Intimitatea fragmentată în mediul online
Una dintre cele mai mari dorințe ale noastre este să aparținem. Unui grup, unei comunități, unei echipe. Este nevoia de a fi legat de cineva, de a fi un element constitutiv într-un ansamblu. Sentimentul de apartenență este cel ce a facilitat dezvoltarea, progresul și înțelegerea între membrii unei organizații.
Nevoia noastră este să fim plăcuți de cei care sunt importanți pentru noi, să ne simțim doriți, să contăm în interacțiunile cu ceilalți.
Cât de profundă este această conectare?
La reuniunile față în față, manifestăm bucurie față de persoana pe care o întâlnim printr-o strângere de mâna, prin zâmbet și căldura din voce.
Este mai greu să ne exprimăm bucuria și admirația față de o persoană prin mesaje. Mesajele scurte, rapide și impersonale diminuează profunzimea și calitatea conexiunilor noastre cu ceilalți.
Oxitocina, numită și hormonul atașamentului stă la baza sentimentului empatiei și a conectării sociale. Creierul nostru secretă mai multă oxitocină atunci când interacționăm cu persoanele din grupul de apartenență. Oxitocina favorizează protejarea intereselor de grup de către membri, în defavoarea intereselor individuale sau ale altui grup cu caracteristici diferite.
Al doilea liant pentru susținerea conectării este sistemul neuronilor oglindă. Simpla interacțiune cu cineva care zâmbește activează o parte din aceiași neuroni care ne declanșează și nouă zâmbetul. Simțim cum celălalt aproape că zâmbește în creierul nostru, ceea ce ne face zâmbitori și capabili de a întoarce zâmbetul.
Însă, nu o facem natural, în mod implicit – oglindim și empatizăm mai ales cu persoane care se conformează cu propriile noastre valori, principii morale și interese.
Citește articolul integral pe Revista Cariere
Autor Gabriela Făgădariu
