Now Reading
Mantre pentru pacea interioară

Mantre pentru pacea interioară

dana-burghel
mantre-pentru-pacea-interioară

O mantră este o formulă cu rol educativ, dar și magic. Dacă o rostim îndeajuns de mult și de des, ea va avea un efect benefic asupra noastră. O mantră are efect prin însăși puterea vibraţiei pe care o emană – așa cum este Om Mani Padme Hum – sau prin puterea pe care noi i-o atribuim, datorită credinţei fără urmă de îndoială, că ea lucrează pentru noi. Ne putem construi mantre oricând (în sanscrită înseamnă instrument de gândire) și pentru orice situaţie din viaţă, doar să credem cu adevărat în ele. Altfel, nu vor reprezenta decât niște sloganuri, care vor începe să sune, cât de curând, a limbaj de lemn.

Iată mai jos șapte mantre care, după mine, conţin adevăruri de netăgăduit și care pot să ne aducă pacea interioară:

1. Orice situaţie este trecătoare.

Nimic nu durează la infinit. Observăm acest adevăr în lucruri mici, de la frunzele care se usucă și cad, la zăpada care se topește la finele iernii. La fel de efemere sunt și lucrurile mari. Imperii întregi au dispărut de parcă n-ar fi existat niciodată și stele s-au stins… Totul este trecător! Știm asta la nivel mental, însă dacă vom conștientiza, cu adevărat, că durerea noastră nu este cu nimic mai specială decât tot ce se întâmplă în Univers, cu siguranţă ne-am mai liniști. Orice situaţie este trecătoare și, la fel, va trece și a ta!

Citește articolul integral în ediția de aprilie a revistei Psychologies sau abonează-te și primește lunar cadourile pregătite.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top