consideri esențială în munca ta și care ți-a adus cele mai multe reușite?
Clara Toma: Autenticitatea. Deschiderea sufletească, uneori poate prea mare, în cee ace mă privește. Acea așezare cot la cot cu celălalt. Și mai ales… suflet la suflet cu celălalt. Chiar dacă eu sunt cea care, din punct de vedere al rolurilor, ofer călăuzire, mentorat, consiliere, postura mea interioară este aceasta: învățăm împreună, ne transformăm împreună. Ne influențăm reciproc. Suntem ca două vase comunicante.
Psychologies: Cum te ocupi de stresul sau de emoțiile negative care pot apărea în urma sesiunilor cu clienții?
Clara Toma: Sunt situații în care mă simt copleșită de emoțiile clienților, cursanților. Fie că sunt emoții așa zis negative, fie că sunt pozitive. Când scriem, mai ales în scrierea de tip autobiografic ori în cea de introspecție, vrem, nu vrem, dăm și de zone minate. De avalanșe emoționale. De turbulențe interioare. De blocaje. Nu le evit, iar în funcție de fiecare situație, trec prin ele, trecem prin ele. Le lăsăm să treacă prin noi. Stăm în ele cât e necesar, până când cerul se limpezește. Și până când cerneala devine din nou fluidă și pregătită să scoată la suprafață, alte comori din adâncuri.
Cum spuneam anterior, cumva, în procesul de scriere, mai ales când scriem în cadrul unui grup, se întâmplă adesea ca rolurile să se dizolve în mod natural . Nu mai suntem consilier-client, profesor-cursant, devenim pur și simplu camarazi de drum. Oameni care se susțin unii pe alții în procesul de scufundare în proriile adâncuri ale ființei. Am avut de curând o situație în care, la un curs de scriere autobiografică, am citit în fața cursantelor o povestire scrisă de mine. Voiam să dau, prin acel text, niște exemple mai tehnice, însă citind, am retrăit întâmplările despre care scrisesem și am început să plâng, să mă sufoc de emoții, să îmi tremure vocea și cu degetele săă mă agăț de foile de hârtie. Am simțit cum cursanele îmi conțin mie emoțiile și totul părea atât de firesc. Era(m) ceea ce era(m). Dincolo de roluri. M-am oprit din citit, am respirat până m-am liniștit și le-am spus: ,,în scrierea autobiografică există acest risc, mai mult decât în scrierea de ficțiune: să dea năvală peste noi emoții, amintiri din traume neprocesate. E ca atunci când, oricât de bun scafandru ori înotător ești, un val uriaș sau un curent puternic, te dă peste cap, te răstoarnă, și… ai nevoie de un colac de salvare, ori de o mână care să te prindă, să tea jute să ieși la suprafață.”
Psychologies: Ce sfaturi ai pentru cineva care dorește să înceapă o carieră în domeniul tău?
Clara Toma: Nu îmi place să dau sfaturi, mai ales sfaturi așa, cu titlu de generalitate. Totuși, atunci când cineva vine la mine să îmi spună că vrea îndrumare pentru a scrie o carte sau pentru a publica o carte, printre primele întrebări pe care i le pun, este aceasta: ,,care este acel ceva din interiorul tău, acel motiv, acea forță, acea chemare, acea intenție pentru care dorești să scrii și să publici ?”
Admir pe cei care știu ce vor să scrie și de ce vor să scrie.
Și mă fascinează în mod aparte cei care nu știu de ce scriu. Cei care scriu, cumva, fără miză. Acești scriitori ajung cel mai repede și cel mai aproape de sufletul meu. Și de sufletul multor cititori.
Psychologies: Ce resurse (cărți, cursuri, seminarii) recomanzi celor care doresc să se dezvolte în domeniul terapiei, coaching-ului, consultanței sau training-ului?
Clara Toma: Îmi place să spun că orice carte își are cititorul potrivit, orice maestru își are discipolul potrivit. Și viceversa. Și cred că este mereu o cale potrivită, uneori tainică, prin care se produce întâlnirea asta între cititori și cărți, cursuri și cursanți, profesori și elevi. Nu rezonez cu ideea de recomandare. Eu rezonez cu ideea de chemare. Merg către ce sunt chemată.
Psychologies: Cum te asiguri că te dezvolți continuu ca profesionist și rămâi la curent cu cele mai recente tehnici și metode din domeniul tău?
Clara Toma: Este în natura mea să creez, să inovez, să inițez, să descopăr, să explorez, să rămân curioasă, să fiu un învățăcel, un discipol al vieții. Dacă eu mă transform și evoluez, se transformă și evoluează odată cu mine și maniera în care îi însoțesc, călăuzesc, ghidez pe cei dornici să își aștearnă pașii pe aleile din Țara Cuvintelor Scrise.
Psychologies: Ai avut vreodată un moment „aha!” sau o revelație în timpul muncii tale care ți-a schimbat perspectiva sau abordarea? Dacă da, ne poți povesti despre el?
Clara Toma: ”Nu există mai mare agonie decât să porți în tine o poveste nespusă.” Maya Angelou
Acum câțiva ani, am citit undeva aceste vorbe scrise de Maya Angelou. Și au atins în mine o coardă sensibilă a ființei mele.
De mică am simțit că faptul de a scrie în jurnale despre trăirile mele și despre întâmplările mele, are ceva profund vindecător. Eliberator. Salvator.
Actul de a scrie pur și simplu, cu deschiderea și cu inocența și cu sinceritatea pe care un copil o are în fața unui prieten bun.
Caietele, caiețelele, agendele sau simplele foi de hârtie au fost prietenii mei tăcuți, ascultători, deschiși, cărora m-am confesat ani la rând, în copilărie, în adolescență și apoi în viața de adult.
Am scris în jurnale despre tristețile mele, despre fricile mele, despre neputințele mele. Am scris despre ce mi se întâmpla și despre ce îmi doream să mi se întâmple. Am scris despre cei din jurul meu, despre cărți și copaci și locuri. Despre lună, despre stele, despre iubirile și ne-iubirile mele.
Așa cum am mărturisit în multe rânduri, fără acest ritual instinctiv (uneori complusiv) de a-mi pune gândirile și trăirile în cuvinte scrise, probabil aș fi luat-o razna demult.
Să îmi scriu poveștile, în rânduri sau printre rânduri, asta a contat cel mai mult pentru mine. A contat mai puțin dacă le țin aproape în foldere de laptop, dacă le uit între coperți de agendă veche sau le dau voie să plece în lume între coperți de carte.
Nu demult, mi-am dat seama că parcă tot mai rar poposesc în fața jurnalului. Parcă tot mai mult țin în mine ce se vrea exprimat. Din lipsă de timp. Din oboseală. Din teama de a nu deranja în stânga sau în dreapta cu poveștile mele. Ori din frica de… propria umbră care s-ar putea transforma… în pete. Pete de cerneală. Pete pe filele imaculate ale jurnalului existenței mele.
Ce se vrea spus și nu se lasă rostit, ori scris, ori exprimat cumva-cumva, prin cântec, prin culoare, prin dans sau prin alte forme, va lua (din ce am observat în viața mea și a altora) mai devreme sau mai târziu, formă de strigăt. Sau de tăcere agonizantă. Sau de boală.
”Nu există mai mare agonie decât să porți în tine o poveste nespusă”, afirmă Maya Angelou. Cuvintele ei au ajuns adânc în ființa mea și s-au transformat în răspuns-ecou: ”Da, îmi voi spune povestea. În scris. Oricare poveste care se vrea spusă din toată ființa mea. Și care, odată scrisă și multiplicată în forma unei cărți, va putea să devină parte din țesătura poveștii altcuiva.
Îmi așez, de o vreme, poveștile de viață, într-un fel de auto-biografie. Așa cum vrea ea să se scrie. Așa, mi-am dat seama că scrierea de proză autobiografică este o soră bună a scrierii de jurnale.
Am prins mare drag de scrisul poveștilor de viață din perspectiva în privitului dinspre prezent către trecut. Lucrurile se văd diferit. Se trăiesc diferit. Se exprimă diferit. Au, parcă, o menire diferită.
Am realizat că scrierea poveștilor de viață din perspectiva asta, dinspre prezent spre trecut, vine cu acea detașare care aduce cu sine nu doar mai multă claritate. ci și sâmburele lecției. Fie ea învățată, neînvățată sau uitată.
Orice poveste autobiografică, a mea sau a altora, este pentru mine un cufăr de comori. Comori de înțelepciune extrasă nu din teorii, prezumții și scenarii imaginare. Ci extrasă din Apa curgătoare, nesecată, plină de Înțelepciune, a Vieții.
Iar pentru că în existența asta am ales, printre altele, să fiu editor, mi-am spus: ”de ce să nu amplific ecoul cuvintelor spuse de Maya Angelou?” L-am amplificat, lansând, în cercurile de femei cunoscute, invitația: ”Scrie-ți și tu Povestea pe care o simți în ființa ta că vrea să iasă la lumina… tiparului!”
”Ce idee nemaipomenită, da, vreau!” au spus câteva voci pline de entuziasm.
”Dar eu nu știu să scriu povești…” am auzit și câteva voci timide.
”Păi… hai să ne adunăm să scriem împreună… Împreună este mai ușor, mai bine, mai frumos. Ne încurajăm una pe alta, ne inspirăm una de la alta… Iar poveștile noastre vor putea inspira și alte femei” am spus, dintr-o suflare.
Așa s-a zămislit ideea acestui proiect dedicat femeilor: ”Femeie, Scrie-ți Povestea!”
Psychologies: Care este cea mai mare recompensă pe care o primești în urma muncii tale cu clienții?
Clara Toma: ” Draga Clara,
Cursul tau de scriere autobiografica m-a facut sa ma apropii si mai mult de mine. Mult timp mi-am trait viata gandindu-ma din cand in cand la mine ca la un prieten drag cu care ai vrea sa petreci timp dar cumva nu reusesti niciodata sa o faci. Cursul tau m-a facut sa petrec timp cu prietenul meu drag in fiecare zi. Si relatia noastra, evident, a inflorit, s-a consolidat, asa cum se intampla in orice relatie in care se investeste timp si atentie.
Am avut parte si de frustrare pentru ca tu esti atat de talentata si te misti atat de gratios si imi spui mie care metaforic am 100 de tone, hai, misca-te si tu asa ca mine, hai, ca e usor sa fii balerina daca iti dai voie:) Dar ai avut stiinta de a ma face sa trec peste aceasta stare si mi-ai inspirat incredere ca pot si eu sa imi spun povestea, chiar daca sunt un om obisnuit si chiar un pic ruginit de timp si rutina. M-ai ajutat sa gasesc un echilibru intre a o spune asa cum imi vine si a o face placuta, digerabila, in primul rand pentru mine si bineinteles si pentru ceilalti, insa fara a denatura esenta ei si a mea.
Cred ca m-a ajutat mult acest proiect, este cu adevarat terapeutic si e cel mai frumos cadou de Craciun pe care mi l-am facut singura:)!
Tine-o tot asa, multe femei au nevoie sa le „mosesti” cu calmul, intentia buna, franchetea si mixul acesta de ferm si dulce care am simtit ca te caracterizeaza!
Multumesc cu recunostinta!
Roxana”
Aceasta este cea mai mare recompensă: fiecare gând, fiecare rând , fiecare cuvânt primit de la cei cu care lucrez. Exprimări din care aflu că am putut fi, pentru un timp, ca o adiere sau ca o rafală de vânt care conduce o sămânță de creativitate într-un sol fertile. Astfel de scrisori sunt recompense pentru sufletul meu, sunt flăcări și scântei care îmi întrețin sau îmi reaprind focul dorinței de a împărtăși, atât cât mă pricep, despre călătoria în lumea fascinantă a scrisului, în special a scrisului autobiografic, care este cel mai aproape de ființa mea.
Psychologies: Cum abordezi rezistența sau scepticismul unui client în procesul de coaching sau terapie?
Clara Toma: Prin exemple personale. Drumul meu este bătătorit cu rezistențe, îndoieli și blocaje depășite. Prin metafore. Prin parabole. Prin povești. Prin umor. Și printr- o plecăciune făcută în fața scepticismului. Am observat că toate drumurile pe care am pornit cu scepticism m-au dus mai departe și în locuri mai pline de comori decât drumurile la care am pornit cu încredere oarbă.
Psychologies: Unde vezi viitorul domeniului tău, având în vedere evoluția tehnologiei și schimbările din societate?
Clara Toma: Am să răspund la întrebarea asta așa:
Eram, acum câțiva ani, în metrou, cu odrasla mea, care acum este un adolescent de care sunt mândră. Eu citeam o carte iar în stanga lui, o domnișoară citea o… e-book. Mă întreabă al meu băiat:
”Mami, dar tu de ce nu te modernizezi, să citesti și tu e-book-uri?”
”Cum de ce?! Pentru că mie îmi place să simt mirosul ăla de cerneală de tipar, atunci când citesc o carte.”
”Păi atunci, ia-ți doar o singură carte tiparită și o mirosi tot timpul atunci când citesti alte e-book-uri.”
Cărti publicate:
Cărți de poezie:
Iubirea e Una
Iubindu-te… 22 poezii de dragoste
La început a fost Iubirea – 108 poeme
Cutia cu 51 de bomboane și poeme asortate
Câteva versuri și multă ciocolată
50 de flori pe un ram de cireș – poeme haiku
Semne pe nisip -Poeme haiku
ECCE HAIKU! – în coautorat cu Eduard Țară
Subsemnul infinitului – 12 poeme renga – în coautorat cu Eduard Țară
Cer(c) înnegurat .Haiku
Timpul este un vas de lut. 53 de poeme aniversare
XXI poeme pentru Lumea mea
Cărți inspiraționale și motivaționale:
Drumul către ceilalți trece prin noi înșine
Exerciții de scris…Viața
A 8-a zi a săptămânii
Ultima bătaie a inimii nu ne e garantată
Fericirea se poate !
Gânduri puse-n rânduri
Dăruiesc, primesc, iubesc, mulțumesc
Exprimări în alb și negru
Cărţi pentru copii:
Buburuza Ruza și Ciupercuța Cuța
Inimioara și Ursulețul Zâmbitor
Carte despre Curcubeu
Jurnalul meu de bebeluș
Mere dulci, mere acrișoare, de povestit la culcare – în coautorat cu Alex Toma
Cărți pe teme de comunicare, terapii complementare, transformare personală:
Comunicarea nonverbală sau adevărul de dincolo de cuvinte
Vrei o viață liniștită? Fă-ți femeia fericită!
Vrei să te facă fericită? Dă-i o oră liniștită!
Armonia trup minte suflet prin sinergia simțurilor
Sinergia simțurilor-calea către armonie
Iubește-te! 108 moduri de a practica iubirea de sine.
Alchimia Prosperității
Fii tu! În acest rol nu ai dublură
Cărți -agendă , jurnale, proze scurte, cărți-experiment:
Da(r)urile din fiecare Azi- carte-agenda plus joc Puterea afirmației
365 de Astăzi trăite cu dedicație
Eu, cum sunt, ce devin, ce iubesc
Devenim ceea ce suntem. Exerciții de introspecție
Înflorește-ți viața !- seminţe de gânduri bune
Redesenează-ți viața în fiecare zi
Jurnalul bucuriilor mărunte
Un dar pentru starea ta de bine
Cotorul de măr-povestea unei edituri
Timpul iubirii
Confesiune
La capătul tramvaiului 44
Astăzi mă iubesc pe mine
Femei (ne)îmbrățișate-câteva proze scurte pentru acele lungi așteptări
Culori întrepătrunse -sub psudonim adya C
Atinge zidul până devine ușă! 369 inspirații de ici, de colo
Romane:
Viața ca o pisică așteptând lângă zid – sub pseudonim Adya C. Ennsah
