Arta ca terapie

Cu ani în urmă, în timp ce mă aflam la o repetiție pentru un spectacol, s-a născut în mine un gând: ce este dincolo de artă, așa cum o vedem noi manifestată în cadrul unei reprezentații? Care este misiunea artistului în această lume? Și am început să caut răspunsuri și să aprofundez această lume din spatele artei. Porneam atunci într-o călătorie de (re)cunoaștere, de (re)descoperire a Omului. Acolo m-a dus acel gând. Treptat, am aflat lucruri noi despre efectul terapeutic al artei și moduri în care ea poate fi pusă în slujba omului, într-un mod treaz și conștient.

În spațiile unde încă se mai păstrează ritualul sacru, artistul este, în multe cazuri, un foarte bun cunoscător al tainelor minții și sufletului, în unele cazuri chiar un inițiat sau un maestru. El știe că, prin ceea ce oferă lumii, poate vindeca sau poate îmbolnăvi. El știe că nu are dreptul să urce pe scenă dacă nu s-a curățit de impuritățile lui lumești, care i-ar putea schimba calitatea actului artistic și ar avea un efect nepotrivit asupra spectatorului. În cadrul manifestării artistice, artistul deschide cutia Pandorei și pătrunde în cele mai ascunse părți ale subconștientului. Gândiți-vă la sala de spectacol și la scenă. Spațiul scenic propriu-zis nu este un simplu spațiu fizic, în care se petrec diferite acțiuni. El este locul de întâlnire al spectatorului cu părți din sufletul lui, ascunse, uitate. Artistul îi poate oferi omului, care îl investește cu încredere venind la spectacol, un dar: întâlnirea, față în față, cu propriul suflet.

Întrebarea este: când putem face deosebirea dintre un act artistic vindecător și o pseudo-creație artistică? Este destul de greu de spus. Din păcate, în lumea contemporană, asistăm la un amalgam de produse care sunt etichetate ca Artă. Cred că este necesară și o trezire a spectatorului, nu doar a artiștilor, astfel încât să poată face diferența între artă și kitsch. De multe ori, reclamele repetitive, afișele ostentative și publicitatea pot crea în mintea omului, falsa idee că ceea ce i se oferă este de calitate. Și totuși, cum putem învăța să alegem, ce este bun pentru sufletul nostru și ce ne-ar putea folosi în dezvoltarea personală, din ceea ce ni se oferă? Cred că putem apela la vocea noastră interioară, la Sinele nostru care simte falsul. Este adevărat că arta trebuie să prezinte omului nu doar lucrurile frumoase ale vieții, ci și cele mai puțin plăcute, dar asta nu înseamnă că urâțenia lumii trebuie ridicată la rang de virtute. Artistul îl pune pe om față în față cu părțile neprelucrate din ființa lui, dar nu i le prezintă ca pe niște calități pe care să le dezvolte, ci, dimpotrivă, îl ajută să le conștientizeze pentru a le putea transforma, metamorfoza.

Artistul ar trebuie să se întrebe: „Ceea ce eu vreau să aduc în lume este cu adevărat necesar lumii? Cu ce ajut eu, într-un mod sincer, onest (dincolo de satisfacerea unui orgoliu care se vrea recunoscut ca valoare, admirat și recunoscut) ca lumea în care trăiesc să fie mai bună, mai fericită?”

Această intenție sinceră a artistului face ca arta lui să nu mai fie o simplă manifestare, ci poate deveni o misiune de reclădire a unei lumi răvășite. Iar de aici se poate construi o relație autentică între artist și propriul Sine. Odată pornit acest proces, el se poate transfera și în relația dintre artist și spectator.

Oamenii vin în sala de spectacol, se așază confortabil în fotolii și așteaptă cu emoție începerea reprezentației. De cealaltă parte a scenei, artistul se pregătește, la fel de emoționat, de această întâlnire magică, între o lume știută și una convențională. Întâlnirea stă ca liant între cele două lumi. Eu l-aș numi chiar un gest de iubire reciprocă, de încredere, de dăruire. Fiecare e acolo pentru celălalt. Câtă fragilitate este în acest spațiu! Și câtă putere de vindecare poate el să conțină! Este timpul unei călătorii! Gongul anunță ieșirea din lumea cotidiană și pătrunderea într-un alt spațiu. Artistul și spectatorul își transformă inimile în brațe și pornesc la drum! … La sfârșitul acestui drum, fiecare este transformat, fiecare călătorie este o șansă. Această schimbare este dată de efectul pe care aceasta călătorie a sufletului o simte, cu fiecare pas, cu fiecare gest sau replică. La sfârșitul ei, omul se poate simți obosit, împovărat sau, dimpotrivă, mai optimist, mai odihnit, cu sufletul ușor, ca după spovedanie. Am putea spune că acesta ar putea fi un efect al catharsisului prin care omul poate trece prin intermediul artei. Artistul, la rândul său, simte efectele acestui proces.

E important să amintim și de nevoia firească a omului de a-și exprima creativitatea. Fiecare om are datoria de a înmulți talanții care i-au fost încredințați la venirea pe Pământ. Neputința de a-ți exprima misiunea pentru care te-ai născut (acest lucru având legătură cu ușurința și bucuria cu care ne manifestăm creativitatea într-un anumit domeniu), poate să creeze în sufletele oamenilor frustrări, traume și, în unele cazuri, chiar pot duce la dezvoltarea unor patologii. Este un aspect deloc de neglijat, deoarece este nevoie ca, la nivel social, să se țină cont de darul pe care fiecare om îl poate aduce societății în care trăiește, în așa fel încât să asistăm la o îmbunătățire a calității vieții oamenilor.

Arta îl poate aduce pe om mai aproape de izvorul ființei lui. El ajunge atunci să privească dintr-o perspectivă diferită experiențele prin care a trecut, unele dintre ele poate neplăcute. Începe să se înțeleagă mai bine și să simtă că, în spațiul dintre sufletul lui și o rană, este o lecție de viată. Aceasta conștientizare îi curăță drumul de la inimă la minte iar întâlnirea dintre cele două îi dau șansa să se nască din nou, mai puternic, mai curajos, mai treaz și mai conștient de sine și de cei din jur. De aceea, cred că este important ca oamenii să aibă curajul să aducă artă în viața lor. Fie că aleg să meargă la spectacole de calitate, concerte sau își cumpără un instrument muzical sau o cutie de culori, să își creeze un spațiu de liniște, de bucurie, de relaxare în care, renunțând la prejudecățile legate de faptul că nu sunt talentați, așa cum poate au fost prost etichetați în copilărie, să-și dea voie să se exprime liber. Fiecare om poate fi un artist. Omul poartă arta în fiecare celulă, în sângele lui. Trupul lui, interior și exterior, văzut și nevăzut, este o operă de artă. El uită asta pe parcursul vieții.

Prin „Teatrul de Artă Socială MINA” ne dorim ca această întâlnire între artist și spectator să capete o valoare terapeutică autentică, sinceră, iar arta să poată ajunge în sufletul oamenilor într-un mod vindecător.

Vă invit să porniți în călătorie de redescoperire a artistului din voi. Aveți nevoie de puțină voință, credință, răbdare si multă iubire.

Curaj! La drum!