All you need is love?
Multă vreme, percepția oamenilor legat de nevoile afective a fost una negativă, de desconsiderare, fiind adesea considerate o slăbiciune, o boală sau o prostie, ceva lipsit de relevanță sau utilitate.
Până în prima jumătate a secolului al XX-lea, mulți psihologi au crezut că manifestarea afecțiunii față de copii era doar un gest sentimental care nu servește niciunui scop concret: „Când ești tentat să-ți mângâi copilul, amintește-ți că dragostea de mamă este un instrument periculos” (John B. Watson, curentul behaviorist).
Psihologul american Harry Frederick Harlow (Universitatea din Wisconsin), la sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960, printr-o serie de experimente controversate, a reușit să demonstreze importanța atașamentelor timpurii, a afecțiunii și a legăturilor emoționale pentru o dezvoltare sănătoasă și armonioasă a copilului, implicit importanța dragostei mamei sau a persoanelor care îngrijesc copilul pentru dezvoltarea sănătoasă a acestuia.
Publicate încă din 1957 în raportul lui John Bowlby, într-un studiu sponsorizat de Organizația Mondială a Sănătății, New York, concluziile specialistului după un prim experiment în care a deprivat de prezența mamelor lor un grup de pui de maimuțe rhesus, au stârnit multe dezbateri, așa că Harlow a continuat să studieze prin crearea și introducerea în experimentele sale a unor mame neînsuflețite de substituție făcute din fire și, respectiv, pânză. Pentru a face acest lucru, a separat puii de maimuțe rhesus de mamele lor la câteva ore după naștere și le-a lăsat să fie crescute de cele două „mame surogat”. Unul dintre surogate era făcut din sârmă cu o sticlă atașată pentru mâncare; celălalt era din pânză moale, dar nu avea mâncare. Harlow a observat că sugarii ar fi atrași de mamele neînsuflețite îmbrăcate, în ciuda faptului că mamele cu fir aveau hrană.
Citește continuarea articolului în ediția de octombrie 2022 a revistei Psychologies sau abonează-te și primește în dar cartea „Mă doare portofelul”, de Marie-Noëlle Maston.
