„Tu de ce te numești așa?”
„Eu sunt Monica, îmi pare bine! Tu? Cum te numești?”. „Cum te numești?” este de obicei prima întrebare pe care o punem atunci când facem cunoștință. Poate mai puțin în „Micul Prinț”, după cum ne atrage atenția Georges Colleuil, creatorul Onomasofiei, unde prima întrebare este „Ce iubești tu?”. Această, aparent banală întrebare, ne permite un prim contact, o primă introducere în interacțiunile umane. Doar că noi, occidentalii, ne oprim aici și trecem direct la subiect. Nu întrebăm aproape niciodată „De ce te numești așa?”.
În Africa, într-o cultură în care fiecare cuvânt are putere, numele copiilor nou-născuți nu sunt mai prejos. De obicei, copilul nu primește un nume la naștere, ci după șapte sau zece zile în cadrul unei ceremonii speciale. Această perioadă nu numai că permite mamei să se recupereze, dar lasă timp pentru ca nou-născutul să se hotărască să rămână în această lume. Un vechi proverb Yoruba ne amintește că un nume bun este mai prețios decât aurul și argintul. Abia la momentul la care copilul primește numele își va ocupa locul în lume.
Citeşte articolul integral în cadrul ediţiei de octombrie 2021 a Revistei PSYCHOLOGIES.
