Sclipiri de serenitate paradoxală – Emil Cioran și Psihoterapia Centrată pe Persoană

La 30 de ani de la moartea lui Emil Cioran, Asociația Română de Psihoterapie Centrată pe Persoană (ARPCP) organizează, în onoarea acestui eveniment, în premieră mondială, un simpozion dedicat filosofului român adresat psihoterapeuților – Sclipiri de serenitate paradoxală – Emil Cioran și Psihoterapia Centrată pe Persoană.

PROGRAM

10.00 – 11.20 Dr. Christoph Solstreif-Pirker
11.20 – 12.00 Dr. Horia Vicențiu Pătrașcu
12.00 – 12.30 Pauză
12.30 – 13.10 Dr. Arthur Suciu
13.10 – 14.30 Pauza de masă
14.30 – 15.10 Dr. Marius Dobre
15.10 – 15.50 Dr. Leonid Dragomir
15.50 – 16.30 Mario Barangea
16.30 – 17.00 Pauză
17.30 – 19.00 Encounter Group: Georgeta Niculescu, Dr. Florentina Palada, Mihaela
Teodorescu

REZUMATE LUCRĂRI

Prețuirea deșertăciunii și tendința la actualizare tăcută
Primele întâlniri între E. Cioran și Psihoterapia Centrată pe Persoană
Dr. Christoph Solstreif-Pirker (Graz/Austria)

„În perversitatea noastră, ne dorim „cel mai bun” lucru, iar ceea ce căutăm: o încercare fatală, la fiecare pas, împotriva fericirii noastre.
„Fiecare pas înainte, orice formă de dinamism implică ceva satanic”
„Mișcarea, știm, este o erezie.” E.M. Cioran, Căderea în timp, 1964

Citind scrierile lui E.M. Cioran și lucrând în același timp ca psihoterapeut centrat pe persoană, m-am gândit iar și iar la cât de valoros ar fi dacă în teoria centrată pe persoană și, implicit, în Psihoterapia Centrată pe Persoană, ar pătrunde câteva dintre sclipirile de serenitate paradoxală ale lui Cioran. Poate pentru că tocmai în gândurile lui Cioran am găsit numeroase spații de libertate – o libertate autentică și profundă – despre care am auzit deseori în contextul teoriei centrate pe persoană, dar care este imposibil de realizat, chiar din cauza rigidității și dogmatismului acestui context.
Îl consider pe Cioran un filantrop, contrar majorității opiniilor despre pesimismul său gri, întunecat. Relatările întâlnirilor cu el îl descriu ca fiind un om care oferea alinare cu adevărat, a cărui percepție asupra altora era atât rafinată, cât și apreciativă și respectuoasă, și care este, poate, mai aproape de Psihoterapia Centrată pe Persoană decât ar părea – dacă abordarea centrată pe persoană ar permite punerea sub semnul întrebării a unora dintre propriile convingeri și dogme. Cioran ar putea chiar să ne permită dezvoltarea viitoare a abordării centrate pe persoană – un demers necesar, dar deopotrivă riscant, aventuros.
Abordarea Centrată pe Persoană a lui Carl Rogers este fundamentată pe paradigma tendinței la actualizare: atunci când condițiile sunt propice, persoana se dezvoltă, evoluează și caută să-și dezvăluie potențialul. Psihoterapia Centrată pe Persoană ajută oamenii să-și (re)găsească acest drum în desfășurare către și să încurajeze tendința persoanei de a se actualiza. Totuși, în ciuda validității dovedite științific, epistemele (propozițiile) lui Rogers întotdeauna au avut și o tușă neplăcută, de „prea mult progres” pentru mine. Într-un fel, erau prea „SUA-americane” (capitaliste?), optimiste și moderniste. În fond, cine spune că tendința la actualizare trebuie să se miște întotdeauna înainte – să devii mai bun, mai deștept, mai lucid, dinamic și entuziast?
În ale sale „Întâlniri cu E.M. Cioran”, Thomas Stölzel scrie: „Un impact al presupusului pesimist Cioran a fost că el a ținut în viață mulți suicidari care, inspirați de textele lui, l-au contactat prin scrisori sau în persoană.”
De ce s-a întâmplat acest lucru? Este posibil ca un punct cheie să fie faptul că tendința la actualizare are nevoie să fie lipsită de dinamism în sensul de: „Mișcarea, știm, este o erezie”? Este, cumva, o chestiune de nemișcare (dar nu renunțare) și practicarea confruntării cu aici și acum (de asemenea ca politică de practică participativă)? Este despre a șovăi ca un copil (sau un „nebun”) și a nu merge mai departe ca un om înțelept?
A nu dizolva incongruențele cu limbaj, ci a te cufunda în ele fără cuvinte? A prețui deșertăciunea din prezent în locul viitoarelor oaze?
Această lucrare examinează tendința la actualizare din teoria centrată pe persoană în lumina scrierilor lui Cioran, începând cu 1949. Face posibilă o întâlnire necunoscută între Rogers și Cioran și încearcă să arate că presupusul pesimism al lui Cioran este mult mai aproape de gândirea și acțiunea organismică – și deci, mai aproape de ființa umană însăși- decât ar fi putut fi considerat posibil- poate chiar îmbogățind-o. Cu toate acestea, o asemenea întâlnire este posibilă doar în forma stilistică proprie lui Cioran- eretică: este o contribuție eretică dar una, potențial capabilă de a dezvălui spații de libertate, dincolo de noțiunea hegemonică de „progres”.
DR. CHRISTOPH SOLSTREIF-PIRKER a studiat muzica, arhitectura și filosofia și deține un doctorat în arta contemporană și cercetarea artistică.

Este Profesor de Educație Estetică la University College of Teacher Education Styria, artist vizual și psihoterapeut centrat pe persoană (APG.IPS Viena).

Pentru mai multe detalii despre lucrările sale, puteți consulta link-ul: https://solstreif.at/Publications

***

Terapeutica filosofică a lui Emil Cioran
Dr. Horia Vicențiu Pătrașcu (Universitatea de Științe și Tehnologie Politehnica din București)

M-am bucurat foarte mult când am primit de la doamna Georgeta Niculescu, președinte al Asociației Române de Psihoterapie Centrată pe Persoană, invitația de a participa la o conferință internațională despre Emil Cioran. În plus, congresul actual oferă minunata ocazie – de o raritate care o face cu atât mai prețioasă – de a readuce împreună psihologia și filosofia care, din păcate, s-au despărțit prea mult de la un moment dat, în ciuda unor rădăcini și, îndrăznesc să spun, unei seve comune. Salut această inițiativă cu tot entuziasmul și sunt convins că acest congres va fi o întâlnire de neuitat, o premieră absolută, începutul unei istorii și baza unei tradiții.
Cioran nu doar a cochetat cu psihologia (teza de licență – dedicată intuiționismului bergsonian, tema aleasă pentru un doctorat niciodată susținut), dar cărțile lui – atât din România, cât și din Franța – conțin numeroase clasificări și nuanțări ale emoțiilor, sentimentelor, atitudinilor de viață conturate nu doar într-un orizont pur teoretic, ci, dimpotrivă, într-unul în care dimensiunea practică, aplicată, experiențială, existențială – este deosebit de marcată.
Unele dintre acestea le-am discutat în propria mea carte, „Terapia prin Cioran. Forța gândirii negative”, apărută la Editura Trei în 2014. De altfel, atitudinea pur teoretică este puternic contestată de tânărul Cioran, acesta propunând în locul ei o atitudine vitală, trăită, experiențială. De altfel, Cioran propune explicit o modalitate de a depăși o criză depresivă prin așa numita „metodă agonică”– ceea ce înseamnă împingerea la extrem a ideilor negative, trăirea lor paroxistică până la epuizarea forței lor lăuntrice sau până la transfigurarea ei, până la schimbarea vectorului negativ într-unul pozitiv. Această idee, literalmente terapeutică, este cea pe care Cioran însuși a considerat-o una dintre cele mai mari contribuții ale sale, ea ne amintește de efectele terapeutice ale augmentării paroxistice a ideilor fobice, propuse de Victor Frankl în logoterapia sa.
În cărțile franceze ale gânditorului român se conturează o întreagă terapeutică a regresiunii, a sondării câmpului de posibilitate a existenței proprii, dar și a ideilor cărora le cădem pradă printr-o deconstruire (des-compunere) a lor. Astfel chiar obsesia sinuciderii este revalorizată terapeutic de Cioran prin interpretarea sinuciderii ca o posibilitate a libertății ultime pe care o avem și, astfel, ca o radicală schimbare a perspectivei din orizontul facticității înspre sentimentul unei autodeterminări, care oricât de iluzorie ar fi, se dovedește a fi cât se poate de funcțională, un fel de „ca și cum” cu efecte reale. Conștientizând că mă pot sinucide oricând e ca și cum propria mea viață ar fi una aleasă de mine în fiecare clipă. Continuarea vieții proprii pe fondul acestei ultime posibilități de a o încheia îmi poate da sentimentul libertății absolute, cu condiția ca, evident, împlinirea acestei posibilități să rămână doar o „idee” regulativă, a „rațiunii pure”, nicidecum una care să se obiectiveze.
Scepticismul însuși are virtuți terapeutice întrucât elimină riscul intoleranței, al fanatismului, al agresivității și totalitarismului, deschizându-ne spre o înțelegere a vieții într-un orizont al poeziei și al contemplării aparențelor pentru ele însele. De asemenea, extazul –
este una dintre temele preferate de Emil Cioran pentru virtuțile sale gnoseologice căci, nu-i așa?, orice cunoaștere și înțelegere de sine presupune o prealabilă ieșire din sine însuși.
Aș aminti, în încheiere, contribuțiile unor cercetători precum Marius Dobre sau Valentin Protopopescu care sondează, printre altele, și proximitatea dintre filosofie și psihoterapie, în opera lui Emil Cioran.
Iată deci doar câteva din ideile asupra cărora aș vrea să mă focalizez în prezentarea pe care o voi face în cadrul acestui extraordinar prilej constituit de congresul dedicat terapeuticii lui Cioran.

HORIA VICENȚIU PĂTRAȘCU este filosof și scriitor. Predă la Universitatea Națională de Științe și Tehnologie Politehnica București cursuri de filosofie, filosofia culturii, filosofia științei și tehnologiei, etică și deontologie profesională. Este doctor în filosofie al Universității Al. I. Cuza din Iași, a urmat un postdoctorat la aceeași universitate cu tema de cercetare „Viața afectivă și experiența metafizică”.
A publicat următoarele volume: Sine retractatione (Junimea, 2000), Despre urât și alți demoni. Reflecții și exclamații (Editura Fundației Universitare Axis, 2005), Sentimentul metafizic al tristeții (Editura Trei, 2011), Terapia prin Cioran. Forța gândirii negative (Editura Trei, 2014), Pustiul binelui. Eseuri filosofice (Editura Eikon, 2017), Idealul valah. Sondări în psihologia abisală a poporului român (Editura Ideea Europeană, 2017), Ieșirea din indiviziune. Povestiri filosofico-fantastice (Editura Eikon, 2020), Antiregele și alte povestiri filosofico-fantastice (Contemplatio, 2022), Tratat de filozofia emoției. Despre libertate, iubire, fericire, Editura Humanitas, 2024.
Editor al volumului Gânditori români în cultura universală (Editura Universității Al. I. Cuza, 2021), coeditor al volumului Noi perspective asupra operei lui Ștefan Zeletin (Junimea, 2014) și al volumului Gândind asupra estului Europei (Editura Universității Ștefan cel Mare din Suceava, 2024). A fost redactor la revista „Cultura”. Scrie articole în presa culturală și în jurnalele științifice din țară și din străinătate.

***

Cioran și budismul zen – în căutarea unei terapeutici

Lector univ. dr. Arthur Suciu (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava)

Lecturile lui Cioran din literatura budistă reprezintă o constantă încă din tinerețe, alături de mistici și sfinți, dar textele sale elaborate referitoare la budism țin de epoca maturității. După o viață orientată către „trăire” sau experiență existențială „pe culmile disperării”, Cioran se orientează, după 50 de ani, către contemplația și meditația asupra vidului ca elemente componente ale unei terapeutici, pe care încearcă s-o edifice.
Din acest motiv, sursele budiste sunt tot mai prezente în cărțile sale. Prezentarea mea se va concentra asupra a două importante eseuri din Demiurgul cel rău (1969): „Paleontologie” și „Neizbăvitul”, în care meditația asupra cărnii și, de asemenea, asupra vidului are în mod vădit o abordare budistă.
Cuvinte-cheie: budismul zen, vid, terapeutică, existențialism, trăirism

ARTHUR SUCIU este scriitor, lector univ. dr. la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. A urmat studii de filosofie la Iași și apoi un doctorat în științele comunicării la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București (2013). Studiile sale au în centru problematica discursului: Discursul autonom (2013), Drumul către viața privată (2009, 2020), Pierdut între medii (2020), Simulacru și război (2024).
Arthur Suciu este și autor de fragmente existențiale, poezii și autoficțiuni. A debutat cu volumul de fragmente Contribuții la apocalipsă (2008), urmat de Fericirea în vid (2012) și Cel care așteaptă (2021). Volumul Fragmente, publicat în 2024, cuprinde, pe lângă o selecție de fragmente din cărțile deja publicate, și o parte de texte inedite. În 2023, a publicat la Editura Tracus Arte volumul de poezii O nouă pantă. În 2016, a publicat romanul În gaură, care a primit premiul de debut al revistei „Convorbiri literare”.

***

„Cioran și psihanaliza”

Marius Dobre (Institutul de Filosofie și Psihologie Constantin Rădulescu Motru, Academia Română)

Conferința Cioran și psihanaliza trasează două atitudini ale filosofului Emil Cioran față de psihanaliză (subliniind și calitatea acestuia de filosof eseistic, adică un filosof ce se situează în registru stilistic, dar și calitatea acestuia de filosof extrem de informat pentru vremea lui): o atitudine ostilă, desconsiderând unele dintre soluțiile terapeutice ale psihanalizei sau pe cei implicați în acest fenomen, și o atitudine oarecum favorabilă față de Freud, în calitate de întemeietor al domeniului, asociindu-l cu întemeietorii de religii, acesta fiind de fapt singurul său merit, întrucât adevărurile propuse de el putând fi realmente niște invenții.

MARIUS DOBRE este cercetător la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române. Cărți publicate: Însemnări filosofice (Editura Ars Docendi, 2006), O teorie logică asupra autorității (Editura Academiei Române, 2006), Ghid pentru rezolvarea testelor de verificare a raționamentului logic (în colaborare, inm-lex.ro, 2010), Filosofia lui Mircea Vulcănescu (în colaborare, Editura Paralela 45, 2011), Les certitudes d’un sceptique – Emil Cioran (Editura Junimea, 2013), Studii și eseuri despre Cioran (Editura Junimea, 2013), Logică și gândire critică (Editura Trei, 2015), Discurs publicitar, retorică, logică (Editura Trei, 2017).

***

Dincolo de pesimismul lui Cioran

Leonid Dragomir

Pentru unii dintre cititorii săi, între care mă număr, efectul pesimismului lui Cioran este unul mai degrabă reconfortant, nicidecum deprimant. Se întâmplă astfel, consider, datorită faptului că dragostea sa de viață, mărturisită unor prieteni ca pe un secret, este mai puternică decât judecățile negative la adresa ei. Acestea par a fi menite să demonstreze că viața rezistă spulberării iluziilor noastre prin care ne îndepărtăm de ea și adesea o distrugem. Demascarea acestora, practicată cu umor, câteodată negru, și autoironie conduce la regăsirea firescului și bucuriei de a trăi prin acceptarea lucidă a slăbiciunilor noastre și ale celorlalți. Lectura lui Cioran ne scoate din izolarea în care ne-a adus individualismul modern.
Pe de altă parte, efectul tonifiant nu este, cred eu, fără legătură cu resemnarea tragică, despre care s-a discutat în textele consacrate tragediei antice grecești. Prin ea, neliniștile, angoasele și eșecurile noastre sunt transfigurate, dobândind o anvergură metafizică. Fiecare aforism al lui Cioran ne plasează în centrul lumii ca întreg, acolo unde viața merită trăită chiar și când pare să nu aibă sens.

LEONID DRAGOMIR s-a născut în 1967 la Pitești. A absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din Iași (1991) și Facultatea de Filosofie din București (1997).

În 2003, a obținut titlul de doctor în filosofie cu o teză intitulată: „Nietzsche și Freud. Un eseu asupra ideii de inconștient”, sub conducerea prof. Ion Ianoși.

A publicat mai multe cărți pe teme de filosofie și câteva cărți de convorbiri cu personalități precum: Vasile Dem. Zamfirescu, Mihai Șora, Mircea Flonta.

***

„Foloasele pesimismului” – O genealogie a pesimismului constructiv de la Nietzsche la Cioran”

Mario Barangea (cercetător independent)

Beneficiile pesimismului? Cum se poate vorbi despre beneficii atunci când subiectul este pesimismul – această credință bazată pe inevitabilitatea răului?
Dacă am investiga atent și onest genealogia subiectului, ne-am afla în fața unei descoperiri surprinzătoare: pesimismul și luciditatea au mai multe elemente în comun decât ne-am aștepta. Știm că luciditatea e o trăsătură preferabilă, că e o chiar o virtute. Alăturarea cu pesimismul vine însă firesc, dacă ne vom gândi la acesta dintr-o perspectivă mai puțin superficială. Corelația dintre cele două fenomene ale vieții interioare sugerează o maturizare completă a persoanei, completitudinea fiind asigurată de o privire constructiv lărgită asupra lumii.
O privire care să cuprindă și răul, ceva foarte asemănător unei precauții sistematice. O privire definibilă și încapsulată într-un cuvânt ce ar putea să pară pretențios: înțelepciune – sursa oricărei reziliențe.
În intervenția mea, o să consider o arheologie a pesimismului, pornind de la Friedrich Nietzsche și oprindu-mă la Emil Cioran. Perioada mai din urmă a modernității, așadar, cu care antecesorii noștri imediați au fost contemporani și în care noi înșine suntem prezenți.

MARIO BARANGEA: Absolvent de filosofie la București, cu preocupări diverse pe o arie limitată (filosofie antică și continentală, imaginar, studii religioase). Interesul pentru conexiuni și interdisciplinaritate vine din dorința de a înțelege structura binomului axial subiect-obiect. E limpede că nu mă pot dezbăra de teorie și nici nu aspir la asta. Ceea ce nu înseamnă că nu există o consistentă parte pragmatică a vieții mele.
Preocuparea mea principală este consilierea filosofică, pe care o practic de mai bine de zece ani. Adaug la aceasta multitudinea cursurilor introductive, de formare sau de specialitate pe teme de istoria culturii europene. Cursuri pe care le susțin în principal la Fundația Calea Victoriei din București sau în alte locuri unde sunt invitat.

***

Encounter Group

Georgeta Niculescu, Florentina Palada PhD, Mihaela Teodorescu

Generalități despre Encounter Group: Este în mod tipic un grup nestructurat în care participanții caută să își extindă capacitatea de răspuns și expresivitatea emoțională prin verbalizarea liberă. În mod caracteristic nu se bazează pe un program.
Propunerea este ca participanții să se întâlnească efectiv, în cel mai profund sens al cuvântului, într-un mod spontan. Pentru a realiza întâlnirea, facilitatorul trebuie să facă posibilă dezvoltarea procesului de grup. Se presupune că facilitatorul nu va orienta sau determina procesul de grup, ci doar va contribui prin atitudini de facilitare a experiențierii si interacțiunii.
Carl Rogers, care a creat acest model, definește Encounter Group-ul ca pe o metodă care urmărește creșterea personală și dezvoltarea relațiilor interpersonale printr-un proces experiențial. Participanții pot experimenta sentimentul de încredere și prezență umană în relațiile create în cadrul grupului, au posibilitatea de a-i cunoaște mai bine pe ceilalți membri ai grupului, ceea ce îmbunătățește relațiile în interiorul și în exteriorul grupului.
Prin propunerea acestui scurt Encounter Group tematic încercăm să oferim o experiență de împărtășire a ideilor, a experiențelor emoționale și de facilitare a interacțiunilor dintre participanți la sfârșitul unei zile intense de lucru.

NICULESCU GEORGETA este Psihoterapeut formator în Psihoterapie Centrată pe Persoană, Psiholog clinician principal, certificată de Institutul de Focusing de la New York în calitate de coordonatori în Focusing, Focusing Professional, Trainers și Psihoterapeuți Orientați pe Focalizare, membru fondator și președinte al Asociației Române de Psihoterapie Centrată pe Persoană, membru CPR, FRP, PCE-Europe, WAPCEPC și al Focusing Institute New York. A fost formată în Psihoterapie Centrată pe Persoană și Focusing de către OEGWG Viena, Austria.
Lucrează de peste 25 de ani în domeniul psihologiei și psihoterapiei, individul, cu grupuri, cu copii, adulți și familii cu diferite nevoi psihologice și sufletești, în situații complexe clinice și de viață; de 18 ani ca formator. Este implicată în activități de promovare a Psihoterapiei Centrate pe Persoană și Focusingului, organizare de evenimente, traducere a literaturii de specialitate, susținere de lucrări, workshopuri pe diverse teme și grupuri Encounter. Interesată de existența umană de la naștere la moarte, psihoterapia centrată pe persoană, focusing, encounter grup, interviul motivațional, filozofia, fotografia, filmul și literatura.

FLORENTINA PALADA, PhD, este Psiholog clinician principal, Psihoterapeut formator în Psihoterapie Centrată pe Persoană, Supervizor, Doctor în Medicină, coordonator pentru România de formare în Focusing, membru fondator al Asociației Române de Psihoterapie Centrată pe Persoană, membru CPR, FRP, PCE-Europe, WAPCEPC și al Focusing Institute new York. A fost formată în Psihoterapie Centrată pe Persoană și Focusing de către OEGWG Viena, Austria.
Lucrează de peste 25 de ani în domeniul psihologiei și psihoterapiei, individual, cu grupuri, familii și cupluri, iar de 18 ani ca formator. Este implicată în activități de promovare a Psihoterapiei Centrate pe Persoană și Focusingului, organizare de evenimente, traducere a literaturii de specialitate, susținere de lucrări, workshopuri și grupuri Encounter.
Interesată de tot ce înseamnă frumos, în natură, parenting, interacțiunile umane și procesul de înaintarea în vârstă și în viață.

MIHAELA TEODORESCU: Am obținut dreptul de liberă practică în Psihoterapia Centrată pe Persoană în urmă cu mai bine de 10 ani. Activitatea mea din acest răstimp a constat în terapie individuală cu clienți adulți și adolescenți, precum și în voluntariat la diverse asociații umanitare. Din 2015 însoțesc cu răbdare, curiozitate și încredere tinerii dintr-un centru de plasament pe drumul lor de creștere și autocunoaștere.
Am participat la numeroase Grupuri Encounter organizate de ARPCP sau de asociații internaționale. De câțiva ani contribui la organizarea și facilitarea acestui tip de întâlniri inițiate de ARPCP, un proces de explorare neîngrădită, facilitată de apropierea umană, de siguranța și sprijinul oferite de grup. Lucrul în grupul encounter îmi îmbogățește și îmi completează experiența personală și profesională cu fiecare participare la evenimentele de acest gen.