Sabine Lück: „Prin dizolvarea legământului față de strămoși, devenim liberi să ne trăim propria viață.”

Traumele se moștenesc nu doar din experiențele nefericite din copilărie, dar și în urma trăirilor dureroase ale strămoșilor, arată studiile dedicate proceselor psihice transgeneraționale.

Despre cum preluăm, fără să ne dăm seama, rănile părinților și străbunilor, dar și despre cum putem conștientiza și vindeca aceste moșteniri dureroasă, aflați din interviul acordat de psihoterapeuta germană Sabine Lück (foto stânga), creatoare a metodei Codului Generațional și coautoare (alături de Ingrid Alexander (foto dreapta)) a volumului „Strămoși pe divan. Descifrarea Codului Generațional și vindecarea rănilor moștenite”, carte recent apărută la Editura Trei. Interviul a fost realizat de Timea Müller, sociopsihopedagog de origine română, specializată în terapia sistemică de familie, terapeut, supervizor și formator în metoda Generation-Code^©, dar și membru al International Center for Psychogenealogy.

Psychologies: Dragă Sabine Lück, mentorul și profesorul meu, mă bucur să te intervievez legat de metoda Codului Generațional, pe care o introducem acum în România, odată cu lansarea cărții „Strămoși pe divan”. În toată lumea a luat amploare studiul în domeniul moștenirii transgeneraționale. Tu și Ingrid Alexander ați conceput, după ani de cercetare, o metodă briliantă, concretă, integrativă, care oferă rezultate de excepție, durabile și eliberatoare. Te rog să descrii cum funcționează metoda Codului Generațional.

Sabine Lück: Cum ai spus deja, eu și cu Ingrid cercetăm de mult aceste aspecte. Au fost și alți specialiști înaintea noastră, cum e Ivan Boszormenyi-Nagy, care a scris despre „contul de debit” moștenit în cadrul familiei sau despre „atașamentele invizibile” față de strămoși. Noi am dus lucrurile un pic mai departe și am arătat că nu există doar mesaje și „delegări” ce vin „din urmă”, dinspre strămoși, ci există și un impuls spre vindecare, ce vine dinspre copil. Iar acest aspect este discutat de noi pornind de la „pactul de loialitate” încheiat în primii ani de viață. „Pactul” acesta este discutat și procesat în terapie, și așa ajungem la marile răni ale părinților pacientului, legate, la rându-le, de rănile bunicilor și tot așa… De-a lungul acestui lanț generațional ia naștere un veritabil „Cod”, pe care noi îl descifrăm și îl procesăm în terapie, folosindu-ne de metoda Codului Generațional. În cele din urmă, prin dizolvarea acestui legământ, acestui pact față de strămoși, devenim liberi să ne trăim propria viață.

Da, am trăit și eu asta, când am fost formată de tine în această metodă la Institutul pentru Procese Transgeneraționale din Wendeburg. Iar ca practician, știu că metoda nu se adresează doar psihoterapeuților, ci tuturor celor care lucrează cu adulți și copii în grădinițe, școli, aziluri de bătrâni, în asistența socială etc. Cum se întâmplă acest proces?

S. L.: Da, ai punctat bine. Există, pe de o parte, posibilitatea de a folosi în mod direct acest concept al Codului Generațional – și atunci lucrăm în terapie cu propria istorie a pacientului. Pe de altă parte, există și domenii în care poate fi extrem de prețios doar simplul fapt că ești familiarizat cu acest Cod Generațional și că ai o idee despre cum se transmite el peste generații și despre cum poate fi descifrat. Metoda poate fi utilizată și altfel, urmărind, de pildă, ce fel de condiții își doresc părinții să le impună copiilor. Și așa putem vedea în ce domenii ale vieții copilului îi sunt transmise mai departe vechile răni moștenite de la strămoși. În acest fel, părintele poate fi ajutat să înțeleagă mai bine cum intervine, în aici-și-acum, istoricul propriei sale familii. Chiar și numai această conștientizare poate schimba multe la nivel de parenting sau de educație oferită în grădinițe și școli. Dar e ceva ce poate fi util și pentru medicină sau în gestionarea resurselor umane. Aceste cunoștințe despre moștenirea transgenerațională folosesc pentru dezvoltarea potențialului autentic al indivizilor.

Acest Cod Generațional include și o serie de instrumente terapeutice, de ex.: Farmacia cu Jucării sau jocul „Rădăcini puternice”. Sabine, ai creat toate acestea cu pasiunea copilului adâncit în joaca sa. Ajută-ne să ne facem o idee despre aceste materiale auxiliare, pe care, cum știi, doresc să le aduc și în România.

S. L.: Totul a pornit de la jocul „Rădăcini puternice”, care e deja tradus în română, din câte știu. Jocul (bazat pe o planșă cu un arbore genealogic, având în mijloc o floare ce reprezintă potențialul personal – n.red.) a apărut pentru a-i ajuta pe oameni să înțeleagă cum funcționează metoda, cum se lucrează cu „poțiunea vindecătoare” (care vindecă vechile răni), cum influențează acest proces rădăcinile ce hrănesc arborele nostru genealogic etc. Jocul m-a ajutat să implementez metoda într-un domeniu care era, pe de o parte, deschis la abordări ludice (lucrul cu familia), dar pe de altă parte, m-a ajutat să lucrez în profunzime și la nivel de diagnostic și terapie. Așa se face că am creat și alte jocuri ce ajută clienții, la modul ludic, să perceapă mai bine, în aici-și-acum, temele transgeneraționale dificile, legate, de pildă, de educația primită în familie ori de gestionarea anxietății și furiei, așa cum au fost învățate tot în familie. Aceste jocuri terapeutice oferă un sprijin imediat, în aici-și-acum, pentru ca părinții și copiii să reînvețe relaționarea și atașamentul, pentru ca ei să-și permită să iubească. În acest scop, am creat noi instrumente, incluse în „Farmacia de Jucării”, pentru a ajunge la un public cât mai larg, inclusiv la cel din România.

Punctul de focalizare al metodei nu constă doar în descoperirea și vindecarea umbrelor trecutului, ci și în a reconduce clientul, pe „firul roșu” al iubirii, către potențialul său și către darurile primite de la strămoși. Aici mi se pare că e miza metodei: cum ați ajuns la această abordare?

S. L.: Pe vremuri, eu și Ingrid am lucrat împreună într-un centru psihoterapeutic din Hamburg, în principal cu femei. Multe erau afectate de tulburări de comportament alimentar, iar aceste probleme au adesea cauze transgeneraționale. Inițial, am încercat să vedem cum putem fi de folos acestor paciente folosind tehnice clasice de psihoterapie, dar ne-am dat seama că atașamentul lor și capacitatea lor de relaționare erau puternic influențate de traumele trăite de generațiile lor anterioare. A devenit clar că lucruri care ar trebui să ne vină natural, cum ar fi crearea, în calitate de părinți, a unor legături de atașament, nu pot fi realizate, din cauza acestor experiențe dificile moștenite transgenerațional. Sunt acele cazuri în care cei afectați nu pot dărui iubire, în care oamenii se feresc de ei, în care nu pot gestiona unele emoții sau nu se pot juca în mod spontan cu copiii. Ne-am dat seama că în toate aceste cazuri era nevoie de o soluționare a „conflictului arhaic primar” subiacent (dintre propriile nevoi și nevoile familiei – n.red). Iar pentru aceasta, era nevoie de descoperirea pactului de loialitate al copilului și de abrogarea acestuia, pentru a dezvolta potențialul în direcția corectă, în slujba conturării unei identități autentice.

Apropo de identitate, în istoria mea românească am trecut prin transformări care m-au obligat de mai multe ori s-o iau de la capăt. Sfârșitul dictaturii comuniste în România a fost decisiv pentru mine. Atunci am fost aruncați într-un nou sistem și am fost obligați, la nivel de indivizi și de societate, să ne regăsim coordonatele interne și externe. Ce crezi despre acest proces de procesare a trecutului – la nivel de țară?

S. L.: Fiecare țară sau cultură vine cu un context specific, deci oamenii vor fi destul de diferiți. Însă e ceva ce ne leagă pe toți: o dorință profundă de apartenență, de autonomie și de creștere. Iar pentru a realiza aceste lucruri, trebuie să fim împăcați cu noi înșine, să avem o bună relație cu sine. Doar așa vom putea avea, mai departe, și o bună relaționare cu ceilalți. Cele două aspecte sunt dependente unul de altul. Când o țară ca România trece prin atâtea șocuri, iar oamenii sunt dezrădăcinați și traumatizați, iar sentimentul de sine e zdruncinat. Cu ajutorul Codului Generațional, se poate obține această împăcare cu sine și cu propria istorie – deci și cu propriii strămoși. Totodată vom putea renunța să străduințele noastre de a ne vindeca în mod retrospectiv strămoșii, căci metoda noastră se bazează pe o vindecare în condiții ideale a unor persoane ideale. Există speranță, pentru România și alte țări, și cred că societățile pot ajunge la o împăcare cu sine și cu alte state, la o armonie internă.

Mulțumesc mult pentru această discuție! Ne vedem în curând în România, unde metoda Codului Generațională va fi introdusă cu ajutorul tău!

S. L.: Desigur, și eu mulțumesc din suflet!

Traducere și adaptare: Victor Popescu