Pierderea imaginii fizice: „Mă doare să mă uit în oglindă”

Pierderea este o realitate dureroasă pe care fiecare dintre noi o experimentăm cel puțin o dată în viață. Fie că este vorba despre pierderea unei persoane dragi, a unui vis sau a unei părți din noi înșine, acest proces ne poate afecta profund. În cazul de față, discutăm despre pierderea imaginii fizice și impactul acesteia asupra identității și stimei de sine.

Ilinca are 28 de ani și este cosmeticiană. Mereu a fost preocupată de frumusețea și imaginea ei fizică. Din nefericire, într-o zi obișnuită la locul de muncă, s-a ciocnit pe hol de colega sa, care ducea un lighean cu apă fiartă. Apa i-a provocat arsuri grave pe obrazul stâng și pe partea stângă a corpului, lăsând cicatrici permanente. Pentru o persoană ca Ilinca, care își dedica mult timp și efort îngrijirii aspectului exterior, această schimbare a avut un impact devastator.

Pierderea imaginii fizice

Identitatea Ilincăi era strâns legată de felul în care arăta. Avea grijă zilnic de pielea sa netedă, iar frumusețea devenise parte esențială a felului în care se prezenta în societate. Când aspectul fizic devine un pilon central al identității, pierderea acestuia poate fi resimțită nu doar fizic, ci și psihologic.

Această schimbare nu este doar una exterioară, ci implică un proces complex de doliu. Femeile, în special, pot simți că pierd ceva esențial din feminitatea lor. Oglinda devine locul de confruntare cu fricile, vulnerabilitățile și schimbările. Cu toate acestea, această experiență poate deschide drumul către o redescoperire a sinelui, în care redefinirea frumuseții și a feminității devine un pas esențial.

Persoanele care își bazează întreaga identitate pe felul în care arată simt această pierdere mult mai acut. Ele pot începe să se întrebe la nivel inconștient: „Cine sunt eu acum?”

Criza identitară a Ilincăi

Ilinca a crescut cu convingerea că „nu este destul de deșteaptă”. Părinții ei o criticau adesea pentru rezultatele școlare. În schimb, era lăudată pentru frumusețea ei, ceea ce a făcut ca întreaga ei valoare să fie centrată pe aspectul fizic. A investit mult timp și bani în intervenții cosmetice, precum botox, silicoane și rinoplastie. După accident, toate aceste eforturi au fost compromise.

Acum, când se uită în oglindă, Ilinca simte că pielea ei este „ca pielea de pește”. Pierderea imaginii fizice a declanșat în ea o criză identitară profundă.

Impactul asupra stimei de sine

1. Stima de sine scăzută: Odată mândră de frumusețea sa, Ilinca acum nu se mai simte valoroasă. Cicatricile sunt o constantă amintire a pierderii, iar oglinda nu mai reflectă persoana pe care o cunoștea. Se poate simți „invizibilă” sau neimportantă în lipsa frumuseții care o definea.
2. Criză identitară: Ilinca se întreabă cine mai este acum, dacă frumusețea – baza identității ei – a fost compromisă. Aceasta este o întrebare comună pentru persoanele care își bazează identitatea pe aspectul fizic și trec prin schimbări majore în acest sens.
3. Anxietate socială: Ilinca a început să evite interacțiunile sociale și să considere că nu mai este demnă să își ajute clientele, deoarece ea însăși nu se mai simțea frumoasă. Frica de a fi judecată sau respinsă i-a adâncit izolarea.

Aversiunea față de pierdere

Un concept psihologic important ce poate explica această reacție este aversiunea față de pierdere. Cercetările arată că oamenii tind să resimtă mult mai intens durerea provocată de pierdere decât bucuria câștigului. De exemplu, emoțiile negative asociate cu o pierdere sunt de 2 până la 2,5 ori mai puternice decât cele pozitive generate de un câștig de aceeași valoare. În contextul sănătății, cum este și cazul Ilincăi, pierderea funcționalității sau a unui aspect fizic esențial poate genera emoții mult mai intense decât bucuria recuperării sănătății. Acest fenomen subliniază de ce pierderea imaginii fizice poate avea un impact atât de puternic asupra identității și stimei de sine.

Procesul de doliu și acceptare

Indiferent de tipul de pierdere, procesul de doliu este inevitabil. Șocul, negarea, furia și tristețea sunt etape firești. Este important ca aceste emoții să fie trăite și exprimate, nu reprimate. Acceptarea nu înseamnă să îți placă ceea ce s-a întâmplat, ci să recunoști realitatea și să înveți să trăiești cu ea. De  asemenea, acest proces poate sa dureze in functie de importanta pierderii.

Redescoperirea sinelui autentic

În ciuda traumei, psihoterapia a jucat un rol crucial în vindecarea Ilincăi. În cadrul ședințelor de terapie, ea a început să descopere cine este dincolo de imaginea fizică și să găsească valoare în alte aspecte ale vieții sale.

1. Identificarea calităților interioare: Ilinca a descoperit că frumusețea exterioară nu este singura ei calitate. În timpul terapiei, a realizat că este o persoană empatică și un bun ascultător, trăsături pe care le-a neglijat până atunci.
2. Reconectarea cu scopuri noi: Ilinca a descoperit că are o înclinație către ajutorarea oamenilor. A început să considere o schimbare de carieră, poate chiar să studieze psihologia, descoperind un nou sens în viața sa.
3. Recuperarea încrederii în sine: Cu ajutorul terapiei, Ilinca a învățat să accepte cicatricile ca parte a poveștii sale de supraviețure și de creștere. A început să vadă frumusețea în curajul și în capacitatea de a depăși obstacolele și în capacitatea ei de a ajuta alți oameni.

În timpul unei sesiuni de terapie, și-a dat seama că cicatricile nu sunt doar un simbol al suferinței, ci și o dovadă a puterii sale de a supraviețui. De asemenea, Ilinca a concluzionat că acest eveniment ”a obligat-o” să se întoarcă cu fața către ea pentru ca altfel nu ar fi facut-o.