Alexandra Stancu: Încrederea în sine este un echilibru delicat

Fără încredere, fiecare pas înainte poate părea un munte de netrecut, iar visurile noastre riscă să rămână doar în stadiul de dorințe neîmplinite. Pe de altă parte, prea multă încredere poate fi la fel de dăunătoare.

Psychologies: Ce te-a motivat să alegi această profesie și să lucrezi în mod direct cu oamenii?

Alexandra Stancu: În inima fiecărui om se află o poveste unică, iar eu, fiind o fire introvertită, am găsit întotdeauna o bucurie profundă în a asculta aceste povești. Ascultând atent, fără a judeca, am devenit pentru prietenii mei un punct de sprijin și înțelegere. Această calitate m-a definit și m-a condus, inevitabil, către descoperirea psihologiei în anii de liceu.

Fascinată de misterele psihicului uman și de ceea ce nu este evident la prima vedere, am început să explorez acest domeniu cu curiozitate. Deși nu eram pe deplin hotărâtă să transform această pasiune într-o carieră, sprijinul părinților mei a fost esențial în a mă ghida pe acest drum. Astfel, am ales să mă dedic psihologiei, descoperind treptat cât de profundă și transformatoare poate fi această profesie.

Ani mai târziu, dorința de a contribui și de a face parte dintr-o comunitate mi-a dat ideea de a fonda Inner Light Hub din Timișoara. Aici, pe lângă munca individuală cu clienții, am găsit un spațiu de colaborare și sprijin în rândul colegilor psihologi. Această comunitate nu este doar un loc de muncă, ci un sanctuar unde împărtășim cunoștințe, experiențe și ne sprijinim reciproc în misiunea noastră comună de a aduce lumină și înțelegere în viețile celor pe care îi întâlnim.

Psychologies: Din experiența ta, care consideri că este cea mai mare provocare pe care oamenii o întâmpină în dezvoltarea lor personală sau profesională?

Alexandra Stancu: În călătoria dezvoltării personale și profesionale, cred că cea mai mare provocare cu care ne confruntăm este încrederea în sine. Lipsa acesteia ne poate împiedica să ne mobilizăm resursele interioare necesare pentru a îndeplini ceea ce ne dorim. Fără încredere, fiecare pas înainte poate părea un munte de netrecut, iar visurile noastre riscă să rămână doar în stadiul de dorințe neîmplinite.

Pe de altă parte, prea multă încredere poate fi la fel de dăunătoare. Un exces de siguranță în forțele proprii ne poate orbi în fața greșelilor pe care le facem și ne poate îndepărta de adevărata creștere. De aceea, consider că supervizarea și intervizarea profesională sunt esențiale pe tot parcursul carierei de psihoterapeut. Prin aceste procese, ne putem calibra și îmbunătăți constant, având oportunitatea de a reflecta asupra propriilor practici și de a învăța din experiențele și perspectivele colegilor noștri.

Încrederea în sine este un echilibru delicat. Este necesar să avem suficientă încredere pentru a ne urma visurile și a ne asuma riscuri, dar și destulă modestie pentru a rămâne deschiși la învățare și auto-reflecție. În acest dans între încredere și autocunoaștere, descoperim adevărata noastră putere și capacitatea de a ne dezvolta continuu, atât pe plan personal, cât și profesional.

Psychologies: Cum te asiguri că rămâi obiectiv și imparțial atunci când lucrezi cu clienții tăi, având în vedere diversitatea problemelor cu care se confruntă?

Alexandra Stancu: Obiectivitatea și imparțialitatea în munca cu clienții este esențială pentru un terapeut, iar acestea pot fi realizate printr-o monitorizare constantă a contratransferului. În timpul ședințelor, practic un dans fin al atenției între a fi pe deplin prezentă cu clientul și a fi conștientă de ceea ce simt și gândesc în interiorul meu. Aceste reacții interioare sunt indicii prețioase pentru a măsura cât de obiectivă rămân.

Când simt emoții puternice, cum ar fi anxietatea, acestea pot fi semnale că ceva important se întâmplă în procesul terapeutic. Supervizarea devine atunci un instrument neprețuit, ajutându-mă să descifrez aceste sentimente și să înțeleg mai profund dinamica dintre mine și client. Prin supervizare, pot reflecta asupra reacțiilor mele și pot clarifica unde se termină experiențele mele și unde încep cele ale clientului.

Psychologies: Există vreo tehnică sau abordare pe care o consideri esențială în munca ta și care ți-a adus cele mai multe reușite?

Alexandra Stancu: În călătoria mea profesională, am descoperit că succesul în psihoterapie vine din aplicarea unei game variate de tehnici și abordări. În lucrul cu trauma e foarte importantă terapia corporală și tehnicile de conștientizare a senzațiilor din corp. În consilierea parentală mă ajută foarte mult tot ce știu prin intermediul Teoriei Atașamentului, în special cursurile din cadrul Cercului Siguranței. În terapia individuală și de cuplu lucrez mult cu emoțiile, atât cele profunde, cât și cele de suprafață, teorii întâlnite în Analiza Tranzacțională și Terapia Centrată pe Emoții. În plus, folosesc tehnici proiective învățate în Terapia Ericksoniană și lucrez și cu părți profunde din inconștient prin Sandplay.

Psychologies: Cum te ocupi de stresul sau de emoțiile negative care pot apărea în urma sesiunilor cu clienții?

Alexandra Stancu: Îmi monitorizez constant stările emoționale și, dacă observ că anumite gânduri sau emoții persistă, le discut în cadrul sesiunilor de supervizare sau în propria terapie personală. Aceste procese de reflecție mă ajută să mă mențin centrată și echilibrată.

Între sesiuni, folosesc diverse tehnici pentru a reveni în corpul meu și a mă detașa de poveștile clienților. Meditația îmi oferă un moment de liniște și claritate, yoga îmi reîncarcă energia și îmi aduce echilibru fizic și mental, iar plimbările în natură după ședințe mă ajută să mă reconectez cu mine însămi și cu mediul înconjurător.

Psychologies: Ce sfaturi ai pentru cineva care dorește să înceapă o carieră în domeniul tău?

Alexandra Stancu: Aș recomanda viitorilor terapeuți, în primul rând, să fie deschiși la o varietate de abordări terapeutice. Fiecare persoană este unică și nu există un plan de tratament universal valabil. Flexibilitatea și adaptabilitatea sunt foarte importante. Cu cât terapeutul are o paletă mai largă de tehnici și metode, cu atât vă va fi mai ușor să ajusteze planul terapeutic pentru a se potrivi nevoilor fiecărui client.

Un alt aspect absolut necesar pentru a deveni un terapeut competent este să parcurgă propria terapie personală. Înțelegerea propriului sine și lucrul personal îi vor ajuta pe viitorii terapeuți să fie mai empatici și mai eficienți în munca cu alții. De asemenea, supervizarea de calitate este indispensabilă. Recomand să nu ezite să meargă în supervizare ori de câte ori va fi nevoie, în orice etapă a carierei. Aceasta nu doar că oferă perspective noi și soluții pentru provocările întâlnite, dar ajută în menținerea unei practici profesionale etice și eficiente.

Psychologies: Ce resurse (cărți, cursuri, seminarii) recomanzi celor care doresc să se dezvolte în domeniul terapiei, coaching-ului, consultanței sau training-ului?

Alexandra Stancu: Recomand cu căldură cursurile de terapie corporală susținute de Jamie McDowell, care au loc bianual în România, la Timișoara, în cadrul Inner Light Hub, și în București. De asemenea, cursurile pentru formatori și părinți din cadrul Cercului Siguranței oferă o înțelegere clară și utilă a nevoilor de atașament.

Cursurile de Analiză Tranzacțională din România sunt excepționale, iar Karina Heiligers, psihoterapeută și formatoare, este o resursă valoroasă pentru oricine dorește să aprofundeze această abordare.

Printre cărțile care au avut un impact profund asupra muncii mele se numără:

• „Corpul nu uită niciodată” de Dr. Bassel Van Der Kolk, care explorează legătura profundă dintre minte și corp în procesul de vindecare a traumei.
• „Ce spui după Bună ziua?” de Eric Berne, care oferă perspective valoroase asupra comunicării și interacțiunilor umane.
• „Healing the Fragmented Selves of Trauma Survivors” de Janina Fisher, care oferă tehnici esențiale pentru lucrul cu supraviețuitorii traumei.
• „Dezvoltarea terapeutului” de Louis Cozolino, care subliniază importanța creșterii personale și profesionale continue, precum și aspect legate de contratransfer.
• „Cum să crești un copil sigur de sine” de Kent Hoffman, Glen Cooper și Bert Powell, care oferă strategii practice pentru dezvoltarea armonioasă a atașamentului sigur la copii.

Nu pot să nu menționez și lucrările fundamentale ale unor autori precum Carl Gustav Jung, Irvin Yalom și Sue Johnson, ale căror perspective și teorii au modelat profund practica terapeutică.

Psychologies: Cum te asiguri că te dezvolți continuu ca profesionist și rămâi la curent cu cele mai recente tehnici și metode din domeniul tău?

Alexandra Stancu: Continui să fac parte din mai multe comunități de psihologi, unde sunt la curent cu noi cursuri care au loc, particip anual la conferințe din domeniu și citesc articole din reviste de specialitate.

Psychologies: Ai avut vreodată un moment „aha!” sau o revelație în timpul muncii tale care ți-a schimbat perspectiva sau abordarea? Dacă da, ne poți povesti despre el?

Alexandra Stancu: De-a lungul carierei mele, am avut mai multe momente de „aha!” care mi-au schimbat perspectiva și abordarea în munca mea. Unul dintre aceste momente definitorii a fost când am devenit formator pentru Cercul Siguranței. Această experiență mi-a oferit o înțelegere profundă asupra modului în care multe dintre problemele adulților își au rădăcina în relațiile de atașament timpurii. Am realizat cât de esențial este să vindecăm aceste răni vechi de atașament pentru a facilita creșterea și dezvoltarea sănătoasă a individului.

Cel mai recent moment de „aha!” a avut loc în timpul unui curs de dans conștient Azul la care am participat. În acea experiență vibrantă și revelatoare, am înțeles cât de mult ne poate ghida corpul spre ceea ce este încă dureros în psihic. Am realizat că terapia corporală poate fi extrem de utilă, permițând accesarea și vindecarea unor amintiri și răni doar dacă oferim corpului spațiul necesar pentru a se simți liber și în siguranță.

Dansul conștient mi-a oferit acest spațiu de libertate și siguranță, revelând puterea incredibilă a corpului de a ne ghida în procesul de vindecare. Am înțeles că, uneori, cuvintele nu sunt suficiente și că mișcarea și exprimarea corporală pot deschide porți către părți profunde ale ființei noastre, care altfel ar rămâne inaccesibile.

Psychologies: Care este cea mai mare recompensă pe care o primești în urma muncii tale cu clienții?

Alexandra Stancu: Cea mai mare recompensă pe care o primesc din munca mea cu clienții este să asist la progresul lor de-a lungul timpului. Nimic nu mă bucură mai mult decât să fiu contactată de clienți vechi, care îmi împărtășesc realizările lor sau care revin în terapie pentru a-și atinge noi obiective. Aceasta este o confirmare că relația terapeutică a fost solidă și că am reușit să construim împreună un spațiu de încredere și siguranță.

Psychologies: Cum abordezi rezistența sau scepticismul unui client în procesul de coaching sau terapie?

Alexandra Stancu: Lucrând într-un cabinet privat, majoritatea clienților mei vin de bunăvoie, însă există și ocazii rare în care întâlnesc scepticism. În astfel de situații, aleg să respect ritmul fiecărui client. Îmi propun să folosim timpul pe care îl avem împreună în mod benefic, stabilind obiective realiste și relevante pentru nevoile lor.

Dacă simt că terapia tradițională nu este potrivită pentru un client, îi îndrum către alte forme de dezvoltare personală, cum ar fi terapia prin sunet, yoga sau meditația. Cred cu tărie că fiecare persoană trebuie să găsească metoda de vindecare și creștere care i se potrivește cel mai bine.

Pentru mine, terapia nu este despre a forța pe cineva să urmeze un anumit drum, ci despre a sprijini fiecare individ să își descopere propria cale spre vindecare și dezvoltare.

Psychologies: Unde vezi viitorul domeniului tău, având în vedere evoluția tehnologiei și schimbările din societate?

Alexandra Stancu: În viitor, cred că terapia față în față va continua să existe, chiar dacă va fi completată de opțiuni online și de intervențiile oferite de inteligența artificială prin diverse aplicații. Relația dintre terapeut și client este fundamentală în procesul terapeutic, având un potențial unic de a crea un spațiu sigur pentru vindecarea rănilor provenite din alte tipuri de relații.

Deși tehnologia va aduce schimbări semnificative și va oferi noi modalități de a accesa sprijin terapeutic, consider că inteligența artificială nu poate înlocui complet toate elementele subtile și nuanțele unei relații umane. Empatia, conexiunea emoțională și intuiția se nasc din interacțiunile umane directe și nu pot fi replicate pe deplin de tehnologie.