Suflete rănite: impactul devastator al hărțuirii sexuale asupra studenților
Maria vine la cabinet cu obiectivul de a-și crește stima de sine și de a-și învinge anxietatea legată de examene, fiind în anul III de facultate. Se așază pe canapea, își aranjează pliurile de la rochia ei neagră, cu buline mici albe, îmi zâmbește cald, menține contactul vizual cu mine în timp ce-și aranjează acul prins în cocul perfect, cu o politețe rară, pare ușor încordată de noutatea de a începe procesul de terapie, dar dornică să ne cunoaștem.
După cinci luni de terapie, Maria devine mai încrezătoare și îmi povestește că iese mai des cu prietenii ei și s-a înscris la un curs de dans, o activitate uitată de ea, dar una dintre preferate. Mi-a arătat o mișcare nouă, iar eu am complimentat-o pentru cât de repede a învățat într-un timp scurt. Înainte de ultimul examen dat nu mai experimentase niciun atac de panică. Altă reușită.
După șase luni de terapie, cu doar în urmă cu câteva luni să-și dea lucrarea de licență, Maria vine la mine cu o întârziere de 30 de minute, cu o privire pierdută în gol, umerii căzuți, ochii tulburați, obrajii și pieptul ușor roșiatici, părul prins în grabă, îmbrăcată în blugi largi, un tricou și mai larg și bocanci. Mi-am dat seama că era în stare de șoc, pe modul de supraviețuire, mintea ei încercând să detecteze orice potențial pericol în jur. Își pierduse zâmbetul, își pierduse sufletul și bulinele mici și albe odată cu el. Avea pofta de viață zdrobită. Imaginea fetei joviale și drăgălașe pe care o cunoscusem se transformase într-o ruină. Nu mai avea chef să vadă pe nimeni, să se spele, să se aranjeze, nici măcar să-și tragă draperiile dimineața, pentru a lăsa lumina soarelui să pătrundă în casă. Era atât de confuză încât nu mai putea lua nicio decizie.
Maria avea o viață normală până când a fost abuzată sexual de profesorul care-i era și coordonator al licenței. Din păcate, povestea Mariei nu este un caz singular. Când mentorii deviază, sufletele rănite stagnează. Uneori, până la sfârșitul vieții.
Spargerea tăcerii: confruntarea hărțuirii sexuale în școli și universități
Încă ne mai surprinde numărul mare de cazuri de hărțuire sexuală în școli și universități? Încă ne surprinde faptul că din 2015 până în 2022 numărul cazurilor de violuri a crescut semnificativ la nivel național? Mișcarea #MeToo apărută în 2007 și lansată de Tarana Burke a avut ca intenție să dea o voce publică victimelor abuzurilor sexuale la nivel mondial și a luat amploare ulterior, însă în România s-a mers în continuare pe cultura tăcerii tacite. Până recent, odată cu evenimentele tragice de la SNSPA.
Încep acest articol prin a sublinia faptul că actul de hărțuire sexuală asupra victimei creează în mod direct și implicit o traumă victimei, urmată de sindromul post-traumatic, caracterizat prin: stare de alertă și hipervigilență pentru a detecta orice eventuale pericole, stări depresivo-anxioase, flashback-uri recurente – acele imagini intruzive legate de evenimentul tragic cu un impact emoțional puternic, evitări repetate ale unor locuri, persoane și situații care-i amintesc de evenimentul traumatic, coșmaruri, somn și alimentație dereglate, lipsă de motivație, absența speranței pentru viitor, stimă de sine foarte scăzută, sentimente de rușine și vinovăție.
În unele cazuri, victimele rămân la nivelul sindromului post-traumatic care se poate vindeca în timp, însă în alte cazuri victimele pot dezvolta o depresie majoră, de aceea recomand intervenție psihoterapeutică cât mai rapidă. De asemenea, recomand tuturor oamenilor care devin martori la agresiunea sexuală, sub o formă sau alta, să conștientizeze gravitatea extraordinar de mare a situației și să raporteze cazul imediat, să ofere ajutor victimei. Responsabilizare și maturizare nu înseamnă tăcere tacită, tăcerea tacită contribuie și ea, împreună cu fapta agresorului, la distrugerea viitorului acestor tineri aflați la început de drum.
Înfruntând monștrii invizibili: profilul psihologic al agresorului
Ca și profil clinic, agresorul sexual prezintă tendințe de personalitate narcisistă, o grandomanie extremă, acel sindrom în care ajungi să te simți Dumnezeu, iar parcursul lor academic și statutul înalt îi urcă pe un piedestal în fața studenților, aceștia văzându-i ca pe o somitate, ca pe un mentor semizeu de la care au multe lecții de reținut.
Din aceeași arie, ei au trăsături precum instabilitate emoțională, lipsă totală sau parțială a empatiei, apetența pentru statut, putere, strălucire, dificultăți de autoreglare emoțională, probleme cu controlul impulsului agresiv și sexual, prea multă sau prea puțină încredere în sine. În interiorul lor, simt un sentiment intens de neputință, iar asta explică faptul că ajung să manipuleze victimele pentru a căpăta o formă de control și de putere asupra lor. Din păcate, în felul ăsta simt că au și ei putere într-o arie din viața lor.
Este o diferență între agresorii sexuali care comit actul de hărțuire o singură dată, care se simt singuri, provin din medii familiale cu multiple experiențe dificile și au internalizat acele trăiri, fără să le comunice nimănui și cei care comit acte de hărțuire în mod repetat. Recidiva celor care fac asta în mod sistematic ne ajută să înțelegem mai bine legătura dintre trăsăturile de personalitate antisociale, un stil de viață instabil și ruminații frecvente pe teme cu devianță sexuală. Studiile de specialitate ne-au relevat faptul că acești indivizi sunt predispuși să răspundă la stres prin acte sau fantezii sexuale deviante. De asemenea, ei nu au încredere în ceilalți și un stil de atașament nesecurizant, rezultat în urma eșecului unei familii în a dărui iubire și îngrijire acestora în copilărie. Un istoric de violență interpersonală și multiplii parteneri sexuali prezic caracteristicile unui autocontrol scăzut, ei la rândul lor venind dintr-un mediu în care au experimentat violență și au fost expuși de mici la acte sexuale mai mult sau mai puțin deviante.
Cum îi putem identifica?
Majoritatea prădătorilor sexuali sunt bărbați. De regulă, agresorii sexuali caută victime mai tinere, pe care să le poată manipula ușor. Ei privesc actul sexual ca pe o formă de dominare, control. Le câștigă încrederea prin cadouri, anumite mesaje binevoitoare, se interesează de viața lor tocmai pentru a crea o legătură emoțională. Le induc sentimentul că nimeni nu le poate înțelege și ajuta așa cum pot doar ei să o facă. Încep prin a face anumite atingeri pe umăr, pe picioare sau pe mâini, ulterior angajându-se în atingeri nepotrivite pe coapse, în apropiere de organele genitale, pe sâni, fără să aibă acordul victimelor. Se pot apăra pe ei prin faptul că au făcut asta în ,,joacă”.
Mai mult decât atât, pot aduce critici și insulte repetate victimelor despre hainele pe care le poartă, cum vorbesc, chiar și aspecte personale din viața lor. Le determină să se simtă mai puțin bine în pielea lor, poate ,,nefeminine, nefrumoase, neatrăgătoare, nesuple”. Atunci când sunt confruntați, ei pot nega totul sau chiar pot induce vinovăție victimelor, ca și când ele i-au atras sexual pe ei. Gaslighting-ul este o altă formă de manipulare des utilizată de prădătorii sexuali, descrisă ca un abuz emoțional prin care prădătorul determină victima să-și pună sub semnul întrebării propria realitate, propria memorie asupra evenimentelor și chiar să se întrebe dacă nu cumva ele au o afecțiune psihică.
Ce caracteristici psihologice are o potențială victimă?
De cele mai multe ori, o potențială victimă poate fi o persoană cu un nucleu al personalității instabil, o stimă de sine fragilă, o tendință dependentă spre a primi validare din exterior. O persoană care împrumută identitate de la ceilalți pe care-i vede ca ,,superiori” și ajunge să-i idealizeze, o persoană cu schemă de deprivare emoțională din relația cu tatăl, un tată absent, un tată care a fost infidel soției sau și-a abandonat familia la un anumit nivel, un tată care și-a luat fiica în brațe rareori sau niciodată, nu i-a spus că o iubește și nu a știut să-i facă complimente din cauza traumelor emoționale din trecutul lui. Un tată critic sau hipercritic. Și a cărui fiică a tânjit mereu după mesajele primite de prietenele ei de la tații lor, de genul: „Te iubesc, scumpa mea. Chiar și atunci când greșești. Te iubesc, te susțin și te voi susține mereu.”
Ca profil clinic vorbim de tendințe dependente, depresive, evitante și histrionice de personalitate. În unele cazuri poate fi vorba despre tulburări de personalitate.
Cum să spui ,,Nu” cu demnitate: Ghid pentru refuzarea agresorilor fără repercusiuni
În primul rând, recomand ca victimele să-și ia măsuri de precauție și să nu iasă sub nicio formă cu agresorii în afara orelor de muncă sau în afara cursurilor și seminariilor. Este bine să mențină un climat strict profesional.
În al doilea rând, atunci când acești indivizi inițiază manipularea sau chiar invitația la un act sexual cu ei, un exemplu de răspuns politicos, în așa fel încât să-și protejeze integritatea și sănătatea fizică și psihică, dar și viitorul academic, este: ,,Domnule, vă respect și vă admir foarte tare. Sunteți inspirațional și un exemplu academic pentru mulți oameni, printre care și eu am învățat și încă am multe de învățat de la dumneavoastră. Poate am interpretat eu greșit, dar dacă aveți un interes față de mine dincolo de latura profesională, cu tot respectul cuvenit îmi doresc ca relația dintre noi să rămână strict profesională. Vă respect și vă admir prea mult pentru a proceda altfel.”.
În al treilea rând, este important ca mesajul să fie transmis ferm, făcând contact vizual pentru a sublinia fermitatea, fără acuzații sau jigniri care pot activa sentimente de furie și răzbunare, apelând la complimente sincere. Sub nicio formă în fața altor oameni din apropiere deoarece poate provoca sentimente de jenă și umilință.
Dincolo de cortina tăcerii: Cum ne protejăm tinerii?
În primul rând, este recomandat ca părinții să aibă o relație cât mai sinceră și apropiată cu copiii lor, chiar și la vârsta adultă. Să încerce să nu se axeze doar pe rezultatele academice și diploma de la final, ci să-și lărgească perspectiva, să aibă constant și planificat discuții în care să-și exprime activ curiozitatea față de viața lor de studenți. Mai mult decât atât, să-i încurajze verbal să ceară ajutorul în cazul în care vreodată cineva îi agresează prin cuvinte sau prin fapte și avansuri sexuale. Atunci când nu știm exact cum să le vorbim copiilor noștri deveniți adulți despre acest subiect sensibil, este o dovadă de curaj și maturitate să ne recunoaștem propria limită și să cerem, la rândul nostru, ajutorul unui specialist. Astfel, părinții pot face psihoterapie pentru a învăța cum să creeze acel climat fertil în care copilul să aibă încredere deplină și să deprindă reflexul de a comunica atunci când limitele spațiului intim îi sunt îngrădite de cei din exterior. Atât părinții, cât și copiii pot veni la terapie pentru a se familiariza cu psihoeducația sexuală.
De asemenea, în universități ar fi bine să se implementeze atât o linie telefonică unde victimele pot raporta eventuale hărțuiri în timp real și pot cere suport psihologic, dar și o testare psihiatrică și clinică a tuturor cadrelor didactice universitare cel puțin o dată la șase luni.
