Înțelegerea profundă a doliului
Înțelegerea profundă a doliului: lecții din experiența personală și moștenirea lui Freud
Când l-am pierdut pe tata, primul lucru pe care l-am simțit a fost nevoia de a-mi cere scuze de la toți clienții cu care am lucrat pe tema doliului. Nu pentru că aș fi făcut greșeli profesionale, ci pentru că adâncimea suferinței mele nu o putea ajunge pe a lor. Am realizat că, oricât de mult am învățat și studiat, nimic nu poate înlocui experiența personală a pierderii cuiva drag. Ceea ce am trăit m-a ajutat să înțeleg mai profund suferința și procesul de doliu, iar aceasta se întâmplă chiar și în rândul celor mai mari minți ale psihologiei, precum Sigmund Freud.
„Decathexis”, o etapă esențială pentru doliu sănătos și pentru continuarea vieții
În domeniul psihanalizei, Sigmund Freud a fost o figură centrală ale cărei teorii au influențat profund înțelegerea umană a minții și a comportamentului. Una dintre lucrările sale notabile este „Doliu și melancolie” (1917), în care explorează modul în care oamenii procesează pierderea și suferința. El a introdus termenul „cathexis” pentru a descrie investiția de energie emoțională într-o persoană, obiect sau idee. Când cineva se îndrăgostește, energia emoțională este concentrată intens asupra persoanei iubite. În cazul pierderii acelei persoane, Freud credea că este necesar procesul de „decathexis” – retragerea acelei energii emoționale pentru a putea reinvesti în altcineva sau altceva. Aceasta era considerată o etapă esențială pentru doliu sănătos și pentru continuarea vieții.
Dar, cum pot retrage energia emoțională pentru a o reinvesti? Oare este nevoie de asta? Răspunsul avea să vină cu durere pentru Freud, căci după moartea fiicei sale Sophie în 1920 și a nepotului său Heinz în 1923, și-a dat seama că nu putea retrage iubirea ce o avea pentru ei. Într-o scrisoare personală, Freud a mărturisit că, deși durerea acută a doliului se poate diminua, sentimentul de pierdere rămâne permanent și nu poate fi înlocuit. El a recunoscut că unele pierderi sunt atât de profunde încât nu putem niciodată să ne detașăm complet de ele: „Găsim un loc pentru ceea ce pierdem, deși știm că, după o astfel de pierdere, etapa acută a doliului se va diminua. Știm, de asemenea, că vom rămâne inconsolabili și nu vom găsi niciodată un substitut, indiferent ce va umple golul, chiar dacă va fi complet umplut, totuși va rămâne ceva diferit.”
Fiecare persoană experimentează și gestionează pierderea în moduri unice
Experiența personală a lui Freud ne arată că doliul nu este un proces linear și că fiecare persoană experimentează și gestionează pierderea în moduri unice. Teoria inițială a „decathexisului” nu poate acoperi pe deplin complexitatea și intensitatea durerii resimțite. Este esențial să recunoaștem și să acceptăm faptul că fiecare doliu este diferit și că nu există un „mod corect” de a face față pierderii.
În calitate de profesionist, știu cât este de important să abordez cu empatie și înțelegere profundă suferința celor care se confruntă cu pierderea. Experiențele noastre personale, la fel ca și ale lui Freud, ne pot ajuta să oferim sprijin autentic și să recunoaștem complexitatea procesului de doliu. În cele din urmă, doliul este o călătorie personală, iar sprijinul, compasiunea și înțelegerea sunt esențiale pentru vindecare. Îmi doresc ca aceste reflecții să-ți ofere un pic de alinare și claritate în cazul în care te confrunți cu pierderea.
