Spiritualitatea – ca sarcină a vieții

Anul 2023 din punct de vedere numerologic are o semnificație deosebită, și anume se rezumă la cifra 7 care simbolizează: intuiția, introspecția, spiritualitatea, individualismul și perfecțiunea. Spiritualitatea, din perspectivă adleriană este ce-a de-a cincea sarcină a vieții și poate fi denumită în multiple feluri: existențială, căutarea sensului, metafizică, metapsihologică și ontologică.

Harold H. Mosak și Rudolf Dreikurs subliniază existența a cinci subsarcini existențiale. Prima implică relația omului cu Dumnezeu. Este vorba despre o decizie personală, de multe ori inconștientă, de a crede sau nu în Dumnezeu. În terapia Alcoolicilor Anonimi, un rol important ocupă ca individul să recunoască o Existență superioară și cum îl descrie pe Dumnezeu? Comunicarea se menține la nivel de rutină zilnică sau cunoaște anumite salturi? Cum traspun în realitatea socială convingerile mele religioase: sunt tolerant, înțelegător și binevoiotor cu aproapele meu sau dimpotrivă?

Subsarcina secundară implică considerațiile a ceea ce individul face legat de religie. O îmbrățișează, se identifică cu ea, fuge de ea, se ridică împotriva ei sau convertește pe alții? Îi este rușine de propria identitate și încearcă să o ascundă? Este acceptarea religiei o alăturare cu ceilalți în scop religios comun, rugăciuni comune sau activități comune? Sau este o credință personală? Este religia o cale prin care ne manifestăm sentimentul comunitar și interesul social? Implementează în viața de zi cu zi îndemnul: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți.”? Cum își definește individul scopurile religiei? Apropierea de Dumnezeu? În serviciul lui Dumnezeu? Transcedența sinelui, viața de după moarte? Sau lasă aceste definiții în slujba autorităților bisericești și se supune lor?

Cea de-a treia subsarcină existențială se referă la concepția individuală a locului omului în Univers și modificările psihologice la care conduce acest concept. Pentru Adler: „a fi om înseamnă să te simți inferior”. A patra subsarcină este parțial religioasă, parțial filosofică, parțial practică și prin aceasta oamenii se adresează lor însăși: imortalitatea. Apar o serie de întrebări legate de existența de după moarte, natura sufletului și persistența lui după moarte, salvarea sau damnarea eternă. Sub aspect practic, ne străduim să atingem imortalitatea prin realizări pozitive sau negative remarcabile, prin copii și prin imprimarea copiilor cu valorile și tradițiile noastre.

În cea de-a cincea subsarcină, întrebarea esențială implică sensul vieții. Care este semnificația vieții? Sunt și indivizi care găsesc sensul vieții în suferință sau prin suferință. Pentru creștini, sensul vieții poate fi găsit în suferințele lui Iisus, în crucificarea lui și în învierea lui. Aici, se includ sacrificiul de sine, sacrificiul, deprivarea sau penitența. În partea opusă, se situează susținătorii hedonismului, care găsesc sensul vieții în căutarea plăcerilor. Pentru alții, oportunitatea de a avea o contribuție socială dă semnificație vieții. Dragostea, pentru Adler, există ca o componentă a sentimentului comunitar, astfel este ridicată la rangul celei mai înalte valori a omenirii – sentimentul de comuniune socială. Se disting trei forme de dragoste: dragostea de Dumnezeu, dragostea față de alte ființe umane și dragostea de viață.

În concluzie, a te simți Acasă în Univers asigură „adevăratul sens al vieții” pentru „cetățenii universului”. A răspunde cu succes, solicitărilor din cea de-a cincea sarcină a vieții: spiritualitatea, reprezintă o cale prin care devenim versiunea noastră cea mai bună, ne permitem să fim autentici în acord cu forul nostru interior, adică arătăm cine suntem cu adevărat.