Pierdută-n mlaștina de peste hotare

Caut lumina pe care am văzut-o prima dată

– “Simt că mă sufoc! Serios. Nu pot să respir, nu pot să dorm, nu pot să gândesc limpede, mă simt ca într-unul din filmele alea de groază de pe Netflix din care nu pot să mă mai trezesc.”

(Pauză. În care eu continui concentrată să umplu foaia de însemnări, iar ea trage o gură mare de aer în piept – o aud foarte bine. Și apoi dintr-o dată izbucnește ironic).

– “Doamneee, și când eram acasă ce-mi mai plăcea să petrec serile de vineri uitându-mă la filme de groază, cuibărită pe canapea, cu genunchii la piept, cu o mână în castronul de floricele, iar cealaltă mână în mâna lui, căutând inconștient protecție. Nu știu ce s-a întâmplat. Nu știu cum am ajuns aici. Ar fi trebuit să fie frumos și… și nu e. Adică nu e ceea ce așteptam. Și e al naibii de dureros să spun asta.”

Cum e acolo, sub pietroiul copleșirii?

Așa am cunoscut-o pe Marta. A fost prima conversație pe care am avut-o cu ea. Marta plecase din România și se mutase în Canada de puțin timp, în căutarea unui stil de viață mai bun, a unui job plătit mai bine și a unei noi vieți, departe de oamenii și lucrurile familiare din România.

Momentul în care s-a ridicat în picioare și a spus hotărâtă „Gata, îmi iau jucăriile și plec” a fost acela în care s-a despărțit de iubitul ei, după o relație de 9 ani. A simțit că avionul se oprește la ușa ei doar câteva secunde și fără să mai piardă timpul, s-a aruncat pe sine cu totul, într-o altă lume.

Când s-a dat jos din avion, a simțit un val de emoții cum a luat-o pe sus. Fiecare pas pe pământ canadian părea că îi spune o poveste nouă și îi arată o lume complet diferită față de ceea ce știa în România.

Simțea un amestec de entuziasm și anxietate, o combinație ciudată de speranță și incertitudine. Era fericită că realizase ceva, deși în sinea ei știa că fugea de durerea despărțirii.

Pe măsură ce zilele treceau în noua țară, observa tot mai multe pietre-obstacole care-i amenințau experiența. Le-a ignorat. Și le-a ignorat. Până când nu a mai putut să se miște pentru că pietrele formaseră un turn în jurul ei.

Într-o țară cu o cultură atât de diversă, Marta se simțea adesea copleșită de noutatea care o înconjura. Obiceiurile canadiene și orașele pe care le vizita păreau la fel de fascinante pe cât erau și străine.

Încerca să se adapteze la oameni și la modul lor de viață, dar acest proces provoca o presiune constantă asupra ei. Simțea că trebuie să învețe rapid și să se descurce cu o limbă nouă și într-un mediu cultural diferit.

Conversațiile erau încă stânjenitoare și simțea că toată lumea o privea diferit, ca și cum toți știau că este o impostoare care nu are ce căuta acolo. Asta o frustra groaznic și o făcea să stea izolată de ceilalți.

Oh, Doamne și dorul! Cu fiecare zi ce trecea, Marta simțea tot mai acut dorul de casă. Separarea de familie și de prieteni era o povară grea pe umerii ei. Adesea, în liniștea nopții, nostalgia îi umplea inima și o cuprindea un sentiment profund de singurătate. Își dorea să poată împărtăși momentele și trăirile sale cu cei dragi, dar distanța fizică părea să o îndepărteze de ei tot mai mult.

Totul părea atât de mare și de vast în Canada, iar această noutate o copleșea și îi provoca o senzație de neputință. Pe lângă toate acestea, Marta simțea și o presiune acută de a se descurca și a reuși în noua țară.

Avea așteptări ridicate de la ea și sentimentul că nu poate să dezamăgească. Trebuia să demonstreze că se poate descurca și fără el și că a luat cea mai bună decizie cu mutarea asta.

Teama de eșec și îndoielile privind decizia de a pleca îi creau un cerc vicios de auto-reproșuri și de scădere a stimei de sine.

Într-o zi, a ieșit aproape în fugă și respirând sacadat din clădirea de birouri impunătoare în care lucra. A privit în jur dezorientată, a făcut câțiva pași, s-a rezemat de peretele unui magazin de încălțăminte, a scos cu mișcări aproape necontrolate telefonul din geanta ei crossbody și a început să tasteze agitată … „ce este atacul de panică?”

Cum gestionezi sentimentul de împovărare?

Ca Marta, simt zilnic mii de români plecați în străinătate cu mari speranțe în bagaje. E o vâltoare teribilă care îi călește grozav pe toți aceștia. Unii simt povara atât de grea încât se întorc acasă și abandonează pentru o perioadă sau pentru totdeauna visul de a se muta în altă țară.

Alții rămân dârji pe poziții și află „the hard way” cum e să treci prin toate etapele pe care le presupune relocarea într-o țară străină.

Nu e nevoie ca tu să faci asta. Trebuie să știi că există o serie de tehnici și mecanisme psihologice simple care te pot ajuta astfel încât să te bucuri de fiecare clipă din viața ta, fără să simți că sacrifici „ani de zile” cu adaptarea.

Tehnica ratio 3:1 – Pentru o experiență negativă, oferă-ți 3 pozitive

Pentru un expat care trăiește sentimentul de copleșire într-o țară străină, tehnica ratio 3:1 poate fi un instrument valoros pentru gestionarea și diminuarea negativității. Te ajută să aduci mai mult echilibru în viața ta. Aceasta tehnică presupune să compensezi un eveniment negativ cu 3 evenimente pozitive.

Uite cum poți aplica această tehnică mai exact. Începe prin a conștientiza negativitatea și sentimentele de copleșire pe care le ai. E important să identifici evenimentele sau gândurile care contribuie la aceste sentimente și să le înțelegi mai adânc.

Următorul pas este să cauți și să evidențiezi evenimente pozitive în rutina zilnică. Nu trebuie să fie lucruri grandioase; pot fi momente mici, dar semnificative. Gândește-te la o întâlnire plăcută cu un prieten, la o excursie la marginea orașului, la o mâncare delicioasă pe care ai savurat-o la un restaurant local sau o vizită la muzeu. Din nou, e important să recunoști aceste evenimente chiar dacă par mai puțin importante decât experiențele negative.

Ai putea chiar să ții un jurnal în care să notezi cele 3 evenimente pozitive pentru fiecare eveniment negativ sau poți să-ți creezi chiar o listă de lucruri pozitive pe care să o ai la îndemână pe telefon. Aceste evidențe pot fi utile în momentele în care sentimentul de copleșire începe să preia controlul, oferind o perspectivă echilibrată și restabilind echilibrul emoțional.

Poți face și alte lucruri prin care să inviți pozitivitatea în viața ta: să-ți faci prieteni printre localnici, să încerci tot felul de activități noi și să acorzi timp hobby-urilor care îți plac, să faci voluntariat sau să meditezi.

Practicarea regulată a tehnicii ratio 3:1 poate contribui la schimbarea percepției și la reducerea sentimentului de copleșire. Aceasta îți permite să te concentrezi mai mult asupra aspectelor pozitive și să dezvolți o atitudine de recunoștință și apreciere față de experiențele plăcute din viața ta. În timp, acest proces poate ajuta la echilibrarea emoțională și la construirea unei perspective mai optimiste și mai împlinite în cadrul expatrierii.

Înainte sau înapoi? – Mmm, pe loc!

Când totul pare să se învârtă în jurul dificultăților și alegerilor aparent limitate, este vital să-ți amintești că există întotdeauna a treia opțiune. Ți se pare că te scufunzi cu repeziciune precum Titanicul și ori înoți, ori te duci la fund? Oprește-te o clipă. Ce-ai zice să plutești? Să plutești nu înseamnă să renunți sau să te agăți disperat, ci să-ți găsești un echilibru în mijlocul valurilor tumultoase.

Iar următoarele recomandări îți pot salva corabia de speranțe cu care ai plecat prima dată atunci când ți-ai luat rămas bun de la România.

Eliberează-ți agenda. Dă-ți voie să ai momente de răgaz și relaxare. Creează spațiu în programul tău pentru a te regăsi și a te încărca cu energie pozitivă. Simplifică-ți viața și concentrează-te pe ceea ce contează cu adevărat pentru tine.

Inspiră adânc. Nu trebuie să rezolvi toate problemele dintr-o dată și nici să te lași copleșit.ă de anxietate. Este important să accepți că nu poți controla totul și să te concentrezi pe lucrurile pe care le poți influența în mod pozitiv.

Identifică lucrurile esențiale pentru a-ți menține echilibrul. Începe cu nevoile tale de bază și asigură-te că le acorzi atenție și îngrijire constantă. Fie că este vorba de odihnă adecvată, alimentație sănătoasă, mișcare sau activități care îți aduc bucurie, asigură-te că le integrezi în viața ta de zi cu zi.

Analizează aspectele care contribuie la sentimentul de copleșire. Fie că este vorba de stres, probleme de sănătate, obstacole administrative sau alte provocări specifice țării în care te afli, este important să le identifici și să le înțelegi. Fă o listă și scrie-le pe hârtie pentru a le scoate din minte și a te concentra pe găsirea soluțiilor.

Mănâncă elefantul pe bucăți – listele to-do și programarea etapizată a taskurilor

O copleșire a sistemului nervos

E interesant, dar în realitate, sentimentul acesta de copleșire pe care îl trăiesc aproape toți cei care au decis să se mute din țara natală e doar o copleșire a sistemului nervos.

Dintr-o dată ești bombardată cu prea multe taskuri și evident că începi să te simți ca un Atlas al lumii moderne pedepsit să țină Lumea întreagă pe umeri. Și dacă nu poți face asta, nu înseamnă că ești o persoană incompetentă sau că ai luat o decizie proastă, pripită.

Este important să înțelegi că relocarea într-o altă țară nu e ca și cum ai ieși la o plimbare de dimineață cu un pudel simpatic în lesă. E mai mult ca și cum ai încăleca un elefant și ar trebui să traversezi jungla. E nevoie să te gândești ce arme, ce merinde și alte lucruri vei lua cu tine. Să planifici plecarea atunci când vizibilitatea este bună sau nu se anunță furtuni și desigur, să știi cam care e scopul tău de cealaltă parte a junglei.

Cam așa e și cu relocarea în altă țară. Listele de to-do și programarea taskurilor pe etape sunt aspecte foarte importante, atât înainte de plecare, cât și după ce ai sosit în noua țară. Înainte de „Ziua în care voi pleca”, trebuie să existe „Ziua în care voi împacheta” și tot așa.

Planificarea o să-ți dea claritate și o stare de liniște, de control, lucruri care te țin departe de sentimentul apăsător al copleșirii.

Preia controlul

Când planifici mutarea într-o altă țară și vezi că ai o mulțime de lucruri de făcut, primul lucru care îți trece prin cap este că nu poți să faci asta, iar asta te sperie. Deja știi că este timpul să faci ceva ca să preiei tu controlul situației.

Sigur, ai putea să continui așa cum ești acum – să alergi în jurul propriei tale cozi, să încasezi sarcinile una câte una (fără să ții cont de priorități) și să faci toate astea cu un sentiment de urgență și panică. Curând vei începe să sari peste mese, să uiți de întâlniri importante pe care le-ai stabilit și să nu ajungi la timp să-ți iei copiii de la școală.

Sau poți alege să recunoști semnele copleșirii înainte de a fi prea târziu. Încearcă să te oprești înainte să-ți dai seama că alergi la magazin în pijamale ca să cumperi lapte și cereale pentru cina copiilor tăi.

Multitaskingul este un mit

Cine nu visează să fie un super erou al multitaskingului?

Să ne gândim la acest text: pot să-l scriu în timp ce ascult muzică la radio, mângâi motanul cu picioarele, beau o ceașcă de ceai cald, planific cina de mâine seara, răspund la întrebările copilului meu care intră în birou din 10 în 10 minute, scriu niște idei pentru o postare de mâine, brusc îmi amintesc că trebuie să scriu un email și mă uit din când în când pe Facebook – pentru că sunt incredibilă!

Doar că știi ce?

Nu pot!

Ce se va întâmpla de fapt va fi că voi scrie versurile unui cântec pe care îl ascult, voi uita o propoziție neterminată, voi da din greșeală cu piciorul în motan, voi face multe greșeli de tastare, îmi voi bea ceaiul rece, mă voi enerva că sunt întreruptă și voi pierde ideile pe care am încercat să le notez.

Multitaskingul e doar un mit.

Creierul uman e programat să se concentreze pe o singură activitate la un moment dat, așa că pentru a face ceva corect, trebuie să-i acordăm atenția noastră totală. Trebuie să renunțăm să credem că putem deveni eroi ai multitaskingului și să acceptăm că avem limite. Până la urmă, astea sunt elementele de bază ale condiției umane: caută apă, caută un acoperiș, caută hrană – fiecare pas pe rând.

Foarte mulți expați fac greșeala asta. Imediat ce au aterizat într-o nouă țară încep să-și caute casă, job, prieteni, relație, școală pentru copii (și centre de activități), să-și mute toate lucrurile, să-și mobileze locuința, să înceapă un curs de limbă locală pentru perfecționare și așa mai departe.

Dacă și tu te recunoști în asta – sfatul meu este să te oprești

Doar oprește-te. Respiră. Fă-ți un ceai și bea-l cât încă e cald. Bucură-te de noutate. Iar apoi fă o SINGURĂ listă to-do.

Apoi ordonează fiecare reper în funcție de urgență și fii foarte strict cu tine însuți.

Foarte important, respectă regula: Câte 1 lucru pe rând.

Primul punct ar trebui să fie orice afectează relațiile cu familia, așa că sus pe listă ar trebui să fie „să-mi fac timp pentru cei dragi”. Și asigură-te că te ții de el. Nimic nu este mai important decât menținerea legăturilor familiale.

Iar apoi renunță la cât poți de multe lucruri. Separă lista în „important” și „ar fi fain”. Apoi mototolește și aruncă la gunoi partea cu „ar fi fain”. Nu e o prioritate pentru tine acum când te-ai mutat de curând în altă țară. Într-o perioadă atât de aglomerată și plină din viața ta, nu te ajută decât esențialul. Toate celelalte îngreunează sentimentul de copleșire.

Dacă ești expat și simți că aceste provocări sunt parte din viața ta, amintește-ți că nu ești singur. Procesul de adaptare într-o țară nouă este complex și presupune să înveți, să te reinventezi și să îți dai voie să greșești. Uneori, pașii mici și răbdarea sunt cele care te vor ajuta să construiești o nouă versiune a ta, mai puternică și mai adaptabilă.