Now Reading
Eul evitant

Eul evitant

adina-dan
eul-evitant

Ai simțit vreodată reținere în a participa la evenimente de familie ori reuniuni de grup unde e foarte probabil să întâlnești o mulțime de persoane noi, sau cunoscuți față de care nu te simți confortabil? Ți-a trecut prin minte gândul că ești inadecvat și inferior altora și ai refuzat, din pricina asta, să mai socializezi? Ai trăit cu frica de umilință și de respingere sau ți-ai spus adesea că oamenii te critică în secret și că te batjocoresc?

Se apropie vacanța și sărbătorile de iarnă, urmează reuniuni școlare și petreceri de firmă, Crăciunul și Anul Nou, zile onomastice, Cristian, Ștefan, Ion, o mulțime de ocazii în care să ne revedem, să ne reconectăm cu familia extinsă, cu prietenii, cu colegii de birou, cu colegii de facultate și așa mai departe. Însă, nu toți ne bucurăm la fel de mult de această abundență de petreceri și de vizite, de schimburi de cadouri, de prezența în familie și de declarațiile de iubire, de obiceiul de a cere și a oferi iertare semenilor, de a fi buni și recunoscători. Sunt printre noi oameni care se luptă cu anxietatea socială și la care, în contexte de viață vulnerabile, problematicile sufletului și ale propriei personalități se pot revela și accentua. Pentru cei  anxioși social sau pentru cei care se confruntă cu tulburare evitantă, sărbătorile pot fi o perioadă de mare trepidație. Iată un bun prilej de discuta despre eul evitant. Cum îl recunoaștem? Cum ieșim cu el în lume și cum ne învingem propriile blocaje în fața volumului, adesea copleșitor de petreceri, de mesaje, de felicitări și de veselie prefabricată.

Tulburarea evitantă este una dintre cele zece tulburări de personalitate recunoscute în ediția a cincea a Manualului de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mentale (DSM-5). Există o diferență semnificativă între a fi o persoană cu anxietate socială sau depresie și o persoană care se simte inadecvată în contextele sociale de orice tip. Sentimentul de inadecvare poate conduce la respingerea ofertelor de conectare socială. Este cazul percepției unui eu evitant. Persoanele anxioase reacționează mai mult la reacțiile fiziologice pe care le trăiesc în momentele respective, însă tulburarea de personalitate evitantă este compusă în mod real din frica de respingere, teama de critică, reținerea de a acționa, dificultatea de a vorbi despre propria persoană, auto-izolare, hipersensibilitate în contexte sociale. Astfel, o persoană cu personalitate evitantă sfârșește prin a fi o persoană constant inhibată social și profesional. Elemente precum reacții exacerbate la cel mai mic semn de ironie din partea celorlalți, îmbinate cu stima de sine scăzută fac ca persoana să se simtă inferioară și neatrăgătoare în universul contextelor sociale.

Citește continuarea articolului în ediția dublă decembrie 2021 – ianuarie 2022 a revistei Psychologies.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top