Abordardare pedagogică și terapeutică în logopedie
Nefiind avizaţi, părinţii, cadrele didactice îi pot suspecta de rea voinţă, lene, etichetându-i adeseori negativ. În aceste situaţii nu le pot asigura un climat favorabil dezvoltării vorbirii, vor acţiona ca factori traumatizanţi şi vor contribui la apariţia şi fixarea unor elemente negative în sfera neuro-psihică a copilului, care vor complica tabloul şi vor accentua dezadaptarea acestora.
Sunt destul de multe cadre didactice şi părinţi care au o atitudine afectivă negativă faţă de copiii cu tulburări de limbaj, neţinând seama de faptul că ei nu sunt răspunzători de tulburarea pe care o au, că succesul şcolar este asigurat nu numai de sănătatea fizică şi dezvoltarea intelectuală, ci şi de o serie de alţi factori, printre care şi normalitatea limbajului şi echilibrul emoţional.
Planificare la intervenţie în terapia logopedică
Beneficiile colaborării sau cum contribuie colaborarea la succesul procesului de planificare.
Planificarea este un proces care permite cadrului didactic să introducă acele conţinuturi necesare progresului elevului în funcţie de nevoile care:
- au fost identificate pe bază de autoevaluare (internă);
- au fost identificate pe baza solicitărilor (externă)
Planificarea va ajuta logopedul să răspundă la următoarele întrebări:
În ce stadiu se afla copilul la ora actuală?
Ce schimbări trebuie să facem?
Cum vom realiza aceste schimbări în timp?
Cum vom şti dacă managementul schimbărilor este eficient?
Una din principalele merite ale planificării este acela că se creează oportunitatea ca elevul respectiv să devină direct responsabil de propria sa dezvoltare. Planificarea poate conduce la sentimentul proprietăţii şi finalităţii faţă de iniţiativele care pot fi administrate la nivelul copilului, sentiment resimţit de personalul şcolii, elevi şi părinţi.
Experienţa internaţională în domeniul introducerii şi implementării planificării măsurilor de ameliorarea şcolară a elevilor, a arătat că aceasta duce la următoarele rezultate:
Oferă o abordare completă şi coordonată a tuturor aspectelor planificării.
Permite profesorilor să controleze schimbarea într-o măsură mai mare.
Realizările profesorilor sunt recunoscute pe scară mai largă, astfel încât aceştia dobândesc încredere şi respect de sine şi devin din ce în ce mai motivaţi.
Calitatea dezvoltării profesionale creşte.
Parteneriatul dintre şcoli şi comunitate se întăreşte.
Ideea care stă la baza conceptului de colaborare este foarte simplă; oamenii sunt de obicei mai eficace, învaţă mai bine şi realizează mai multe atunci când lucrează în grup decât individual. Fiecare dintre noi are punctul său individual de vedere, abilităţile şi cunoştinţele sale bazate pe experienţa şi abilităţile personale.
Atunci când folosim aceste experienţe şi abilităţi într-un mod cooperant, devenim mai eficace.
Unii oameni „văd” o femeie tânără în timp ce alţii văd o femeie în vârstă. Ceea ce vedeţi dumneavoastră şi abilitatea de a putea vedea alternativ cele două imagini depinde în mare măsură de modelele pe care le aveţi deja stocate în memorie. Un alt factor interesant este acela că, dacă un individ percepe numai o singură imagine, de cele mai multe ori el este capabil să vadă şi cealaltă imagine după ce i-a arătat-o cineva care poate să o vadă; cea de-a doua persoană oferă de obicei îndrumări legate de felul cum poate fi percepută cealaltă imagine.
Schrage consideră că sarcinile de colaborare sunt sarcini care implică nevoia de a rezolva o problemă, de a crea sau descoperi ceva. Partea comună a tuturor proiectelor de colaborare constă în faptul că acea sarcină nu poate fi dusă la bun sfârşit decât prin muncă de echipă. Prin urmare, spre deosebire de cooperare, colaborarea impune dependenţă reciprocă şi angajament din partea tuturor celor implicaţi.
Evident că nu toate situaţiile cer colaborare, însă colaborarea poate aduce beneficii substanţiale în următoarele situaţii:
- Lucrul de unul singur nu rezolvă problemele.
- Există dorinţa de a nu lucra în plus sau de a nu depune eforturi inutile.
- Există o dorinţă comună de a îmbunătăţi serviciile şi procesele puse la dispoziţie.
În învăţământ, semnificaţia colaborării diferă în funcţie de perspectiva profesională a diverselor persoane. De exemplu, administratorii au tendinţa de a considera colaborarea ca o împărţire a responsabilităţilor de conducere, în timp ce profesorii văd colaborarea drept o metodă de a lucra împreună pentru a îmbunătăţi rezultatele educaţionale.
Diferenţele de ordin profesional, privind înţelegerea colaborării, au fost întotdeauna o barieră în calea unei adevărate conlucrări. De aceea, pentru a vă asigura ca aveţi parte de colaborare de succes (de ex. McLeod 1999) vă recomandăm să explicaţi tuturor celor implicaţi, de la bun început, rolurile, responsabilităţile şi aşteptările legate de colaborarea respectivă.
