Evocarea luminii lui Christ cel Etern de către ”cele trei Marii”
”Vă voi spune o poveste… Încă o poveste adevărată… chiar dacă aceasta pare mai degrabă o fabulă, chiar dacă nu există niciun istoric sau cercetător care să-i ateste veridicitatea. O să v-o povestesc nu pentru frumuseţea sau dulceaţa amintirii, ci pentru promisiunea devenirii.
Întâmplarea s-a petrecut cu aproape două mii de ani în urmă, ecourile sale răsunând pe nisipul unui ţărm al Mediteranei încă sălbatic la vremea aceea, nu foarte departe de orașul Nemausus.
Este imaginea născută din memoria a trei femei care se regăsiră după ce s-au făcut părtașe la o călătorie sufletească incredibilă, cea mai anevoioasă dar și cea mai înduioșătoare și mai luminoasă din câte pot exista.
Aceea a lui Isus, a Învăţătorului Jeshua.
Aceste trei femei se chemau atunci Iacobea, Salomea și Myriam. Amintirea existenţei lor a traversat sute și mii de ani cu numele de „Cele Trei Marii”. Iacobea, Salomea, Myriam, trei destine împletite într-o singură amintire, aceea a celor Trei Marii…
Iată o mărturie în plus despre acești ani de plin Soare, care nu au încetat niciodată să mă locuiască: mărturia Suflului Christic.
Încă o mărturie, așa este… căci există astfel de momente, care și-au lăsat amprenta asupra omenirii, încât nimic nu le va putea epuiza vreodată bogăţia și intensitatea.
Regăsind urmele Mariei Iacobea, Mariei Salomea și, desigur, ale Mariei Magdalena în sudul Galiei, în primul secol al erei noastre, nu îmi imaginam nici pe departe cât de aproape de Christ aveau ele să mă aducă.
Această apropriere – un nivel de comuniune profundă – reprezintă fără îndoială particularitatea cărţii de faţă.
Primele trei și cele mai apropiate discipole ale lui Isus se eliberează, una după cealaltă, de amintirea lor cea mai profundă, mai iniţiatică și mai însemnată, în apropierea zilnică de Învăţător.
Relatând toate acestea cât mai fidel cu putinţă, intenţia mea a fost pur și simplu de a reconstitui Prezenţa lui Christ, așa cum s-a dezvăluit în fiecare zi discipolilor săi, în smerenia, naturaleţea și grandoarea sa.
Încă de la primele imagini pe care Registrele akashice le-au întipărit în mine, încă de la primele cuvinte auzite, am știut de îndată că trebuia să mă străduiesc să dezvălui fără ocolișuri impresia reală de Lumină a acestei Prezenţe și amprenta ei subtilă asupra Conștiinţei noastre colective.
Paginile acestei cărți (Testamentul celor 3 Marii) nu își propun în niciun caz să stârnească polemici. Ele există doar ca să vorbească sufletelor noastre pentru a le încuraja să se deschidă ceva mai mult. Pentru că – așa cum fiecare dintre noi poate să recunoască – sufletul este ceea ce lipsește cel mai mult din peisajul zilelor noastre.
Nu încape îndoială că inima, acest templu al fiinţei noastre, constituie miezul prezentului „Testament”, întrucât este sursa vindecării și spaţiul de reconciliere din noi. Este expresia Moștenirii pe care Christ-ul ne-a lăsat-o, și pe care amintirea a trei femei caută azi să o revigoreze.
Adevărul este că această amintire nu evocă imaginea lui Christ cel din trecut și nici a celui de mâine. Aici este vorba despre Christ cel de acum și dintotdeauna, despre Christ Cel Etern care vine să ne scuture, propunându-ne dintr-un singur elan tandreţea și lecţia sa de exigenţă.
Fie că suntem bărbaţi sau femei, cred că se regăsește câte puţin fiecare dintre noi în rătăcirile, în întrebările și în frumuseţea sufletească a Iacobeei și Salomeei… precum și o speranţă secretă de realizare a sinelui ca a Magdalenei. Pe parcursul relatării, greutăţile lor se dovedesc a fi asemănătoare cu ale noastre; ele ţin de eternitatea Vieţii care se caută pe sine în noi.
Niciodată înainte de „Testamentul celor Trei Marii” nu mi-a fost dat să abordez Învăţătura lui Christ într-o manieră atât de subtilă și de intimă.
Dacă bucuria pe care am resimţit-o încercând să retransmit mai departe această învăţătură s-ar comunica sufletelor care o vor descoperi, aș zice simplu… misiune îndeplinită!”
Daniel Meurois
Extras din carte
”Nu suporta nedreptatea iar atunci cuvintele mâniei luau locul celor pe care eram obişnuiţi să le auzim din gura sa.
Poate aţi înţeles asta mai repede decât mine… Motivul pentru care evoc acest lucru între noi este pentru că l-am trăit ca pe o revelaţie extraordinară.
Văzându-l pe Jeshua cum reacţiona la ceea ce i se părea a fi inadmisibil, am înţeles în ce măsură Iubirea putea să îmbrace diferite culori şi mai ales în ce măsură ea nu trebuia să servească în niciun caz drept vag pretext pentru o senină inacţiune.
Îmi amintesc în mod deosebit zorii unei dimineţi la Ierusalim. Jeshua tocmai ce ieşea din casa unui roman înstărit al cărui fiu era bolnav şi care spunea că se încrede în El. O mulţime numeroasă se adunase pe străduţă căci renumele său în ţară era deja foarte puternic. Zărindu-L, unii dintre cei adunaţi acolo au început să-l hulească.
– „De ce mergi deci să-i vindeci pe romani, Rabbi? Te numeri printre acei preoţi care fac comerţ cu ei?”
Tonul vocilor s-a ascuţit rapid iar unii dintre cei nemulţumiţi vrură să-i bareze trecerea pe străduţă astfel încât El să se justifice.
Jeshua a urcat atunci pe o treaptă care ducea la o fântână şi a luat cuvântul cu o voce tăioasă.
– „Oameni cu puţină inteligenţă! De când are suferinţa o ţară sau o culoare a ei? De când păsările câmpului invidiază vulturii? Sunteţi orbi cu inima? Să ştiţi că pentru cel Etern nu există nici vulturi nici păsări de câmp, există doar vieţi şi forme cărora Iubirea sa Ie-a distribuit locuri în lumea aceasta.
Minciunile şi adevărurile se întâlnesc în tot ce există, în egală măsură, dedesubt şi dincolo de toate frontierele. Aşa că vă spun, nu există mai mult întuneric în această casă decât în capătul acestei străzi.”
Vă invităm să audiați un extras audio din cartea ”Testamentul celor 3 Marii, trei femei, trei inițieri”, în lectura Radei Pantea, fondatoarea editurii Solisis.
Cartea a apărut la Editura Solisis, editură cu profil de cunoaștere de sine și spiritualitate, care a scos de-a lungul anilor cărți cu învățături foarte profunde pe teme precum: învățătura autentică a lui Christos, registrele akashice și karma umană, evoluția interioară prin alchimia mentală și emoțională, transmisiuni ale unor ființe cu un nivel de vibrație foarte ridicat, care sunt aproape de noi pentru a ne ajuta în propria noastră creștere spirituală, Trezirea Spirituală și Realizarea de Sine, corpurile subtile ale omului, împărtășiri despre drumul sufletelor după moarte, exerciții de purificare a chakrelor, predate de Iisus discipolilor lui, Shamballa, tărâmul ființelor realizate, experiența sufletelor nedorite care trăiesc avorturi, decese premature sau malformații, și multe alte teme foarte interesante.
Fondatoarea Editurii Solisis, a Şcolii Interioare Solisis, președinta Bibliotecii Pythagore (Pitagora) din Strasbourg, instituție ce a împlinit 104 de ani, o bibliotecă ce reunește 8000 de lucrări de filozofie și din toate curentele spirituale. Rada are o experiență extrem de bogată, vorbitoare a 7 limbi, a profesat în management de top și televiziune.