Sensul biografiei umane

Omul are o biografie¹ unică, nerepetabilă. Cu orice pas pe care îl face pe acest Pământ, ființa umană, conștientă de sine, lasă o „urmă”, scrie ceva unic în Univers. Chiar dacă ar fi să imit gesturile cuiva, felul în care eu le fac este unic. Eu modific lumea cu simpla mea prezența. Felul în care privesc un om, un peisaj creează o amprentă unică, chiar dacă eu nu o văd, percep. Felul în care vorbesc, în care gândesc și acționez lasă o urmă incofundabilă.

Rareori ne punem întrebarea legată de sensul mai profund al propriei vieți, al propriei biografii. Eu am o biografie unică? Care este sensul ei în țesătura Întregului? Există un astfel de sens? Aș putea să-l sesizez? Prin sens nu mă refer numai la scopuri, intenții, realizări, identifcări cu diverse imagini etc… Fiecare viață individuală contează, are un sens atât personal, cât și suprapersonal, fiecare poveste biografică este un fir în această minunată țesătură a Vieții Umane.

Vremurile pe care le trăim sunt de cotitură pentru Umanitate. Există în acest moment o direcție care ne invită să renunțăm la „povestea” noastră, ea nu este esențială, noi suntem deja perfecți, divini, trebuie doar să trăim fericirea, bucuria, să fim potențialul cu care am venit. Cealaltă direcție aduce viziunea unui om pe veci imperfect, care trebuie îmbunătățit, perfecționat prin tehnologie – vezi noua filosofie a Transhumanismului prin tehnologie (nu așa cum l-a descris A. Huxley). Văd aceste viziuni în polaritate și unidirecționale. Văd și cum mulți dintre noi îmbrățișează una sau alta dintre cele două concepții.

Ele pierd din vedere însă ceva esențial: omul are nevoie de timp ca să devină, să învețe, să crească, să evolueze. Ambele tendințe încearcă într-un fel să abolească timpul devenirii umane.

Or, biografia umană are nevoie de timp ca să se desfășoare, să se creeze, are nevoie de Trecut, Prezent și Viitor, are nevoie de calitatea lui Cronos și alui Kairos, are nevoie de expandare și contracție, de veghe și somn, de inspir și expir, de bătaia inimii, de RITM care se desfășoară pentru ființa umană în TIMP. Biografia omului are la bază ritmuri de dezvoltare. Universul este ritm. Ca să îmi înțeleg sensul biografiei mele am nevoie, printre altele, să înțeleg că trăiesc în ritmuri. Putem descoperi mai multe ritmuri în biografia umană. Cel mai cunoscut ritm de dezvoltare umană cu care lucrăm în Arta biografică© și Biography Work este cel de șapte ani. Fiecare septenal (ciclu de șapte ani) are rolul de a dezvolta o anumită latură a ființei umane.

Pentru început putem să privim biografia omului ca fiind tripartită:

1. Prima fază, 0-21 ani (primele 3 septenale) – dezvoltarea corpului fizic și a organelor noastre fizice.
2. Faza de mijloc, 21-42 ani (următoarele 3 septenale), privește dezvoltarea sufletului. Este o fază de expansiune, de experiențe în lume.
3. Faza ultimă este cea a dezvoltării spirituale a ființei umane. Forțele biologice încep să slăbească ceea ce creează premisele ca viața spirituală și conștiența să se dezvolte mai mult.

O succintă privire asupra septenalelor și trăsăturilor lor generale, având în vedere că evoluția individuală colorează aceste trăsături generale:

0-7 ani – Ființa umană își dezvoltă cel mai mult corpul fizic, lumea senzorială, relațiile cu cei din jur contribuie la dezvoltarea armonioasă sau nu, a întregii ființe fizice a omului. Experiența esențială este aceea că lumea este bună, bine întocmită.

7-14 ani – Forțele de viață care au ajutat la dezvoltarea corpului fizic sunt libere acum și creează permisele apariției din ce în ce mai mult a capacității reflexive care, împreună cu schimbarea dentiției, pregătesc ființa umană pentru școală. Sistemul ritmic, respiraţie-inimă se dezvoltă acum, iar existența și respectarea ritmurilor în viața copilului sunt cruciale. Acum punem bazele unor obiceiuri bune, arta și cultivarea venerației duc de asemenea la o viață afectivă vie și echilibrată. Trăirea esențială de care are nevoie ființa umană în această perioadă este lumea este frumoasă.

14-21 ani – Dezvoltarea vieții emoționale este preponderentă acum, se maturizează organele de reproducere, apare conflictul între trăirea idealurilor și impulsurile sexuale. Sufletul își caută echilibrul între libertate și necesitate. Trăirea de care avem nevoie ar fi Lumea este adevărată.

21-28 ani – Este o fază de cucerire a lumii. 21 de ani este un punct central în biografie, este momentul în care ființa Eului uman pătrunde în corpul fizic, vital și cel emoțional-sufletesc, începând să le transforme încet-încet. Este perioada experimentării, a învățării din consecințele faptelor noastre, dezvoltarea de abilități noi. Suntem conduși de sentimentele care se nasc la întâlnirea cu impresiile lumii exterioare. Este perioada tuturor posibilităților. Viitorul este al nostru.

28-35 ani – Ne căutăm direcția, drumul nostru personal. Forțele tinereții slăbesc, Eul uman are nevoie să devină mai puternic, începe să lucreze din interior, începe un proces de individualizare. Gândirea și simțirea au nevoie să fie armonizate.

35-42 ani – În jur de 35 ani este perioada în care ne simțim într-un punct de maximă ancorare în noi înșine. Putem trăi acum o criză biografică, un fel de moarte a ceea ce a fost până acum.  Ceea ce ne susținea în cadrul familiei, al grupului, poporului, religiei, grupului social nu ne mai susţine. Vechea identitate se dizolvă. Acest fenomen aduce libertate, dar și izolare, rezistență și teamă. Simțim impulsul unui nou început, ne căutăm conștienți misiunea.

42-49 ani – Forțele biologice din zona metabolică, reproductivă slăbesc producând dezordine în noi dacă nu găsim o cale de a folosi aceste forțe înspre dezvoltarea conștienței și a vieții spirituale. Apare un imperativ lăuntric de a contribui în lume.

49-56 ani – O perioadă care ajută la lărgirea viziunii, găsirea unui nou ritm de viață, în contextul în care sistemul ritmic plămâni-inimă slăbește. Interesul este acum mai mult direcționat spre lume și problemele ei. Inima ca organ de percepție simțitor se deschide spre tot ce ne înconjoară, trăim compasiune, vrem să ajutăm.

56-63 ani – Este o fază în care vitalitatea decade tot mai mult, făcând loc unei posibile faze de spiritualizare și conștientizare tot mai accentuate, dacă s-a avut grijă îndeajuns de forțele vitale în copilăria timpurie (de ex., intelectualizarea precoce și școala prea devreme pot duce la o sclerozare accelerată în ultima fază a vieții). Apar tendințe de criticism, uitarea, sentimentul de gol sufletesc.

63-70, 70-77, 77 ani – De acum încolo septenalele devin din ce în ce mai puțin clare și granițele dintre ele se topesc ușor. Ține acum mai mult de destinul și libertatea fiecaruia. Aceste trei cicluri de câte șapte ani pot aduce în prim plan ceva din calitățile care au fost decisive pentru primii șapte ani din viață, de exemplu, uimirea, deschiderea către lume. În multe cazuri apare un interes pentru activități artistice, de exemplu.

¹Cuvântul biografie vine din greacă, via limba latină medievală: Bios-viață, graphia – urmă, amprentă, înregistrare, scriitură, descriere. Sensul cuvântului ar fi descrierea vieții, povestea vieții, cursul vieții.