19 noiembrie: eclipsă parțială de Lună
Luna Plină în Taur are loc vineri, 19 noiembrie, la 10:57 – ora României.
O noua serie de eclipse începe pe data de 19 Noiembrie și se va termina pe 29 Octombrie 2023. De data aceasta „distracția” se întâmplă preponderent pe axa Taur – Scorpion, 2 din cele 4 semne fixe ale zodiacului. Domeniile din astrograma ta reprezentate de aceste două semne zodiacale vor fi sub impactul eclipselor timp de aproape 2 ani.
Eclipsa parțială de Lună se petrece în semnul Taurului și este, de fapt, o Lună Plină la care participă activ Axa Destinului cum este cunoscută în popor sau Nodurile Lunare cum sunt denumite în lumea astrologiei. Din punct de vedere tehnic, Nodurile Lunare reprezintă o axă calculată matematic ce unește două puncte de intersecție dintre ecliptică (ecliptica este calea pe care pare să o urmeze Soarele pe cer, în decursul unui an, prin constelatiile zodiacale) și orbita Lunii. Acestea sunt puncte de referință în fiecare astrogramă și revin în poziția de la naștere o dată la 18 ani și câteva luni. Ele întețesc viața și aduc adesea încercări și evenimente importante în viața ta. Descrise într-o formă simplistă, Nodul Nord ne arată direcția spre care ne îndreptăm, vorbind despre viitor, în timp ce Nodul Sud vorbește despre trecut, zona de confort și inerție, sau, și mai simplu spus, cum ai fost învățat să faci lucrurile luând în considerare părinții, familia extinsă și comunitatea din care faci parte.
După cum am spus mai sus, la aproximativ 18 ani Nodurile Lunare revin în poziția inițială din astrogramă. Acest lucru face ca această vârstă, precum și 36, 54, 72 ani, etc dar și jumatățile lor (9, 27, 45, 63 ani, etc.) să aducă atât provocari cât și oportunități de creștere și evoluție personală și spirituală. Ele sunt în strânsă legătură cu misiunea personală a fiecăruia dintre noi, iar „obstacolele” cu care te întâlnești în aceste perioade nu sunt decât „încercările” Destinului de a te pune pe drumul tău. Așadar, cei născuți în perioadele 03.08.1947 – 26.01.1949, 20.02.1966 – 19.08.1967, 12.09.1984 – 09.05.1986, 15.04.2003 – 13.10.2005 sunt cei mai vizați, dar în aceeași măsură și cei care au „populată” una din zodiile Taur/ Scoprion din astrogramă sau puncte importante din aceasta, cum ar fi: Ascedent, Descendent, Mijlocul sau Fundul Cerului.
Pentru țara noastră, Ascendentul momentului se află în Capricorn, zodie care îl găzduiește pe Pluto din 2008, iar pe Venus de câteva zile. Venus, guvernatoarea eclipsei (guvernatoarea de drept a zodiei Taur) va sta aici 4 luni, timp în care va și retrograda. Celelalte planete rămăse în ecuația astrologică sunt găzduite preponderent tot de semnele fixe: Uranus în Taur unde se află și Luna implicată în eclipsă, Soarele în Scorpion alături de Marte și Mercur, iar Saturn și Jupiter în Vărsător. Despre ultimele două vorbim deja de un an de zile. Și vom mai tot vorbi…
Fiind o eclipsă pe axa Taur-Scorpion, se activează acum atât umbrele cât și darurile acestor semne zodiacale. Scorpionul indică o renunțare, o închidere, o ruptură de atașament necesară reconstruirii valorii personale cerute de Taur. Spuneam că eclipsa de Lună este, tehnic vorbind, o Lună Plină. Luna Plină este întotdeauna un moment de încărcătură emoțională cu iritabilitatea specifică. Reprezintă, adesea, un moment de coacere ale unor intenții setate cu cel puțin 6 luni în urmă. Momentul reprezintă acum un punct terminus al modului fără valoare în care te tratezi pe tine. Este un moment de răscruce în care te întâlnești cu primele pulsiuni în contextul de viață actual. Vrei să îți găsești valoarea proprie, măsura corectă pentru tine, iar primul pas din această călătorie către tine reprezintă o triere relațională.
Venus și-a „câștigat” titlul de guvernatoare a relațiilor pentru că este stăpâna Balanței, zodie iubitoare de armonie și socializare. Tot Venus este și guvernatoare de Taur unde domină prin senzualitate. Taurul este gazda acestei eclipse, deci se întâmplă la Venus acasă.
Relațiile, așadar, sunt în centrul atenției. Începe acum un proces de reorganizare la nivel personal pentru toți cei prezenți la eveniment, fie că sunt conștienți sau nu :). Cine nu se implică sau nu dorește să ia decizii, va fi parte din deciziile celorlalți. Aglomerarea Scopionului de 3 planete personale te îndeamnă să îți folosești puterea pentru a controla diferitele situații în care ai ajuns. Manipularea este o armă folosită de mulți. Abuzurile de putere sunt deconspirate, secretele și jocurile de culise ies la iveală. Cunoaștem oamenii așa cum sunt, nu cum se prezintă, iar surprizele se țin lanț. Triunghiurile dramatice vor fi la modă, vom vedea multe victime și mulți agresori. Salvatorii intră în scenă un pic mai târziu, după ce Jupiter se mută în Pești.
Eclipsele aduc schimbări. Axa activată acum este una fixă, care nu agreează deloc schimbările. Taurul și Scorpionul fac parte din zodiile care fac schimbari rare, de obicei gândite, analizate și care au la bază planuri și strategii. Tocmai pentru că sunt schimbări rare, sunt și radicale, și de durată. Este o energie care se adaptează greu la un context nou de viață și care consumă multe resurse interne în acest proces.
Așadar, ne pregătim de schimbări. Schimbări majore. După cum am precizat la început, este prima eclipsă din această serie și exact despre început ne și vorbește.
Este un moment prielnic să observi acum în care domenii de viață „ți se arată” semne. Discuții, observații, întâlniri accidentale, trăiri sau intuiții. Poate să apară pierderea entuziasmului sau închiderea unor capitole de viață. În ce domenii ai dezvoltat atașamente față de rezultat, de obiecte, de forme? De dorințe și putere? Ce ții bine ascuns și nu vrei să fie deconspirat? Ce vulnerabilități care se hrănesc cu puterea ta personală protejezi? Ce relații ascunse ai și riscă să fie deconspirate? Relația cu banii este una mulțumitoare? Stima de sine? Talentele și puterea de creație sunt stimulate sau încă îți validezi starea de victimă? Încă mai sunt alții de vină pentru viața ta? Puterea ta personală în „brațele” cui ai pus-o?
O altă întrebare benefică în această perioada este: La ce amune din viața mea trebuie să renunț pentru ca nu mă mai servește și pot să fac, astfel, spațiu pentru ceea ce vreau să creez? Căci Nodul Sud în Scoprion vine cu lecția renunțării la acele lucruri trecute și apuse deja dar față de care noi am dezvoltat un anumit soi de atașament. Ajungem uneori să ne îmbâcsim prezentul de atâtea trofee din trecut și să nu mai vedem clar ce putem crea din prezent. O eliberare a acestui spațiu de creație, o rupere de tipare relaționale preluate din trecut și pe care le aplicăm din inerție devin, acum, un obiectiv. Îl putem accepta sau nu, cert e că viața ne va oferi aceste posibilități la care suntem invitați cu toții să participăm. Tu poți alege să nu participi, dar nu poți evita să fii parte din alegerile și deciziile altcuiva.
Eclipsele aduc vremuri grele, probe de încercare și diferite obstacole menite să ghideze spre calea noastră, liberul arbitru este diminuat, ceea ce înseamnă că nu ai prea multe posibilități. Este o ocazie foarte bună acum să îți verifici capacitatea de reziliență și îndurare, răbdare, loialitate, statornicie. De încredere pe care o poți oferi dar și de care ai nevoie.
Desigur, Ascendentul din Capricorn agită lucrurile și la nivel colectiv. Toți aveam treabă cu noi înșine, e lesne de înțeles. Împreună suntem cocreatori și participanți activi la o schimbare colectivă. De-a lungul timpului au mai fost clocote, pulsiuni și idealuri noi la orizont. Dar agitația a fost mai mult la nivel mental, mai ales în ultimul an și jumătate cât Nodurile Lunare au fost prezente pe axa cunoașterii, Gemeni – Săgetator. Or fi fost apele tulburi pe ici, pe colea, dar ne-am adaptat. Ei bine, acum nu mai e rost de adaptare. Acum vrem să fim noi înșine. Autentici, căci lângă Nodul Nord – cel despre care spuneam că ne arată direcția va fi prezent Uranus – cel care se asigură că găsim fărâma de originalitate din noi.
Las mai jos domeniile de viață activate de această eclipsă și te invit să contempli luând în considerare recomandările prezentate mai sus.
Berbec: banii din muncă proprie, valoarea personală, stima de sine, independenţa financiară.
Taur: personalitate, cine sunt eu?, imaginea, felul în care dorești să fii percepută, look & corpul fizic.
Gemeni: închiderea unor situații grele, vechi, acceptarea a ceea ce se întâmplă, ieșirea din luptă, oboseală, somn, confuzie.
Rac: prieteni, anturaj, cerc de influență și planuri de viitor, grupuri și activități de grup.
Leu: recunoaștere profesională, regândirea unor planuri profesionale, imagine publică, relația cu autoritatea.
Fecioară: relația cu străinătatea, călătorii, studii superioare, sistem de credinţe și valori, justiţie.
Balanță: bani proveniţi din asocieri sau prin partenerul de viață, relația cu puterea, tranformare, sex, reglaje karmice, iertare.
Scorpion: relații și parteneriate, relația de cuplu, statut social și imagine socială, chestiuni legate de litera legii.
Săgetator: obiceiuri și rutina zilnică, relația cu corpul, ce îți crește/ scade vitalitatea, sănătatea, echilibru minte-corp-suflet, felul în care îți exerciţi profesia.
Capricorn: creativitatea, iubirea, viața sentimentală, proiecte de suflet, copii.
Vărsător: familia, casa, căminul, copilăria, sentimentul de securitate și protecție.
Pești: comunicare, contracte, relația cu frații/ vecinii, cursuri/ specializări, deplasări.
Mihaela Totir este astrolog cu peste 5000 de astrograme interpretate și cu expertiză în consiliere astrologică pe următoarele aspecte: harta natală, astrologie relațională, profil vocațional, leadership, mediere relații interne. "Astrologia a devenit un mod de viață pentru mine în momentul în care am înțeles că îmi oferă răspunsuri, claritate și viziune. Motiv pentru care susțin ideea că dacă nu îți înțelegi trecutul, nu poți crea viitorul la care aspiri."